Cazurile de hernie de disc s-au înmulțit în ultimii 20 de ani, din cauza poziției incorecte la calculator

×
Codul embed a fost copiat

În ultimii 20 de ani, cazurile de hernie de disc la nivel cervical s-au înmulțit periculos, avertizează specialiștii.

Fenomenul este asociat tot mai des cu dezvoltarea tehnologiei, care ne îndeamnă să stam cu capul aplecat, fie spre telefoanele mobile, fie spre calculatoare.

Potrivit unui studiu american, presiunea la nivelul gâtului este cu atât mai mare cu cât stăm cu capul mai înclinat.

În mod normal, greutatea capului nu depășește 5 kilograme, spun specialiștii. Însă, în momentul în care stăm prea mult cu gâtul aplecat, privind de obicei spre telefonul mobil sau spre laptop, presiunea în zona respectivă crește. Astfel ajungem să resimțim, la nivelul capului și al gâtului, o greutate de până la 27 de kilograme, distribuite în treimea inferioară a coloanei cervicale, acolo unde incidența herniilor de disc este cea mai mare, potrivit fizioterapeuților.

Util ar fi, spun specialiștii, să reducem timpul petrecut în fața dispozitivelor electronice, atunci când este posibil. Sau să ridicăm telefonul puțin mai sus, atunci când îl folosim. Astfel s-ar reduce la jumătate presiunea pusă pe coloana cervicală. Benefice sunt însă și exercițiile de fizioterapie, efectuate de cel puțin de două ori pe zi.

Citește și
produse
Zeci de milioane de produse pentru protejarea anti-COVID, confiscate pentru că erau necorespunzătoare

Alexandru Ile, fizioterapeut: „Pe de-o parte să realizăm o rotație, în mod conștient, fară să avem parte de semnale dureroase. Apoi o aplecare blândă stangă-dreapta, în care umărul este relaxat și căutam ca urechea să se aplece către umăr și exercițiul meu favorit este așa-zisul sertar în care punem mâna pe bărbie și derulăm ușor înapoi capul."

Horațiu Ioani, medic neurochirurg: „Toată lumea are hernii de disc după 20 de ani dar nu toată lumea trebuie să ajungă la medic. Herniile de disc simptomatice în general ajung pe la medicul de familie reumatolog și din astea foarte puține. Hernia de disc o avem pentru că încarcăm axial coloana și ultimele niveluri sunt mai predispuse la degenerare. Undeva între 10-20 la sută au nevoie de intervenție chirurgicală."

Unii medici cred însă că un factor important este cel genetic.

Mihai Jianu, medic specialist în chirurgie spinală: „Una din 200 de fete va face scolioză. Nu că a stat strâmb. Are predispoziție genetică sau ereditară de la mamă.”

Cert este că în ultimii 20 de ani, timp în care tehnologia a evoluat, cazurile de hernie de disc la nivel cervical s-au înmulțit, susțin specialiștii.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Peste 1.400 de oameni s-au vaccinat anti COVID în Piața Obor și au primit o porție de mici
Peste 1.400 de oameni s-au vaccinat anti COVID în Piața Obor și au primit o porție de mici

Un număr de 1.436 de oameni s-au imunizat împotriva COVID-19, în weekend, la centrul mobil de vaccinare de la Obor, a informat, luni, USR.

Zeci de milioane de produse pentru protejarea anti-COVID, confiscate pentru că erau necorespunzătoare
Zeci de milioane de produse pentru protejarea anti-COVID, confiscate pentru că erau necorespunzătoare

Zeci de milioane de produse necorespunzătoare destinate protejării împotriva COVID-19 - măşti, geluri, teste - au fost confiscate în decurs de peste un an în UE în urma unei anchete a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Cîţu, despre certificatele verzi: Dacă te-ai tratat acasă și nu ai sunat la DSP, soluția este vaccinarea
Cîţu, despre certificatele verzi: Dacă te-ai tratat acasă și nu ai sunat la DSP, soluția este vaccinarea

Premierul Florin Cîţu a precizat, joi, că vor primi certificat digital toate persoanele despre care există documente că au trecut prin boală, chiar dacă s-au tratat acasă.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele
România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele

România a devenit groapa de gunoi a Europei, inclusiv din cauza mașinilor la mâna a doua. Din motive financiare, cumpărăm sute de mii de autoturisme uzate, fără limite clare de poluare.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.