Accident grav în București. Șapte oameni sunt răniți după ce două tramvaie s-au ciocnit

×
Codul embed a fost copiat

Două tramvaie s-au ciocnit, miercuri, în zona Şura Mare din București, iar 7 oameni au fost răniți. Șase dintre aceștia au fost transportați la spital.

Printre cele șapte persoane care au suferit răni ușoare a fost și unul dintre vatmani. Circulația tramvaielor a fost oprită mai bine de o oră. A fost reluată după ce au fost tractate cele două tramvaie. Polițiștii încearcă să afle câți călători se aflau în tramvaie în momentul accidentului. Mulți dintre cei care nu au suferit răni au plecat înainte de sosirea autorităților, care vor să îi identifice pentru a le lua declarații.   

Potrivit Brigăzii Rutiere, citată de Agerpres, conducătorul unui tramvai de pe linia 7, care se deplasa pe Şoseaua Olteniţei către Şoseaua Giurgiului, nu ar fi schimbat macazul şi a intrat în coliziune frontală cu un tramvai de pe linia 11 care circula regulamentar.

 

Citește și
elicopter militar rusia
Încă un elicopter militar a căzut în Rusia. Câți oameni au murit

Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi condiţiile producerii accidentului rutier.

Vatmanii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost 0.

 

La faţa locului acţionează patru ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru victime multiple.

 

Persoanele rănite au fost transportate la spitalele "Bagdasar-Arseni", "Sfântul Ioan" şi Universitar, potrivit ISUBIF.

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Accident violent pe DN1. Unde se duceau oamenii
Accident violent pe DN1. Unde se duceau oamenii

Impact violent marți pe Drumul Național 1, în Prahova. Două mașini care circulau în același sens s-au izbit, iar una dintre ele s-a răsturnat pe câmp.

Încă un elicopter militar a căzut în Rusia. Câți oameni au murit
Încă un elicopter militar a căzut în Rusia. Câți oameni au murit

Un elicopter militar rus model Mi-8 s-a prăbuşit marţi, în timpul unui exerciţiu în Extremul Orient; toate cele patru persoane din aeronavă şi-au pierdut viaţa, informează un reprezentant al autorităţilor locale, citat de AFP.

La doar 15 ani, o tânără și-a salvat tatăl rănit, după ce l-a cărat 1.200 de km cu bicicleta
La doar 15 ani, o tânără și-a salvat tatăl rănit, după ce l-a cărat 1.200 de km cu bicicleta

Jyoti Kumari, o fată de 15 ani din India, a pornit într-o cursă incredibilă de 1.200 de kilometri pe bicicletă, pentru a-și salva tatăl, care era într-o situație critică.

Accident la munte. Ce s-a întâmplat cu o femeie care a alunecat de pe o stâncă
Accident la munte. Ce s-a întâmplat cu o femeie care a alunecat de pe o stâncă

O turistă de 35 de ani a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor din Maramureș.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.