Primul zbor cu parapanta, la 80 de ani. Experiența Melaniei: ”O clipă de nemurire”

×
Codul embed a fost copiat

La ce vârstă poţi învăţa să sări cu parapanta? Chiar şi la 80 de ani, este răspunsul unei temerare din Braşov, care a primit cadou, la împlinirea acestei vârste, un zbor cu parapanta.

Şi spune că a trăit la înălţime o clipă de nemurire. Turiştii care vin la munte pot practica, de altfel, şi alte sporturi extreme.

Timp de 10 minute, Melania Dima a irat, de la 700 de metri înălţime, panorama Brașovului. Ca dar făcut la aniversarea de 80 de ani, a primit de la familie, pe lângă flori, şi primul ei zbor cu parapanta.

Melania Dima: "A fost o clipă de nemurire, deşi am zburat 10 minute, mi s-a părut o clipă. Nu credeam că trebuie să aterizez, voiam să rămân acolo pentru totdeauna, nu mai ai graniţe ale corpului.”

Instructorul cu care a zburat în tandem spune că este cea mai în vârstă persoană pe care a secondat-o în zbor. Octogenara a făcut în tinereţe handbal, iar acum încă mai face alergări uşoare pe lângă bloc.

Citește și
familie
Un miliard de euro pentru românii care acceptă să se mute de la oraș la sat

”Sunt foarte convinsă că nu are limite vârsta mea, omul este nelimitat că vârsta", spune octogenara.

Şi Mathias, la numai şase ani, a zburat cu parapanta, singur. Dar sub atentă supraveghere a tatălui său.

Un zbor în tandem cu parapanta costă 250 de lei. Iar o lansare cu paraşuta, de la 800 de lei în sus.

Turiştii pot alege şi mountainboard-ul, un fel de snowboard pe iarbă, dotat cu frâne. 40 de minute costă 50 de lei. Ghidul şi echipamentul sunt incluse în preţ.

Iar iubitorii de biciclete au la dispoziţie zeci de trasee prin pădure.

O bicicletă de închiriat costă 50 de lei, iar ghizii - 100 de lei pentru un traseu de câteva ore.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Câinele care a salvat un biciclist rănit pe munte a fost adoptat de vicepreședintele CJ Caraș Severin
Câinele care a salvat un biciclist rănit pe munte a fost adoptat de vicepreședintele CJ Caraș Severin

Câinele care în urmă cu 4 zile a ajutat un biciclist rănit pe muntele Semenic a fost adoptat.

Un miliard de euro pentru românii care acceptă să se mute de la oraș la sat
Un miliard de euro pentru românii care acceptă să se mute de la oraș la sat

Tinerii care se mută la munte vor lua bani ca să reînvie satele uitate. În următorii 10 ani, statul promite să investească un miliard de euro în zonele sărace.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.