Djokovic l-a învins pe Rafael Nadar, campionul de la Roland Garros: ”Am jucat cel mai bun tenis al meu”

Novak Djokovic
Profimedia

Sârbul Novak Djokovic s-a calificat în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingându-l în patru seturi, 3-6, 6-3, 7-6 (7/4), 6-2, pe spaniolul Rafael Nadal, în mult-aşteptatul duel al giganţilor tenisului mondial.

Meciul a avut loc vineri seara pe zgura pariziană, în prezenţa a circa 5.000 de spectatori.

Djokovic, numărul unu mondial, care a împlinit luna trecută 34 de ani, a obţinut una dintre cele mai importante victorii din cariera sa, la capătul unui meci care a durat aproape patru ore şi jumătate, producându-i lui Nadal a treia înfrângere în 108 meciuri la Roland Garros, turneul său favorit, pe care ibericul l-a câştigat de 13 ori până acum (un record).

"Este greu să găsești cuvintele care să rezume ce simt. Îți spui că nu există presiune, dar există. Presiunea este un privilegiu - să-mi testezi jocul și caracterul în astfel de meciuri.", a declarat Novak Djokovic.

A fost unul dintre acele meciuri pe care ți le poți aminti pentru totdeauna. A fost unul dintre primele trei meciuri din viața mea”.

Citește și
Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Roland Garros

„Pentru a câștiga împotriva lui Rafa pe acest teren trebuie să joci cel mai bun tenis al tău, iar în seara asta am jucat cel mai bun tenis al meu”  - a mai spus el, potrivit BBC Sport.

Nadal (35 ani), ocupantul locului al treilea în clasamentul ATP, nu mai pierduse de şase ani la turneul din capitala Franţei (fără să fie luat în calcul forfait-ul său din 2016). El ratează astfel şansa de lupta pentru cel de-al 21-lea său titlu de Grand Slam din cariera sa, care i-ar fi permis campionului spaniol să-l depăşească pe elveţianul Roger Federer ca număr de trofee majore.

 

Djokovic şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa lui Nadal, după eşecul suferit în faţa acestuia în finala de anul trecut de la Roland Garros, câştigată de spaniol în trei seturi (6-0, 6-2, 7-5).

Potrivit Agerpres, aceasta a fost a 58-a partidă între Djokovic şi Nadal, care au avut prima lor întâlnire în circuit în urmă cu 15 ani, în 2006, avantajul fiind de partea sârbului, care conduce în duelurile directe cu 30-28.

Novak Djokovic îl va avea ca adversar în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas, care a trecut vineri în prima semifinală de germanul Alexander Zverev, în faţa căruia s-a impus în cinci seturi: 6-3, 6-3, 4-6, 4-6, 6-3, după trei ore şi 37 minute de joc.

"Nole", care are în palmares 18 titluri de Mare Şlem, unul singur obţinut pe zgura pariziană (în 2016), conduce cu 5-2 în duelurile directe cu jucătorul elen (22 ani), pe care l-a învins anul trecut în semifinalele de la Roland Garros. 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Sorana Cîrstea a fost eliminată în optimi la Roland Garros, după ce a ratat o minge de set
Sorana Cîrstea a fost eliminată în optimi la Roland Garros, după ce a ratat o minge de set

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de slovena Tamara Zidansek, cu 7-6 (7-4), 6-1, duminică, la Paris, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Roland Garros

Sorana Cîrstea, 31 de ani, locul 54 WTA, s-a calificat în optimile de finală ale turneului Roland Garros, după ce a trecut de rusoaica Daria Kasatkina, 24 de ani, a 37-a jucătoare de tenis a lumii, scor 6-3, 6-2.

Tenismena Iana Sizikova, ridicată de poliția ză sub suspiciunea că a trucat un meci contra româncelor Mitu/Țig
Tenismena Iana Sizikova, ridicată de poliția ză sub suspiciunea că a trucat un meci contra româncelor Mitu/Țig

Jucătoarea rusă de tenis Iana Sizikova a fost arestată joi seara la Paris, fiind suspectată că a pierdut în mod intenţionat un meci de dublu feminin, la ediţia 2020 a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros.

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Roland Garros. A învins-o pe Martina Trevisan cu 6-4, 3-6, 6-4
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Roland Garros. A învins-o pe Martina Trevisan cu 6-4, 3-6, 6-4

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o pe italianca Martina Trevisan cu 6-4, 3-6, 6-4, miercuri, la Paris.

Naomi Osaka, în război cu jurnaliștii. Reacţii după retragerea japonezei de la Roland Garros
Naomi Osaka, în război cu jurnaliștii. Reacţii după retragerea japonezei de la Roland Garros

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, numărul doi mondial, a anunţat, luni, pe Twitter, că se retrage din turneul de la Roland Garros.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.