Nou apel disperat către gravide. De ce este foarte important să se vaccineze

gravide

Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România (SOGR) trage, din nou, un semnal de alarmă și încurajează vaccinarea gravidelor.

„Vaccinarea este o procedură care salvează vieți, care ne ferește de forme grave și care contribuie la nașterea unui copil sănătos! Femeile se pot vaccina dinainte de a fi gravide, în timpul sarcinii, încă din primul trimestru al sarcinii, dar și în lăuzie. Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia”, a transmis prof. univ. dr. Daniel Mureșan, prim vice-președintele SOGR, citat de Ro Vaccinare. 

Specialiștii amintesc că vaccinarea împotriva COVID-19 în sarcină sau în timpul alăptării este recomandată ca singura intervenție eficientă care reduce riscurile îmbolnăvirii și pe cele asociate trecerii prin boală (complicații pentru mamă și copil, risc de naștere prematură, de isie în terapie intensivă, risc de deces).

Recent și prof. univ. dr. Radu Vlădăreanu, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, a lansat un apel către gravide, pe pagina de Facebook Ro Vaccinare.

“Nu amânați vaccinarea până după naștere! Ar putea fi prea târziu. Nu vă riscați viața și viața copilului pe care îl așteptați. Cu un singur gest simplu, sigur și la îndemână, puteți să vă protejați, împreună cu bebelușul”, a transmis el atunci. 

Citește și
Germania recomandă vaccinarea anti-COVID-19 a femeilor însărcinate
Germania recomandă vaccinarea anti-COVID-19 a femeilor însărcinate
Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Specialiștii fac apel către gravide: Nu amânați vacinarea până după naștere! Ar putea fi prea târziu
Specialiștii fac apel către gravide: Nu amânați vacinarea până după naștere! Ar putea fi prea târziu

Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România face un nou apel către toate femeile însărcinate să se vaccineze cât mai repede împotriva Sars-Cov-2.

Germania recomandă vaccinarea anti-COVID-19 a femeilor însărcinate
Germania recomandă vaccinarea anti-COVID-19 a femeilor însărcinate

Autoritatea de supraveghere în domeniul vaccinurilor din Germania a recomandat, vineri, vaccinarea împotriva Covid-19 a femeilor însărcinate şi a celor care alăptează, cu un ser bazat pe tehnologia ARNm, informează Reuters, citată de News.ro.

Studiu: Vaccinarea împotriva Covid-19 a gravidelor ar putea oferi protecţie copiilor
Studiu: Vaccinarea împotriva Covid-19 a gravidelor ar putea oferi protecţie copiilor

Femeile însărcinate vaccinate împotriva COVID-19 ar putea transmite protecţia copiilor lor, conform unui nou studiu preliminar realizat în Israel, relatează miercuri Reuters.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.