Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava va fi formată din medici militari

×
Codul embed a fost copiat

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava va fi formată din medici militari. Anunțul a fost făcut de vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Viorel Seredenciuc.

Totodată, el a confirmat faptul că managerul instituţiei, Florin Filip, şi directorul medical, Doina Ganea Motan, au demisionat.

''Informaţia este corectă. Şi cea cu demisia şi cea că spitalul va avea conducerea formată din medici militari. Nu m-am pronunţat, pentru că abia acum se lucrează la deciziile de revocare şi de numire interimară'', a spus Seredenciuc, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi noul secretar de stat Ionel Oprea vor ajunge, joi, la Suceava. Potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii, secretarul de stat Ionel Oprea va rămâne în Suceava pentru gestionarea situaţiei.

625 persoane sunt în carantină şi peste 4.000 sunt în autoizolare în Suceava

 

Citește și
Spitalul din Suceava se afundă în comă. De unde vine și speranța
Spitalul Judeţean din Suceava ”se afundă în comă”. Şi a doua conducere a demisionat

Un număr de 625 persoane se află în carantină instituţionalizată, în judeţ, alte 4.009 sunt în izolare voluntară la domiciliu, iar 3.008 au ieşit de sub incidenţa măsurii de autoizolare, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Diana Găşpărel.

Ea a precizat că, în judeţ, mai sunt disponibile 114 locuri pentru carantina instituţionalizată.

Echipele mixte la care au participat 305 poliţişti, 110 poliţişti locali, 31 de militari şi 226 de de jandarmi au efectuat verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu şi/sau carantinare, la locaţiile de carantinare, dar şi la societăţi comerciale pentru impunerea interdicţiilor pe timpul stării de urgenţă.

Verificările au vizat 3.872 de persoane aflate în autoizolare/carantină şi 102 unităţi economice, fiind aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor privind circulaţia persoanelor, în valoare totală de 119.100 lei.

Totodată, a fost identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării, motiv pentru care aceasta a fost carantinată pentru o perioadă de 14 zile.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Sportivul care și-a luat concediu o lună pentru a fi voluntar în focarul de la spitalul din Suceava
Sportivul care și-a luat concediu o lună pentru a fi voluntar în focarul de la spitalul din Suceava

Sportivul Sorin Mihalescul, component al lotul naţional de Kickbox al României, și-a luat o lună de concediu fără plată pentru a deveni voluntar la Spitalul Județean din primul oraș aflat în carantină din România, din cauza coronavirusului.

Spitalul Judeţean din Suceava ”se afundă în comă”. Şi a doua conducere a demisionat
Spitalul Judeţean din Suceava ”se afundă în comă”. Şi a doua conducere a demisionat

Spitalul Județean Suceava, grav lovit de coronavirus, a rămas aseară fără conducerea interimară. Managerul și-a depus demisia după numai o săptămână de la numire. Și, odată cu această decizie, toți cei din vârful instituției și-au pierdut funcțiile.

Sucevenii strâng bani și cumpără echipamente pentru Spitalul Județean. „Miracolul s-a întâmplat la începutul crizei”
Sucevenii strâng bani și cumpără echipamente pentru Spitalul Județean. „Miracolul s-a întâmplat la începutul crizei”

30 de morți, 644 infectați, aproape 200 de medici în carantină sau în izolare. Așa arată situația în cifre, la Suceava, primul oraș în carantină din țară.

Decizie fără precedent. Iohannis a retras decorația Spitalului de Urgență Suceava
Decizie fără precedent. Iohannis a retras decorația Spitalului de Urgență Suceava

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 1 aprilie, decretul privind retragerea decorației conferite Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.