Doi soți din Sibiu, răniți și rămași pe drumuri din cauza unei explozii care le-a distrus casa

×
Codul embed a fost copiat

Crăciun trist de pentru doi soți din Sibiu. Răniți și rămași pe drumuri în urma unei explozii care le-a distrus casa, oamenii așteaptă de aproape 3 săptămâni să afle cine se face vinovat pentru drama lor.

Pompierii au stabilit că deflagrația a fost provocată de o acumulare de gaze, iar compania de profil face expertize, ca să afle unde a cedat instalația. Până în acest moment, nu a comunicat însă vreun rezultat.

Cei doi soți au fost răniți în explozie, iar bărbatul, care a suferit arsuri de gradul 3, abia s-a externat din spital. Ar vrea să se întoarcă în casă, însă imobilul are nevoie de reparații.

 

 

Citește și
faleza galati
Cea mai lungă faleză de la Dunăre va fi modernizată cu 165 de milioane de lei. Când vor fi gata lucrările

Explozia a fost atât de puternică încât cărămizile au sărit din tencuială și au ajuns în poarta vecinilor.

 

Verficarile instalației de gaz din imobil și a celor două surse de încălzire erau la zi, așa că oamenii bănuiesc că au fost scăpări din instalația stradală. Furnizorul de gaze nu confirmă, deocamdată, această ipoteză.

Mihai Predulescu, purtător de cuvânt EON Gaz: ”Cercetările sunt în desfășurare. Sunt efectuate expertize tehnice inclusiv pe rețelele din proximitatea imobilului.”

 

Laura Rodean, soția bărbatului rănit: "Ne-au promis că ne oferă medicamentația dacă nu există la spital și nu și-au ținut cuvântul nici în cazul respectiv. A trebuit să ne luăm noi. Și asta nu e totul. După toate expertizele nu ne răspund sub nicio formă."

 

Cei doi soți au de gând să acționeze în judecată societatea de distribuție a gazelor, pentru a obține despăgubiri.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Explozie puternică într-un bloc din Onești. Două persoane au ajuns la spital cu arsuri grave
Explozie puternică într-un bloc din Onești. Două persoane au ajuns la spital cu arsuri grave

O femeie de 80 de ani şi un bărbat de 60 din Oneşti au ajuns la spital cu răni grave în urma unei explozii.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.