Medicii din spitalele publice, obligati sa lucreze 8 ore de la 1 septembrie

medic

Masuri drastice, deja contestate, luate de Ministerul Sanatatii.
In mai putin de doua saptamani, medicii romani vor invata ce inseamna sa lucrezi dupa un program european, care ii va lega de spital de la ora 8 la ora 17. Cu pauza de masa de 60 de minute.

 

Altfel spus, doctorii de la stat, cu exceptia celor care asigura serviciul de garda, vor ramane la munca, la fel ca functionarii. Apoi, toti cei care vor sa isi suplimenteze veniturile se pot duce linistiti sa acorde consultatii la particular.

Masura le da insa peste cap socotelile celor care colaboreaza cu spitalele sau clinicile private. Sunt nevoiti sa isi reprogrameze consultatiile de la 6 seara incolo.

Ca le place sau nu, toti doctorii se vor supune regulamentului sau se angajeaza numai la particular. Managerii din spital au obligatia sa ii verifice. Cum pot face asta? Reintroduc o condica de prezenta sau adopta sistemul de acces in spital pe baza unor cartele magnetice.

Citește și
spital
Sanatate, cu banii jos! Vom plati analizele si controalele medicale la stat

Reprezentantii Colegiului Medicilor considera ca aceasta decizie o sa ii determine pe multi sa plece in strainatate.

Citeste si portretul stirileprotv-ro.cuevanamovies.net: Sistemul sanitar, in anestezie totala!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Isi bat joc de pacienti! Medici care intarzie si patru ore la serviciu
Isi bat joc de pacienti! Medici care intarzie si patru ore la serviciu

Un sistem medical la pamant si doctori care au ajuns sa isi sfideze pacientii. Se intimpla pe holurile spitalelor si policlinicilor din Romania.

Sanatate, cu banii jos! Vom plati analizele si controalele medicale la stat
Sanatate, cu banii jos! Vom plati analizele si controalele medicale la stat

Guvernantii anunta ca romanii care trec pragul spitalelor de stat vor plati pentru analize sau controale. Nu costa nimic serviciile de urgenta si interventiile chirurgicale.

CAMERA ASCUNSA! Va operam, dar veniti cu tot ce trebuie de acasa!
CAMERA ASCUNSA! Va operam, dar veniti cu tot ce trebuie de acasa!

Asta aud pacientii in multe spitale din tara care, pe langa faptul ca au adunat datorii catre distribuitorii de medicamente si materiale sanitare, sunt pe terminate si cu banii alocati pentru acest an.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.