Proiectul prin care parlamentarii transforma cultura in viciu. Cine are de castigat, de fapt, de pe urma "timbrului cultural"

×
Codul embed a fost copiat

Cartile, biletele la teatru sau la concerte si alte produse culturale ar putea fi taxate de acum incolo cu un timbru, la fel ca alcoolul sau tigarile.

Este vorba despre un proiect de lege care a trecut deja de Senat si a primit avizul Consiliului Legislativ. Ideea timbrului cultural a starnit deja reactii de revolta din partea editurilor, a organizatorilor de spectacole si a oamenilor de cultura, pentru ca asta va insemna, automat, si cresterea preturilor. In nici o alta tara din Europa nu exista o taxa pe cultura.

Proiectul legii timbrului cultural prevede ca, de acum incolo, pe fiecare carte sa fie lipit un timbru in valoare de un leu. In prezent, editurile sunt taxate cu 2% din pretul cartii, ceea ce, in unele cazuri, inseamna mai putin de un leu. Banii colectati vor merge catre uniunile creatorilor, dar legea nu prevede si cum vor fi acestia cheltuiti.

"Uniunile de creatie sunt asociatii private care pot sa isi gestioneze singure nevoiele pe care le au. Faptul ca o entitate privata apeleaza la stat pentru a-i lua din patrimoniu acestei alte entitati private este un lucru care in Uniunea Europeana nu e acceptat", a spus scriitorul Gabriel Liiceanu.

"Acesti bani sunt introdusi in buzunarul unei structuri private si anume Uniunea Scriitorilor din Romania", a spus Claudiu Istrate, directorul Uniunii Editorilor din Romania.

Citește și
Expozitie de masti si costume traditionale de sarbatoare din Transilvania la Venetia
Expozitie de masti si costume traditionale de sarbatoare din Transilvania la Venetia

Unul dintre initiatorii proiectului este chiar prim-vicepresedintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian. Acesta a refuzat sa comenteze subiectul.

Reporter: Cu cat ar fi ridicat acest timbru?

Gigel Stirbu, unul dintre initiatorii proiectului: Sunt chestiuni tehnice, chestiuni contabilicesti pe care nu sunt in masura sa vi le dau acum.

Culmea este ca scriitorii ar putea ajunge sa castige mai putin decat Uniunea care va incasa taxa pe timbru.

"Se poate regasi in ciudata situatie de a primi ca drepturi de autor pentru cartea pe care a publicat-o mai putin decat va primi entitatea care colecteaza timbrul literar. Un leu va insemna pentru multe carti mai mult de 8%, de 9%", a spus Lidia Bodea, directorul editurii Humanitas.

Uniunea Editorilor estimeaza ca, o data cu acest timbru, pretul cartilor la raft va creste cu aproximativ 10%. In plus, Romania ar fi singura tara din Europa care taxeaza cartile la fel ca bauturile alcoolice si tutunul.

Biletele la teatru si la concerte vor fi taxate cu 5%, iar cele la film cu 2%. Proiectul este contestat in egala masura si de Asociatia Organizatorilor de Spectacole. El a trecut deja de votul Senatului si a primit avizul Consiliului Legislativ. Camera Deputatilor va avea votul decisiv.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Carturesti Carusel: De la palatul confiscat de comunisti, la cea mai mare librarie din Romania, cu 10.000 de volume
Carturesti Carusel: De la palatul confiscat de comunisti, la cea mai mare librarie din Romania, cu 10.000 de volume

Una dintre cele mai frumoase cladiri din centrul Bucurestiului, Palatul Chrissoveloni, a fost readus la viata si transformat in cea mai mare librarie din Romania.

Expozitie de masti si costume traditionale de sarbatoare din Transilvania la Venetia
Expozitie de masti si costume traditionale de sarbatoare din Transilvania la Venetia

La inceputul lunii februarie in Noua Galerie a Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, va avea loc expozitia intitulata „Masti si costume traditionale de sarbatoare din Transilvania”.

O data pe an, bugetarii ar putea primi vouchere in valoare de 125 de lei. Ce si-ar putea cumpara cu acestea
O data pe an, bugetarii ar putea primi vouchere in valoare de 125 de lei. Ce si-ar putea cumpara cu acestea

Deputatul PDL Claudia Boghicevici a depus, in decembrie, o initiativa legislativa, la Camera Deputatillor, prin care propune acordarea unui ”voucher cultural”, bugetarilor, in valoare de 125 de lei.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.