Casele construite de voluntari pentru sărmani au ajuns o ruină din cauza statului

×
Codul embed a fost copiat

Un cartier de case, construit de voluntarii unei fundaţii pentru 36 de familii sămane din Bacău, zace în uitare, pentru că autorităţile nu reuşesc să racordeze imobilele la reţelele de apă, gaze şi canalizare.

Primăria a promis că va rezolva problemă încă de acum doi, însă până acum, oamenii s-au ales doar cu promisiuni. Fără utilităţi, beneficiarii nu se pot muta, iar imobile nelocuite au început să cadă pradă hoţilor şi au fost năpădite de buruieni.

O femeie cu doi copii minori aştepta de doi ani să se mute în casa pe care voluntarii fundaţiei „Habitat for Humanity'' i-au construit-o la marginea oraşului Bacău. Locuinţa nu poate fi însă folosită pentru că nu este legată la reţelele de apă, gaze şi canalizare. În aceeaşi situaţie sunt alte 35 de familii sărmane.

Alexandru Șelaru, beneficiar: „Ni s-a spus că se va trage apă, aveţi răbdare. Aveam o speranţă mare că ne mutăm."

Cartierul în care ar fi trebuit să se mute familiile sărmane a fost construit de la zero de fundaţia „Habitat for Humanity”. Voluntarii au ridicat aici 36 de case, pe un teren de şapte mii de metri pătraţi, concesionat de la autorităţile locale.

Citește și
oradea doneaza
Acțiune umanitară la Oradea. Localnicii sunt invitați să doneze o pâine pentru nevoiași

Fundaţiile imobilelor au fost turnate în 2017, iar primăria Bacău s-a angajat atunci că se ocupă de utilităţi dar nu s-a ţinut de cuvânt. Supăraţi că nu se pot muta, mai mulţi oameni au mers să îi ceară socoteala primarului.

Cetățeni: „Vă rugăm ca cetăţeni să ne ajutaţi şi noi muncim, vrem să ne mutăm."

Bărbat: „Noi vrem doar să ne mutăm, nu căutăm vinovaţi, vrem să ne mutăm. Mergem şi ne uităm şi nu avem ce face, ne uităm, facem curat în jur şi plecăm. 36 de case."

Bărbat: „Stă, în camera cămin o familie: mama tata 2 copii. Vrem să ne mutăm acolo la casa care ni s-a făcut. Sunt cu cancer operat la plămân, am 2 copii minori 13 şi 9 ani."

Primarul din Bacău susţine că s-a ajuns în această situaţie din cauza fostului edil şi a birocraţiei, dar le-a promis oamenilor că va încerca să rezolve problema.

Cosmin Necula, primar Bacău: „Este birocraţia, asta e realitatea. Acum o să începem execuţia şi vorbim în octombrie."

Roberto Pătrășcoiu, director Habitat for Humanity: „S-au angajat în scris că vor efectua lucrări utilităţi din 2017. Lucrurile nu au evoluat deloc. Răbdarea a ajuns la final de 2 ani. Protestul de azi e semn că nu s-a făcut nimic, e dureros."

Pentru că familiile sărmane nu se pot muta în casele construite de voluntari, imobilele nelocuite sunt o pradă uşoară pentru hoţi.

„Au forţat geamul cu ranga. Sistem de alarmă furat."

La construcţia celor 36 de case din Bacău au participat, în 2017, câteva sute de voluntari. Imobilele vor putea fi cumpărate în rate de viitorii locatari la jumătate din preţul lor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
O clădire uriaşă de 9 milioane de € stă închisă în Iași.
O clădire uriaşă de 9 milioane de € stă închisă în Iași. "Mai e un pic şi cresc ciuperci"

Fie că sunt clădiri impunătoare, construite pentru târguri, adăposturi pentru copiii nevoiaşi ori centre de agrement, foarte multe astfel de construcţii, din întreaga ţară, sunt lăsate de izbelişte, chiar dacă au costat sute de milioane de euro.

Acțiune umanitară la Oradea. Localnicii sunt invitați să doneze o pâine pentru nevoiași
Acțiune umanitară la Oradea. Localnicii sunt invitați să doneze o pâine pentru nevoiași

La Oradea se desfășoară, pe 19 martie, cea de-a treia ediție a proiectului “Oradea donează o pâine”. Acțiunea se va dedsfășura între orele timp de 2 ore în mai multe zone din oraș.

Lecția de omenie oferită de constănțeni: containere speciale, cu haine pentru nevoiași
Lecția de omenie oferită de constănțeni: containere speciale, cu haine pentru nevoiași

Sute de nevoiași au primit haine de la oameni din Constanța în cadrul unei campanii umanitare.

Campanie umanitară pentru copiii nevoiași cu dulciuri expirate. Reacția organizatorilor
Campanie umanitară pentru copiii nevoiași cu dulciuri expirate. Reacția organizatorilor

Surpriză neplăcută după un gest caritabil organizat de Moş Nicolae de doi angajaţi de la consiliul local al unei primarii din judeţul Bacău. Părinţii mai multor copii îi acuză că le-au împărţit acestora dulciuri expirate.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii promiși de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii promiși de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.