Una dintre cele mai spectaculoase zone din Delta, repopulata cu peste. Cum spera autoritatile sa-i aduca acasa pe pescari

×
Codul embed a fost copiat

Vom avea mai mult şalău, numai bun de pescuit, in Delta Dunarii. Reprezentantii rezervatiei, au reluat programul de repopulare, inceput anul trecut, pe lacul Razelm.

Mii de cuiburi de icre au fost plasate in adancuri si se estimeaza ca peste 3 ani, lacul va castiga aproape 100 de tone de peste. Şalăul este una dintre cele mai rentabile specii, iar programul isi propune sa-i convinga pe localnici sa se intoarca la ocupatia lor traditionala - pescuitul.

Lacul Razelm este una dintre cele mai spectaculoase zone din Delta Dunarii, un complex lagunar care ajunge in Marea Neagra si gazduieste zeci de specii de peste. Candva, salaul, un peste cu o carne alba, gustoasa, era foarte numeros dar braconajul excesiv si poluarea i-au scazut dramatic numarul.

Acum, o noua actiune de repopulare, coordonata de Rezervatia Biosferei Delta Dunarii spera sa refaca efectivele.

Reporter: Se simte lipsa de peste?
Pescar: Se simte, bineinteles ca se simte, din cauza plaselor de monofilament.
Reporter: Se braconeaza mult in zona?
Pescar: Se braconeaza, intradevar.

Citește și
pelicani
La o specie de pelicani din Delta Dunarii a fost depistata gripa aviara

Angajatii statiei de cercetare de la Sinoe au pus in ladite speciale icrele, ca niste mici margele albicioase, gata sa fie lansate. Proiectul are insa si o componeta sociala. Lipsa pestelui din Delta Dunarii a facut ca localnicii din zona Enisala, Sarichioi sau Jurilovca sa plece in strainatate, sa lucreze in constructii, pentru a-si intretine familiile.

Acum, autoritatile spera ca, cel putin sezonier, unii dintre ei sa-si reia meseriile traditionale. Şalăul este una din cele mai cautate specii de peste: un kilogram ajunge sa coste 25-30 de lei in pietele din marile orase fiind mai scump, uneori, decat scrumbia sau somnul.
 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Gata cu cozile pentru permisul de acces in Delta Dunarii sau pentru cel de pescuit. Turistii pot plati de acum la bancomat
Gata cu cozile pentru permisul de acces in Delta Dunarii sau pentru cel de pescuit. Turistii pot plati de acum la bancomat

Gata cu cozile pentru permisul de acces in Biosfera Deltei Dunarii sau pentru cel de pescuit.

La o specie de pelicani din Delta Dunarii a fost depistata gripa aviara
La o specie de pelicani din Delta Dunarii a fost depistata gripa aviara

 Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Tulcea a fost anuntata, de catre Institutul National pentru Cercetare si Dezvoltare “Delta Dunarii”, in data de 25 martie, despre prezenta unor pelicani morti morti pe insula Ceaplace.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.