Studiu: Aditivii prezenți în aproape toate alimentele din comerț prezintă un risc crescut de diabet de tip 2

Ţările de Jos: Operaţii pentru bolnavi de cancer sau cardiaci, amânate din cauza COVID-19
Profimedia

Consumul frecvent al anumitor emulsifianţi pare să fie asociat cu un risc mai ridicat de diabet, sugerează un studiu amplu publicat recent, a cărui metodologie face însă obiectul mai multor critici, transmite AFP.

"Consumul anumitor aditivi alimentari emulsifianţi ar fi asociat cu un risc crescut de diabet de tip 2", se arată într-un comunicat emis de Institutul z de sănătate şi cercetare medicală (Inserm), care a contribuit la studiul publicat în Lancet Diabetes & Endocrinology.

Emulsifianţii (emulgatorii) sunt aditivii cei mai des utilizaţi în industria alimentară. Aceştia se regăsesc în numeroase produse alimentare, scopul lor fiind acela de a îmbunătăţi textura şi consumul.

Cercetarea a fost realizată în Franţa, în cadrul unui aşa-numit studiu de cohortă. Această metodă constă în monitorizarea unui grup de subiecţi timp de mai mulţi ani, observând ce patologii dezvoltă în timp ce sunt evaluaţi mai mulţi factori asociaţi stilului lor de viaţă.

Cohorta în cauză, numită Nutrinet, monitorizată în special de Inserm, a inclus aproximativ 100.000 de adulţi care au fost observaţi timp de aproximativ 15 ani. Această monitorizare a dat deja naştere la numeroase studii, unele sugerând o asociere între consumul de îndulcitori şi apariţia bolilor cardiovasculare sau a cancerelor.

Citește și
Scaderea glicemiei
Condimente care îți scad glicemia. În ce mâncăruri poți să le adaugi

Consumul de emulsifianți precum caragenan și guma xantan, asociat cu diabetul de tip 2

De această dată, cercetătorii au ajuns la concluzia că apariţia diabetului de tip 2 era mai frecventă atunci când erau consumate deseori alimente care conţineau emulsifianţi, precum caragenan sau gumă xantan.

Cu toate acestea, ca şi în cazul studiilor precedente efectuate de aceeaşi echipă, concluziile acesteia au fost primite cu prudenţă de alţi cercetători, care au subliniat câteva limitări în ceea ce priveşte metodologia.

Acestea, unele ise chiar de autori, sunt parţial asociate cu însuşi principiul unui studiu de acest tip, numit observaţional: nu permite stabilirea unei relaţii directe cauză-efect între consumul acestor aditivi şi apariţia diabetului.

Nici măcar nu este clar dacă riscul de diabet este asociat întocmai cu acest consum al respectivilor emulsifianţi, după cum a subliniat epidemiologul Gunter Kuhnle, specialist în nutriţie, într-o reacţie publicată marţi în Science Media Center din Marea Britanie.

"Acest studiu este susceptibil să demonstreze o asociere între diabet şi alimentele care conţin de obicei anumiţi emulgatori, însă nu o asociere cu aceşti emulsificatori în sine", a notat el. Şi, în orice caz, "amploarea efectelor este foarte mică", a adăugat Kuhnle.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Cum funcționează ”pancreasul artificial”, care le oferă bolnavilor de diabet de tip 1 o viață aproape normală
Cum funcționează ”pancreasul artificial”, care le oferă bolnavilor de diabet de tip 1 o viață aproape normală

Aproape nouă milioane de oameni din lume au diabet zaharat insulino-dependent. Iar numărul celor diagnosticați cu această boală e în creștere.  

Condimente care îți scad glicemia. În ce mâncăruri poți să le adaugi
Condimente care îți scad glicemia. În ce mâncăruri poți să le adaugi

Nivelul de activitate fizică, greutatea corporală și calitatea alimentației sunt factorii principali care influențează metabolismul glucidelor, riscul de diabet zaharat tip 2 și controlul glicemiei.

Bărbaţii diabetici sunt mai predispuşi decât femeile la boli renale, arată un studiu. Care este motivul
Bărbaţii diabetici sunt mai predispuşi decât femeile la boli renale, arată un studiu. Care este motivul

Bărbaţii diagnosticaţi cu diabet sunt mai expuşi riscului de a suferi de o boală renală cunoscută sub numele de nefropatie, comparativ cu femeile, ceea ce se explică parţial prin diferenţele de metabolism dintre cele două sexe.

 

De ce persoanele cu diabet nu au voie la chirurgie dentară, decât în anumite condiții. Sfatul medicului
De ce persoanele cu diabet nu au voie la chirurgie dentară, decât în anumite condiții. Sfatul medicului

Pentru cei care suferă de diabet și nu reușesc să țină boala sub control chirurgia stomatologică este contraindicată. Și totuși, există soluții, chiar și atunci când o astfel de boală sistemică afectează vindecarea țesuturilor.

Ministrul Sănătăţii: Aproape 1,5 milioane de români au diabet, au fost alocate 2,5 miliarde de lei pentru tratament
Ministrul Sănătăţii: Aproape 1,5 milioane de români au diabet, au fost alocate 2,5 miliarde de lei pentru tratament

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, la conferinţa dedicată Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat - "Maraton în Diabet", că 11,6 % sau aproape 1,5 milioane, dintre români au diabet.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.