România și-a ales Destinațiile Anului 2025. Vezi cine a câștigat marele premiu

×
Codul embed a fost copiat

Într-o atmosferă festivă și plină de emoție, Gala Destinația Anului 2025 a adus împreună lideri din turism, autorități locale, jurnaliști, influenceri și reprezentanți ai celor mai frumoase destinații din România.

Evenimentul a avut loc seara trecută, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu și a marcat punctul culminant al celei mai vizibile competiții naționale dedicate turismului din România.

Organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu – Partener oficial și Gazdă a evenimentului – și al Consiliului Județean Sibiu, Gala a fost o celebrare a performanței, implicării comunităților și a bunei guvernanțe în turismul românesc.

„Sibiul a găzduit această Gală în calitate de Destinație a Anului 2024 și ca deținător al titlului "Oraș care inspiră". În cadrul acesteia, am predat ștafeta Destinației Anului 2025, Oradea meritând, de asemenea, recunoaștere și încurajare, și am aplaudat toate celelalte destinații câștigătoare. Gala a fost deznodământul frumos al unei competiții binevenite în turismul românesc, la care au participat zeci de locații și obiective turistice de succes. Ca membru al Juriului competiției, vreau să transmit felicitări tuturor participanților - s-a dovedit din nou că România și Republica Moldova sunt frumoase, atractive și au multe de arătat! Zecile de destinații din România merită promovate printr-o strategie națională în turism, dar până când aceasta se va cristaliza, cred că și abordarea de jos în sus, care pornește de la fiecare localitate cu potențial, poate fi utilă și poate atrage atenția nu doar spre destinația respectivă, ci spre întreaga țară. Felicitări organizatorilor competiției, care au reușit să reunească turismul românesc de calitate. Mulțumesc publicului care a votat - faptul că și-au exprimat opțiunea în număr atât de mare face ca rezultatele să fie reprezentative." a declarat Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu.

Pe scena Galei au urcat câștigătorii competiției Destinația Anului, un reper în industria turismului autohton, care promoveză anual cele mai atractive și valoroase locuri din țară. Ediția din 2025 a adus în finală 76 de destinații turistice, selectate în urma unui proces riguros de nominalizare. Evaluarea s-a realizat printr-un sistem complex, care a combinat votul publicului, analiza unui juriu de experți, măsurarea brandului turistic printr-o cercetare sociologică și evaluarea arhitecturală și urbanistică a fiecărei destinații.

Citește și
p
Românii au votat Destinația Anului 2025. Marii câștigători vor fi dezvăluiți pe 8 Aprilie la Sibiu, în Gala Destinația Anului

„Destinația Anului 2025 arată clar că turismul românesc are viitor. Vedem tot mai multe comunități care trec de la potențial la performanță, prin viziune și colaborare reală între autorități și mediul privat. Nu mai e vorba doar despre locuri frumoase, ci despre experiențe sustenabile și parteneriate durabile. Felicit toate destinațiile care aleg să construiască cu gândul la viitor.”, a spus Dragoș Anastasiu, Președintele juriului Destinația Anului 2025.

DESTINATIA ANULUI

Iată câștigătorii celor șase categorii ale competiției Destinația Anului 2025:

Destinația Anului la Categoria „Orașe care inspiră”, prezentată de Enterprise Rent-a-Car

Câștigător: ORADEA

Locul 2: Sibiu
 
Locul 3: Brașov

Destinația Anului la Categoria „Sate de poveste”, prezentată de Antreprenorești

Câștigător: Rimetea, Alba

Locul 2: Mila 23, Tulcea
 
Locul 3: Biertan, Sibiu
 
Locul 3: Breb, Maramureș

Destinația Anului la Categoria „Stațiuni balneo-climaterice”, prezentată de Stațiunea Mamaia

Câștigător: Sovata, Mureș

Locul 2: Băile Felix, Bihor
 
Locul 3: Vatra Dornei, Suceava

Destinația Anului la Categoria „Distracție și aventură”, prezentată de EpicVisits.com

