Românii consumă excesiv de multe antibiotice. Greşeala pe care o fac medicii

×
Codul embed a fost copiat

Gripă şi răceala nu se tratează cu antibiotice. Este semnalul de alarmă tras de autorităţile din sănătate care spun că mai mult de jumătate dintre antiboticele înghiţite de români sunt luate fără motiv.

Iar vina se împarte în mod egal între pacienţi şi doctorii care eliberează prea uşor, aceste medicamente extrem de puternice. Consecinţele sunt însă dramatice: consumul exagerat a crescut rezistenta unor bacterii periculoase, iar acest lucru, duce la imposibilitatea de a mai trata infecţii grave.

Suntem pe locul 5 în Europa la consumul de antibiotice, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În România consumul a aproape 60% dintre antibiotice se face fără motiv. Inclusiv unii dintre medici it că se eliberează mult prea uşor astfel de reţete fără să încerce un alt tratament.

Dr. Cosmina Berbecel, medic de familie: ''exista şi teamă practicianului teoretic de a nu greşi şi de a-l lăsa pe pacient descoperit în faţa unei infecţii bacteriene, apoi părinţii spun că a mai avut acum două luni şi i-a trecut cu antibiotic sau că i-a zis o mămică în parc. Greşim şi noi că medici, greşesc pacienţii, greşesc şi farmaciştii că dau fără reteta''

Gripă şi răceala sunt două afecţiuni pe care romanii încearcă să le trateze greşit cu antibiotic. Mulţi le dau inclusiv copiilor iar din această cauză în timp creşte rezistenţa în tratarea unor infecţii. Să nu uităm că în organismul nostru ajung şi antibioticele cu care sunt tratate animalele.

Citește și
medicamente
O companie de medicamente din România își deschide sediu în Vietnam. ”Oameni foarte muncitori”

Iar explicaţia este simplă: gripă şi răceala sunt boli cauzate de virusuri, nu de bacterii, iar virusurile nu sunt distruse de antibiotice!

Consumul exagerat de astfel de tratamente creşte rezistenta unor bacterii periculoase care produc septicemii. Şi vorbim aici atât de cele pe care le poate avea bolnavul, cum sunt stafilococul auriu, piocianic sau e-coli, dar şi de bacterii intraspitalicesti precum Acinetobacter şi Klebsiella.

Iar consecinţele sunt dramatice: boala prelungită, toxicitate crescută, leziune permanente, sechele, costuri tot mai mari pentru sistemele de sanatate.

Deşi avem un consum alarmant de antibiotice, autorităţile au făcut doar o singură campanie de conştientizare.

''Nu antibiotice la întâmplare!'' atrăgea atenţia asupra efectului negativ al consumului abuziv de antibiotice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu bărbatul infectat cu cel mai grav caz de ”super-gonoree”
Ce s-a întâmplat cu bărbatul infectat cu cel mai grav caz de ”super-gonoree”

Pacientul din Marea Britanie, infectat cu cel mai grav caz de “super-gonoree”, rezistentă la două tipuri de antibiotice, a fost vindecat.

O companie de medicamente din România își deschide sediu în Vietnam. ”Oameni foarte muncitori”
O companie de medicamente din România își deschide sediu în Vietnam. ”Oameni foarte muncitori”

Aflate în căutare de noi clienţi şi pieţe de desfacere, unele firme româneşti ajung în locuri exotice. Este şi cazul singurei companii de medicamente, al cărei acţionar majoritar este statul, prin Ministerul Sănătăţii.

Antibiotice care ar putea distruge bacteriile rezistente la medicamente, descoperite în mostre de sol
Antibiotice care ar putea distruge bacteriile rezistente la medicamente, descoperite în mostre de sol

O echipă de cercetători americani a descoperit în mostre de sol o nouă familie de antibiotice, informează BBC, conform Agerpres.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.