Cum a schimbat Nadia viaţa unei tinere din Australia. "Am poza ei pe noptieră"

Georgia Godwin
Getty

Gimnasta australiană Georgia Godwin, în vârstă de 20 de ani, a declarat că o întâlnire cu Nadia Comăneci a făcut-o să-şi continue cariera şi să devină o sportivă mai bună.

În 2014, Godwin a fost pentru prima dată invitată la un concurs în străinătate, în SUA. Competiţia a avut loc sub patronajul Nadiei Comâneci, chiar în oraşul în care locuieşte fosta mare gimnastă, Oklahoma, scrie News.ro.

"Nadia nu trebuie să vină şi să ne vorbească (n.r. - gimnastelor australiene), dar a făcut-o. Ea obţinut toate acele note perfecte, în cariera ei. Când cineva de rangul Nadiei îţi spune ceva, se lipeşte de tine. Nadia a fost foarte drăguţă şi cu picioarele pe pământ. Ea ne-a spus să continuăm să muncim din greu, deoarece vom ajunge acolo într-o zi şi să nu lăsăm pe altcineva să ne spună altceva", a declarat Godwin, pentru The Curier Mail.

Ea este favorită să prindă echipa Australiei după ce a câştigat ultimele două competiţii de selecţie la Canberra şi a terminat în primele 13 gimnaste la Campionatele Mondiale din Canada. Începând de joi, Godwin va concura la etapa de Cupă Mondială de la Melbourne.

Cuvintele Nadiei au determinat-o să lupte pentru excelenţă, mai ales în momentele grelele, în care o accidentare a privat-o de participarea la JO de la Rio, făcând-o să se gândească la retragere. Godwin păstrează o fotografie cu Nadia lângă patul ei, pentru a nu-i slăbi motivaţia de a deveni o sportivă mai bună.

Citește și
Nadia Comăneci
Mesajul transmis de Nadia Comăneci, aflată în Elveţia, pentru Regele Mihai

"Ţin pe masă o fotografie cu Nadia şi cu toate fetele, ca să o văd de fiecare dată când mă trezesc. Uneori, mi-e greu să mă dau jos din pat după ce mă trezesc, de aceea e bine să ţin poza aceea aproape, dar şi alte fotografii din cadrul altor competiţii. Sunt bune să-mi reamintească tot ce am experimentat şi mă ajută să mă motivez să mă antrenez mai mult pentru a putea reprezenta Australia", a precizat ea.

Jocurile Commonwealth-ului vor începe la 28 februerie, la Gold Coast, Queensland, Australia, chiar în oraşul în care s-a născut Georgia Godwin.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Mesajul Nadiei Comăneci pentru Simona Halep, înaintea finalei de la Australian Open
Mesajul Nadiei Comăneci pentru Simona Halep, înaintea finalei de la Australian Open

Nadia Comăneci a ținut să-i transmită un mesaj Simonei Halep, înainte de a juca finala de la Australian Open.

Mesajul transmis de Nadia Comăneci, aflată în Elveţia, pentru Regele Mihai
Mesajul transmis de Nadia Comăneci, aflată în Elveţia, pentru Regele Mihai

Aflată în Elveţia la un eveniment al Comitetului Olimpic Internaţional, Nadia Comăneci a stat de vorbă cu Elena Lasconi, corespondentul Ştirilor ProTV.

Nadia Comaneci, despre protestele din Romania: Respect vocea fiecarui roman care protesteaza
Nadia Comaneci, despre protestele din Romania: Respect vocea fiecarui roman care protesteaza

Nadia Comaneci a fost intrebata despre manifestatiile din Romania, marti, la o conferinta de presa organizata la Monaco, fost gimnasta afirmand ca respecta vocea fiecarui roman care protesteaza.

Recomandări
Mesaj RO-ALERT în județul Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina: Posibile obiecte căzute din spațiul aerian
Mesaj RO-ALERT în județul Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina: Posibile obiecte căzute din spațiul aerian

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit, în noaptea de joi spre vineri, un mesaj RO-ALERT cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.  

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.