Adrian Mutu nu mai este antrenorul Rapidului. Dan Șucu: “Îmi pare rău că pleacă, dar dragoste cu sila nu se poate!”

adrian mutu
Getty

Rapid a anunţat, sâmbătă seară, despărţirea de tehnicianul Adrian Mutu, care se afla la conducerea echipei de 16 luni.  

“Decizia domnului Mutu de a pleca a creat multe discuţii în contradictoriu în club, dar nu doresc să le detaliez. Spălarea rufelor în public nu este o atitudine pe care mi-o doresc pentru Rapid. Ce mi-ar plăcea, însă, să vă marturisesc este că în urmă cu un an şi jumătate, când domnul Mutu a devenit antrenorul Rapidului, am avut unele temeri. Plecând de la ideea că în cariera sa de jucător a fost o vedetă incontestabilă la echipele mari la care a jucat, mi-a fost teamă să nu se comporte la fel şi din postura de antrenor. Am rămas plăcut surprins să descopăr un coleg matur, care a ştiut să se impună ca un component valoros al unei echipe, şi nu ca o vedetă. Îmi pare rău că Adrian pleacă, dar dragoste cu sila nu se poate! Mulţumesc, Adrian! Multă baftă în continuare!”, a reacţionat acţionarul majoritar al FC Rapid, Dan Şucu, potrivit paginii oficiale de Facebook a clubului, citează news.ro.

Şi preşedintele grupării, Daniel Niculae, a spus că îi pare rău de plecarea lui Mutu. “Îmi pare rău că Adrian a preferat un alt drum, mai ales că mai avem mai puţin de o săptămână până la startului noului sezon, dar, din păcate, clauza pe care o avea în contract ne-a făcut imposibilă misiunea de a-l convinge să rămână. Îi urez mult succes în continuare! Rapid merge, ca întotdeauna, înainte, cu un alt antrenor, pe care îl vom anunţa în cel mai scurt timp. Suntem convinşi că împreună cu acesta, dar şi alături de erii noştri unici, ne vom atinge obiectivele din noul sezon”, a afirmat Niculae.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
Citește și...
Antrenorul Rapidului, Adrian Mutu, ar urma să preia naționala Nigeriei. ”Se caută un acord”
Antrenorul Rapidului, Adrian Mutu, ar urma să preia naționala Nigeriei. ”Se caută un acord”

Rapid a dat asigurări că Adrian Mutu va rămâne pe banca tehnică, însă pentru antrenor ar fi apărut acum o variantă neașteptată, scrie Sport.ro.

Adrian Mutu, proprire pe salariu, după ce a pierdut un proces cu fosta soție. Cât îi datorează Alexandrei Dinu
Adrian Mutu, proprire pe salariu, după ce a pierdut un proces cu fosta soție. Cât îi datorează Alexandrei Dinu

Antrenorul FC Rapid București, Adrian Mutu, a pierdut un proces cu fosta soție Alexandra Dinu, iar judecătorii au decis să îi pună proprire pe conturi fostului fotbalist.

Adrian Mutu, operat de urgență. Ce a pățit antrenorul echipei Rapid
Adrian Mutu, operat de urgență. Ce a pățit antrenorul echipei Rapid

Adrian Mutu, tehnicianul Rapidului, a fost operat de urgență, sâmbătă, la Spitalul Floreasca din Capitală.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-o localitate din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-o localitate din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h pe DN7, localitatea Bujoreni.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.