Ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la spitalul în care au murit 20 de pacienți la ATI, în trei zile

×
Codul embed a fost copiat

Mai multe anchete au fost începute la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după ce au asistent a transmis că 20 de pacienți internați în secția de Terapie Intensivă s-ar fi stins în condiții suspecte.  

Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru omor și au făcut audieri. În paralel, Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite Corpul de Control la această unitate sanitară, iar Colegiul Medicilor din București s-a autosesizat.

Acuzația extrem de gravă a fost lansată în scris de directorul de îngrijire al Spitalului de Urgență Sfântul Pantelimon. Acesta susține că a primit informațiile de la o asistentă, fără să îi spună numele. Mesajul este îngrozitor - 20 de pacienți ar fi decedat în cadrul secției ATI într-un interval foarte scurt prin istrarea incorectă a unui medicament.

Directoare de îngrijire a Spitalului Sfântul Pantelimon a fost audiată, joi, timp de mai multe ore, la Parchet, iar în urma declarației pe care aceasta a dat-o, procurorii au deschis un dosar in rem pentru omor.

Cel mai probabil vor veni, vineri, procurorii, împreună cu polițiștii, la Spitalul Sfântul Pantelimon, pentru a ridica documente și alte probe necesare anchetei. Au fost și joi seară în unitatea sanitară și vor mai chema la audieri și alți angajați din cadrul Spitalului Sfântul Pantelimon.

Citește și
spitalul sf pantelimon
„Individa care a făcut reclamația e o non-profesionistă”. Reacții de la Spitalul Sf. Pantelimon după moartea a 20 de pacienți

La spital au fost trimiși reprezentanții Corpului de Control al Ministerului Sănătății, dar și reprezentanți ai Colegiului Medicilor București.

Prin urmare, pe lângă cele două anchete, cea a procurorilor și cea deschisă de conducerea spitalului, vor fi deschise încă două anchete.

Conform declarațiilor reprezentanților spitalului, care au analizat situația internărilor și deceselor din secția de Terapie Intensivă, în perioada 4-7 aprilie, în secția de Terapie Intensivă au fost în 17 decese. Au fost persoane cu vârste între 49 și 92 de ani. Cel mai tânăr pacient, cel de 49 de ani, era internat în secția de Terapie Intensivă încă din luna decembrie.

Urmează să fie deschise încă două anchete. Se pare că fosta șefă a secției de Terapie Intensivă i-a trimis ministrului Sănătății, pe whatsapp, o scrisoare în care nu face referire la decesele în în secția de Terapie Intensivă, dar vorbește de o atitudine necorespunzătoare a managerului și de faptul că își dorește să ocupe din nou funcția de șefă de secție. 

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Decese suspecte la Spitalul Pantelimon. Ministrul Sănătății spune că nu cunoaște nici măcar numele asistentei care a reclamat
Decese suspecte la Spitalul Pantelimon. Ministrul Sănătății spune că nu cunoaște nici măcar numele asistentei care a reclamat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dat detalii - la începutul ședinței de Guvern de joi - despre situația de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, unde o asistentă a sesizat Parchetul cu privire la moartea suspectă a 20 de pacienți.  

„Individa care a făcut reclamația e o non-profesionistă”. Reacții de la Spitalul Sf. Pantelimon după moartea a 20 de pacienți
„Individa care a făcut reclamația e o non-profesionistă”. Reacții de la Spitalul Sf. Pantelimon după moartea a 20 de pacienți

Sunt anchete la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală după ce o asistentă a sesizat Parchetul cu privire la moartea suspectă a 20 de pacienți internați în secția de terapie intensivă.

Acuzații grave la Spitalul Sf. Pantelimon. 20 de pacienţi au murit în 4 zile. Un asistent spune că din cauza unui medicament
Acuzații grave la Spitalul Sf. Pantelimon. 20 de pacienţi au murit în 4 zile. Un asistent spune că din cauza unui medicament

Ministerul Sănătăţii a trimis Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti, după moartea în condiții suspecte a 20 de pacienți.  

Pistolul furat din casa unui fost ofițer antitero din Voluntari a fost găsit. Unde fusese aruncată arma
Pistolul furat din casa unui fost ofițer antitero din Voluntari a fost găsit. Unde fusese aruncată arma

Arma furată din locuința unui fost ofițer antitero din Voluntari a fost găsită de scafandri în lacul Pantelimon din Ilfov. Polițiștii aflaseră că acolo fusese aruncat pistolul după jaful de acum 3 săptămâni.

Rețineri în cazul furtului unui pistol din casa unui fost ofițer antitero, în urma unor percheziții
Rețineri în cazul furtului unui pistol din casa unui fost ofițer antitero, în urma unor percheziții

Zeci de polițiști și luptători din forțele speciale au descins joi dimineață în casele a 4 bărbați din Pantelimon, în căutarea armei care a disparut din locuința unui fost ofițer antitero. Doi dintre ei au fost reținuți.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.