Cel mai mare muzeu de astronomie din lume, inaugurat în China. Sunt expuși 70 de meteoriți

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai mare muzeu de astronomie din lume a fost inaugurat în China, la Shanghai.

Ansamblul muzeal se întinde pe 60.000 de metri pătraţi, iar arhitectura este cu totul specială.

Vizitatorii pot vedea astrele printr-un telescop uriaș și, cu ajutorul tehnologiei moderne, pot studia în detaliu cei 70 de meteoriți din colecție.

Proiectarea acestui muzeu a început în 2014, dar așteptarea a meritat. Curioșii au nevoie de o zi întreagă pentru a vizita toate obiectivele - un planetariu imens, un observator astronomic şi zone de expoziție cu diverse tematici. Colecții de meteoriți, spre exemplu.

Du Zhimao, directorul muzeului: „Una dintre cele mai importante caracteristici ale acestui meteorit este că are o mulțime de găuri mici, pentru că în interiorul lui au existat bucăţi de silicat la un moment dat, care au căzut de-a lungul anilor şi a luat această formă, caracteristică, de altfel, meteoriţilor.”

Citește și
castel
Transilvania se mândrește cu cele mai frumoase castele ale României. Povestea inedită a Castelului Rhedey din Mureș

O parte dintre meteoriţii expuşi provin de pe Marte, alții de pe Lună, ori sunt bucăţi de rocă ce vin din zone mult mai îndepărtate ale Căii Lactee. Pentru a aduna aceste exponate minunate, specialiştii muzeului au călătorit în toată lumea.

Du Zhimao, directorul muzeului: „Când colectăm meteoriți, avem propriile noastre principii. Ne propunem să arătăm meteoriții găsiți şi în China, așa că am depus eforturi mari pentru a găsi câţiva şi aici. Acești doi meteoriți sunt de fapt aduşi din străinătate, în urmă cu 20 sau 30 de ani. Dar meteoritul Suizhou a căzut în Suizhou, din provincia Hubei, în 1986, iar meteoritul Juancheng a căzut în regiunea Juancheng din provincia Shandong în 1992.”

Şi chiar dacă vizitatorii nu pot atinge bucăţile de rocă spaţială, acestea pot fi studiate în detaliu, pe toate părţile, cu ajutorul tehnologiei.

Întregul proiect a fost gândit în aşa fel încât să iasă din zona muzeeleor clasice. Fără linii sau unghiuri drepte, arhitectura evocă geometria universului şi dinamica din cosmos. Mai exact, mişcările Soarelui sau ale Lunii. Iar deasupra intrării principale este amplasat un ceas solar. Fascicule de lumina se reflectă pe podea și indică nu doar ora, ci și anotimpul în care ne aflăm.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Activităţile culturale, evitate de tineri. Proiect de lege privind alocarea de vouchere culturale pentru elevi
Activităţile culturale, evitate de tineri. Proiect de lege privind alocarea de vouchere culturale pentru elevi

Ce fac tinerii români atunci când sunt liberi? Merg la mall, se plimbă prin parc ori se întâlnesc cu prietenii.

Transilvania se mândrește cu cele mai frumoase castele ale României. Povestea inedită a Castelului Rhedey din Mureș
Transilvania se mândrește cu cele mai frumoase castele ale României. Povestea inedită a Castelului Rhedey din Mureș

Transilvania se mândrește cu peisajele de neuitat, dar și cu cele mai frumoase castele ale României.

Basmele lui Hans Christian Andersen au prins viaţă într-un muzeu interactiv. A fost nevoie de 10 ani pentru proiect
Basmele lui Hans Christian Andersen au prins viaţă într-un muzeu interactiv. A fost nevoie de 10 ani pentru proiect

Basmele lui Hans Christian Andersen au prins viaţă într-un muzeu interactiv, inaugurat în orașul natal al povestitorului danez.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.