Maria Sharapova a reuşit să îi supere pe ruşi cu o fotografie. Imaginea controversată

maria sharapova

Maria Sharapova a ajuns în centrul unui scandal, după ce a pus pe contul său de Instagram o fotografie. Fanii ruşi ai sportivei au fost extrem de deranjaţi de imagine.

Sharapova a fost cu mama sa la o galerie de artă din New York, după care a postat o fotografie, în care apare alături de aceasta, privind la un tablou cu steagul Americii.

Gestul ei a scandalizat presa din Rusia, deşi sportiva locuieşte de ani buni în Statele Unite, având reşedinţe atât în Florida, cât şi în California.

"De ce a postat acea poză?", s-au intrebat fanii din Rusia, care au avut numai comentarii negative la adresa Mariei Sharapova.

Citește și
accident liverpool
Ce au aflat autoritățile despre șoferul care a spulberat mulțimea de fani ai lui Liverpool. Noile detalii oferite de Poliție

"Maria iubeşte arta. Jasper este unul dintre cei mai importanţi artişti din State, iar Maria îl apreciază. E vorba doar despre iubirea faţă de artă", a explicat o prietena.

 

 

Mama, daughter and a Jasper John’s Flag #jasperjohns #art #thebrouseum

A post shared by Maria Sharapova (@mariasharapova) on

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Surpriză uriașă la Indian Wells. Maria Sharapova, eliminată din primul tur
Surpriză uriașă la Indian Wells. Maria Sharapova, eliminată din primul tur

Maria Sharapova, fostă numărul unu mondial, a fost eliminată din primul tur al turneului WTA de la Indian Wells (California), fiind învinsă în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, de japoneza Naomi Osaka, într-o partidă disputată miercuri.

Recomandări
Nicuşor Dan, despre decizia CCR: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu e o problemă”
Nicuşor Dan, despre decizia CCR: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu e o problemă”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, după decizia CCR privind declaraţiile de avere, că, dacă legea interzice Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să facă publică declaraţia sa de avere, el o va publica pe site-ul Preşedinţiei.

Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

Bolojan despre decizia CCR: Transparența declarației acționează ca o frână pentru a nu se sări calul și limitează corupția
Bolojan despre decizia CCR: Transparența declarației acționează ca o frână pentru a nu se sări calul și limitează corupția

Ilie Bolojan, fostul președinte interimar și actualul președinte al Senatului, a comentat vineri dimineața pe rețelele sociale decizia prin care CCR a decis ca declarațiile de avere la funcționarilor publica sa fie secretizate.