Promovarea, pusa sub semnul intrebarii! Iancu nu e sigur ca Poli va obtine licenta pentru Liga I

poli timisoara,sepsi

Preşedintele clubului timişorean a scris în comunicatul publicat astăzi că evoluţia alb-violeţilor în prima ligă din sezonul viitor depinde de autorităţile locale şi judeţene

Marian Iancu transmite că, printre obiectivele istrative ale clubului Poli în acest an se află obţinerea licenţei pentru Liga I. „Acest punct depinde în mod covârşitor de realizarea obiectivelor istrative enumerate mai sus (n.r. unul dintre obiective este „reorganizarea acţionariatului, prin atragerea Consiliului Local Timişoara, a Consiliului Judeţean Timiş şi a Universităţii Politehnica”). Se vor face simulările necesare şi se vor lua în calcul consecinţele faptului puţin probabil, dar real de a continua şi în anul competiţional următor în Liga II, în mod evident dacă nu vom reuşi reorganizarea acţionariatului cu toate consecinţele benefice ale acesteia” – scrie Iancu în comunicat.

Preşedintele lui Poli spune, aşadar, că e posibil ca Poli să joace tot în liga a doua în sezonul viitor, dacă autorităţile nu achiziţionează 51% din acţiunile grupării timişorene. Momentan, clubul este auditat, iar Poli va reveni în grija comunităţii locale doar dacă din aceste controale reiese că datoriile clubului nu sunt mai mari decât susţine Marian Iancu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Iancu a confirmat transferurile lui Rover Carstea si George Petcut
Iancu a confirmat transferurile lui Rover Carstea si George Petcut

Patronul lui Poli Timisoara transmite ca pe lista de plecari de la Timisoara din aceasta vara sunt vedetele Goga, Sepsi, Curtean si Tames.

Poli s-ar putea intari cu fostul ei capitan de echipa: Balace se autopropune la Timisoara
Poli s-ar putea intari cu fostul ei capitan de echipa: Balace se autopropune la Timisoara

Fotbalistul de 33 de ani s-a despărţit de FC Vaslui şi spune că ar vrea să joace din nou în Banat, chiar dacă echipa e în liga secundă.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.