Rotația nucleului Pământului încetinește. Ar putea modifica durata zilelor

Pamant
Getty

Centrul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Dacă această tendinţă misterioasă continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor, deşi efectele ar fi imperceptibile pentru oameni, arată un studiu recent.

Nucleul intern al Pământului este o sferă aproximativ de dimensiunea Lunii, compusă din fier şi nichel solid, care se află la peste 4.800 de kilometri sub picioarele noastre. El este înconjurat de un nucleu extern - un strat extrem de fierbinte de metale topite, similare cu cele din nucleul intern -, acoperit la rândul său de un strat de roci topite, cunoscut sub numele de manta, deasupra căruia se află scoarţa terestră. Deşi întreaga planetă se învârte în jurul propriei axe, nucleul intern al Terrei poate să se învârtă cu o viteză uşor diferită faţă de manta şi de scoarţă datorită vâscozităţii nucleului extern, informează livescience.com.

De când oamenii de ştiinţă au început să cartografieze straturile interne ale Pământului prin înregistrări detaliate ale activităţii seismice în urmă cu aproximativ 40 de ani, nucleul intern s-a învârtit uşor mai rapid decât mantaua şi scoarţa terestră. Dar, în noul studiu, publicat pe 12 iunie în revista Nature, cercetătorii au descoperit că, începând din 2010, rotaţia nucleului intern a început să încetinească şi că acesta se învârte de acum puţin mai lent decât celelalte straturi ale Pământului.

"Când am văzut pentru prima dată seismogramele care sugerau această schimbare, am fost uluit", a declarat John Vidale, seismolog la Universitatea Southern California, Dornsife. "Dar când am găsit alte două duzini de observaţii care semnalau acelaşi tipar, rezultatul a fost inevitabil", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Dacă rotaţia nucleului intern continuă să încetinească, atracţia gravitaţională a acestuia ar putea, în cele din urmă, să determine straturile exterioare ale planetei noastre să se rotească ceva mai încet, modificând durata zilelor noastre, au scris cercetătorii.

Citește și
depresie
Singapore lansează un studiu pe cinci ani pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată

Cu toate acestea, orice schimbare potenţială ar fi de ordinul miimilor de secundă, ceea ce înseamnă că modificarea duratei zilei "ar fi greu de remarcat", a precizat John Vidale. Ca urmare, probabil că oamenii nu vor trebui să îşi actualizeze ceasurile şi calendarele pentru a se ajusta la astfel de diferenţe, mai ales dacă va fi vorba despre o schimbare temporară.

Nu este pentru prima dată când cercetătorii au sugerat că rotaţia nucleului intern al Pământului încetineşte. Acest fenomen, cunoscut sub numele de "backtracking", a fost dezbătut de aproximativ un deceniu, dar a fost foarte greu de demonstrat.

În noul studiu, cercetătorii au analizat date obţinute de la peste 100 de seisme repetitive - evenimente seismice produse repetat în acelaşi loc - de-a lungul unei margini a plăcilor tectonice în Insulele Sandwich de Sud din sudul Oceanului Atlantic, între 1991 şi 2023.

Fiecare seism le-a permis cercetătorilor să cartografieze poziţia relativă a nucleului în raport cu mantaua terestră, iar prin compararea acelor măsurători, echipa ştiinţifică a putut să "vadă" felul în care rotaţia nucleului intern s-a modificat de-a lungul timpului.

Noul studiu reprezintă "cea mai convingătoare" dovadă de până acum că fenomenul "backtracking" se întâmplă cu adevărat, a spus John Vidale.

Deocamdată nu este cunoscut motivul pentru care rotaţia nucleului intern a încetinit, dar acest lucru este cauzat probabil fie de "îngroşarea fierului lichid din nucleul exterior care îl înconjoară", fie de "atracţiile gravitaţionale din regiunile dense ale mantalei telurice suprapuse", au precizat autorii studiului.

De asemenea, nu este cunoscută nici frecvenţa cu care se produce fenomenul "backtracking". Este posibil ca rotaţia nucleului intern să treacă în mod constant printr-o accelerare şi o încetinire, însă astfel de schimbări se produc probabil de-a lungul mai multor decenii. Din acest motiv, seturi mai lungi de date sunt necesare pentru a deduce tendinţele pe termen lung.

Nucleul intern rămâne cel mai misterios dintre straturile ascunse ale Pământului. Dar, în anii recenţi, noi tehnologii le-au permis oamenilor de ştiinţă să afle mai multe detalii despre nucleul intern, inclusiv faptul că el este uşor asimetric, că este mai moale decât se aşteptau cercetătorii, că se poate învârti în afara axei Pământului şi că are un nucleu interior separat.

Autorii studiului vor continua să analizeze datele seismice pentru a afla mai multe informaţii despre "inima" planetei noastre şi despre felul în care aceasta se modifică de-a lungul timpului.

"Dansul nucleului interior ar putea fi chiar şi mai vioi decât ştim noi în prezent", a adăugat John Vidale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Singapore lansează un studiu pe cinci ani pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată
Singapore lansează un studiu pe cinci ani pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată

Institutul pentru Sănătate Mintală (IMH) din Singapore a lansat un studiu longitudinal la nivel naţional, care implică aproximativ 3.200 de persoane, pentru a investiga factorii care pot preveni depresia.

A fost descoperită o galaxie remarcabilă, care datează din perioada de tinereţe a Universului
A fost descoperită o galaxie remarcabilă, care datează din perioada de tinereţe a Universului

Universul era încă tânăr, dar, cu toate acestea, impunătoarea galaxie spirală J0107a s-a format atunci având o structură şi fluxuri de gaze remarcabile pentru acea epocă îndepărtată.

Visul milenar al alchimiștilor a fost îndeplinit. Cum au reușit cercetătorii de la CERN să transforme plumbul în aur
Visul milenar al alchimiștilor a fost îndeplinit. Cum au reușit cercetătorii de la CERN să transforme plumbul în aur

Oamenii de știință de la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) au realizat o adevărată performanță științifică: transformarea plumbului în aur.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.