Femei terorizate de parteneri și ignorate de autorități. ”Sigur aţi făcut ceva ca să vă bată"

×
Codul embed a fost copiat

În ajutorul miilor de românce terorizate de parteneri şi lăsate în voia sorţii de autorităţi a sărit societatea civilă.

88 de ONG-uri au semnat o scrisoare prin care îi cer de urgenţă Vioricăi Dăncilă să ia măsuri astfel încât femeile care cer ordine de protecţie să fie cu adevărat ferite de agresori.

Realitatea ne arată că nu există măsuri eficiente de monitorizare şi deşi victimele depun plângeri la poliţie, cei care le fac viaţa un iad rămân în libertate fără probleme.

Andreea este din Bucureşti şi de patru ani este urmărită, bătută şi terorizată de fostul soţ. În 2016, a reuşit să obţină un ordin de protecţie, dar situaţia nu s-a schimbat.

"După ordinul de protecţie a fost mai rău, a continuat să mă urmărească, s-a şi apropiat de mine cu un cuţit, doar printr-o minune am scăpat. Am obţinut alt ordin de protecţie, a continuat să mă agreseze, am sunat la poliţie, l-au luat şi i-au dat drumul", spune victima.

Citește și
nicoleta botan
Tânără ucisă de fostul soț în fața grădiniței. Avea ordin de restricție împotriva lui

După fiecare încălcare a ordinului de protecţie, Andreea a mers la poliţie. De fiecare dată, individul era chemat la secţie, dar apoi era lăsat în libertate. Poliţiştii îl cercetau pentru încălcarea unui ordin judecătoresc şi atât. După doi ani de teroare sub protecţia ordinelor, instanța a decis ca fostul soţ să fie condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare. Aşadar, individul a rămas tot în libertate.

"Acum îmi ameninţa familia, rudele", spune victima.

"Odată ce este încălcat unui ordin de protecţie, agentul de la poliţie nu poate să ia imediat o măsură restrictivă. Măsura ar trebui să fie reţinerea încă de la prima încălcare a ordinului", explică Mirela Bărbușoiu, avocat.

88 de organizaţii neguvernamentale din toată ţara cer să se ia măsuri urgente pentru că femeile agresate în familie să nu mai ajungă în această situaţie sau mai rău, să fie ucise.

"Ne dorim să existe o procedură ca fiecare poliţist să ştie ce are de făcut, ne dorim ca fie introduse braţările electronice pentru ca agresorii să fie monitorizaţi, să se impună măsuri mai aspre", a transmis Cristina Horia, preşedinte Rețeaua VIF.

Femeile care au ajuns la poliţie să reclame abuzurile spun că poliţiştii încearcă mai mult să le convingă să se împace cu agresorii, decât să găsească soluţii pentru a le proteja. Este şi exemplul Mariei, care timp de 11 ani a trăit un calvar cu soţul ei, cadru militar. De un an a reuşit să fugă în alt oraş.

"Mi se râdea în nas la poliţie, în loc să să mă asculte, îmi râdeau în râs, îmi spuneau sigur aţi făcut ceva ca să vă bată", declară victima.

Într-un comunicat de presă, Poliţia Română spune că poliţiştii au măsuri clare pe care trebuie să le ia atunci când monitorizează respectarea ordinelor de protecţie. Aici sunt incluse verificarea periodică a locuinţei victimei sau supravegherea atentă a agresorului, inclusiv la locul de muncă, pentru a-i analiza comportamentul. Numai că nu sunt suficienţi poliţişti care să urmărească bărbaţi agresivi, iar legea actuală nu premite sancționarea drastică a celor care nu respectă ordinul de restricţie.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Tânără însărcinată, bătută îngrozitor de soţ. Bebeluşul, la terapie intensivă
Tânără însărcinată, bătută îngrozitor de soţ. Bebeluşul, la terapie intensivă

Caz revoltător în judeţul Iaşi, unde o gravidă în luna a şaptea a fost bătută îngrozitor de soţul ei şi a ajuns la spital în stare gravă. 

Tânără ucisă de fostul soț în fața grădiniței. Avea ordin de restricție împotriva lui
Tânără ucisă de fostul soț în fața grădiniței. Avea ordin de restricție împotriva lui

O nouă crimă şocantă arată că în România femeile terorizate de parteneri sunt pur şi simplu lăsate în voia sorţii de autorităţi.

Bărbat din Argeş, reţinut pentru că şi-a bătut soţia 2 zile la rând
Bărbat din Argeş, reţinut pentru că şi-a bătut soţia 2 zile la rând

Caz şocant în localitatea Miceşti din judeţul Argeş.

Recomandări
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023

Veniturile totale medii lunare în fiecare gospodărie din România au ajuns, în anul 2024, în termeni nominali, la valoarea de 8.270 de lei (+15,3%), din care 84,8% au mers către cheltuieli, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică

Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu

Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, se află marţi în România, unde, împreună cu preşedintele Nicuşor Dan, va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu.

Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale
Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale

În a patra zi de proteste în Los Angeles, Washingtonul a luat o nouă decizie controversată. Pentagonul a anunțat că trimite 700 de pușcași marini, cu misiune temporară, în metropolă.