Maradona s-a stins în „agonie”, au declarat legiștii la proces. Descoperirile făcute la autopsie

diego maradona
Getty

Diego Maradona „era în agonie”, au declarat medicii care au efectuat autopsia fotbalistului, la procesul în care mai multe cadre medicale sunt judecate pentru neglijență care ar fi determinat decesul acestuia.

Inima sa cântărea „aproape de două ori mai mult” decât în mod normal, au declarat joi medicii care i-au efectuat autopsia. Au existat „semne de agonie” la nivelul inimii, a declarat Mauricio Casinelli, medicul legist care a examinat cadavrul în reşedinţa medicală din suburbiile Buenos Aires unde a murit Maradona, şi apoi în timpul autopsiei efectuate câteva ore mai târziu, transmite AFP preluat de news.ro.

Casinelli a declarat că este posibil ca agonia să fi început „cu cel puţin 12 ore” înainte de decesul argentinianului, pe care autopsia l-a estimat ca având loc între orele 9.00 şi 12.00, ora locală, la 25 noiembrie 2020.

Potrivit lui Casinelli, Maradona acumulase apă în plămâni „cu cel puţin 10 zile” înainte de deces, din cauza „insuficienţei cardiace” şi a „cirozei hepatice”. În opinia sa, echipa medicală ar fi trebuit să fie alertată cu privire la prezenţa simptomelor.

Nu a existat o examinare medicală adecvată

Federico Corasaniti, un alt medic care a participat la autopsie, a subliniat de asemenea că „a fost o agonie”. În opinia sa, nu a existat nimic „brusc sau neaşteptat”: „Tot ce trebuia să faci era să-i pui un deget pe picioare, să-i simţi stomacul, să iei un stetoscop şi să-i asculţi plămânii, să te uiţi la culoarea buzelor”, a spus el.

Citește și
Maradona
Trupul lui Maradona va putea fi transferat la un mausoleu din Buenos Aires, a decis justiţia argentiniană

La autopsie, nu s-a detectat „alcool sau vreo substanţă toxică”, a adăugat Mauricio Casinelli.

Inima „cântărea aproape de două ori mai mult decât o inimă normală de adult”, a precizat medicul. Creierul cântărea, de asemenea, mai mult decât normal, la fel şi plămânii, care erau „plini de apă”.

Şapte cadre medicale - medici, psihiatri, psihologi şi asistenţi medicali - sunt judecaţi pentru „omucidere cu intenţie posibilă”, care are loc atunci când o persoană comite o neglijenţă ştiind că aceasta poate duce la deces.

Aceştia riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare în cadrul unui proces care a început la 11 martie şi se preconizează că va dura până în iulie, cu două audieri pe săptămână şi aproape 120 de martori aşteptaţi să depună mărturie.

La deschiderea procesului decesului lui Maradona, în declaraţia sa introductivă, procurorul Patricio Ferrari a denunţat o „crimă”, o convalescenţă care a devenit un „teatru al ororii” şi o echipă medicală în care „nimeni nu a făcut ceea ce trebuia să facă”. Inculpaţii au negat orice responsabilitate pentru deces.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Continuă procesul în cazul decesului lui Maradona. Declarațiile polițiștilor care au constatat moartea fostului fotbalist
Continuă procesul în cazul decesului lui Maradona. Declarațiile polițiștilor care au constatat moartea fostului fotbalist

Cei patru poliţişti care pe 25 noiembrie 2020 au confirmat decesul fostului idol al fotbalului argentinian Diego Armando Maradona la domiciliul unde primea asistenţă medicală au fost audiați.

Trupul lui Maradona va putea fi transferat la un mausoleu din Buenos Aires, a decis justiţia argentiniană
Trupul lui Maradona va putea fi transferat la un mausoleu din Buenos Aires, a decis justiţia argentiniană

Justiţia argentiniană a autorizat marţi transferul trupului lui Diego Maradona, decedat în 2020, într-un viitor mausoleu dintr-un cartier din centrul oraşului Buenos Aires. 

Procesul privind moartea lui Maradona, amânat până în 2025. Opt persoane sunt acuzate de
Procesul privind moartea lui Maradona, amânat până în 2025. Opt persoane sunt acuzate de "omucidere prin neglijenţă"

Procesul în care opt angajaţi din domeniul sănătăţii sunt acuzaţi de "omucidere prin neglijenţă" în cazul morţii lui Diego Maradona a fost amânat din octombrie 2024 până în martie 2025, a anunţat, joi, presa argentiniană, citată de Reuters.

 

Unde vor copiii lui Maradona să mute rămășițele legendarului fotbalist
Unde vor copiii lui Maradona să mute rămășițele legendarului fotbalist

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei ca rămăşiţele tatălui lor să fie transferate dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a aflat joi AFP de la o sursă judiciară.

VIDEO. Recordul marelui Maradona la Napoli a fost egalat. Cine e fotbalistul care a reușit acest lucru
VIDEO. Recordul marelui Maradona la Napoli a fost egalat. Cine e fotbalistul care a reușit acest lucru

Victor Osimhen, autorul unui hat-trick pentru Napoli în meciul cu Sassuolo, scor 6-1 pentru echipa din sudul Italiei, a egalat recordul lui Diego Maradona, care a marcat cel puţin 10 goluri în patru sezoane consecutive în tricoul clubului italian.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.