Câștigător: Dino Parc, Râșnov, Brașov

Locul 2: Mini Transilvania, Odorheiul Secuiesc, Harghita

Locul 3: Brambura Park, Avrig, Sibiu

Locul 3: Complex Agrement Ariniș, Gura Humorului, Suceava

Destinația Anului la Categoria „Cultură și educație”, prezentată de BCR

Câștigător: Muzeul Astra, Sibiu

Locul 2: Castelul Bran, Brașov

Locul 3: Castelul Corvinilor, Hunedoara

Premiul special Centenar: Palatul Culturii, Iași

Destinația Anului laCategoria „Tărâmuri fermecate”, prezentată de Aqua Carpatica

Câștigător: Delta Dunării, Tulcea

Locul 2: Ținutul Mănăstirilor din Bucovina

Locul 3: Colinele Transilvaniei

Dintre destinațiile cu cel mai mare număr de voturi, aflate pe locul întâi la categoriile de mai sus, Marele Premiu Destinația Anului® 2025 în România a fost decernat către Delta Dunării, Tulcea.

Câștigarea Marelui Premiu la Destinația Anului® 2025 este o validare extraordinară a potențialului turistic al Deltei Dunării și a eforturilor pe care le-am depus pentru a construi o strategie profesionistă și coerentă, inclusiv pentru Municipiul Tulcea, poarta de intrare în Delta Dunării. Este o victorie care aparține întregii comunități locale – istrație, antreprenori, ghizi, localnici și iubitori ai acestui colț unic de natură – nu doar a echipei OMD Municipiul Tulcea. Le mulțumim organizatorilor pentru profesionalismul și rigoarea acestui proces, care a fost o reală provocare pentru noi toți, dar și o oportunitate de creștere a destinației. Delta merita acest moment! Iar noi suntem pregătiți să-l valorificăm.”, a declarat Alexandru Filip, Manager de destinație, Organizația de Management al Destinației Municipiul Tulcea.

DESTINATIA ANULUI

Premii speciale – recunoașterea excelenței în ospitalitate și impact

Pe lângă premiile pentru fiecare categorie principală, în cadrul galei au fost acordate și premii speciale, dedicate unor actori din industrie care s-au remarcat prin inovație, sustenabilitate și calitate a serviciilor. Iată care sunt premiile speciale din ediția 2025 a competiției Destinația Anului în România.

”Hotelul Anului 2025” powered by Travelminit - a fost ales în urma unei selecții riguroase. Zece finaliști au fost selectați pe baza următoarelor criterii: scor mediu de evaluare de minim 9, minim 150 de rezervări în anul 2024, existența unei oferte de servicii de masa și a unei oferte de servicii wellness și acceptarea plății cu cardul de vacanță. După desemnarea finaliștilor, publicul a votat timp de șapte zile iar marele câștigător este Hotel Malibu Mamaia. Premiul ”Hotelul Anului 2025” a fost înmânat câștigătorului de către Tímea Imecs-Ambrus, Group Sales Director Travelminit.

„A fost o onoare pentru noi să decernăm premiul „Hotelul Anului 2025” pe scena Galei Destinația Anului. Travelminit este și a fost întotdeauna despre promovarea serviciilor ospitaliere de calitate, care să creeze experiențe de neuitat în cadrul turiștilor. Astfel, ne bucurăm să recunoaștem Hotel Malibu** din Mamaia ca fiind Hotelul Anului 2025 și îi felicităm pentru aprecierea obținută în rândul turiștilor. De asemenea, mulțumim Destinația Anului pentru minunata colaborare.”

”Cea mai bună promovare” - un premiu acordat exclusiv pe baza jurizării realizate de cei peste 150 de membri ai juriului, specialiști în turism, menit să încununeze efortul, creativitatea și implicarea destinațiilor în promovarea națională și internațională. Iată care sunt destinațiile de pe podium pentru ”Cea mai bună promovare”: pe locul întâi, cu cele mai multe voturi se află Via Transilvanica, urmată pe locul al doilea de municipiul Craiova și pe locul al treilea de România Atractivă.

● Alt premiu special acordat în cadrul Galei Destinația Anului a fost ”Județul Anului” iar câștigătoarele acestui premiu care celebrează implicarea și bunele practici în managementul de destinație sunt: Județul Sibiu și Județul Brașov

● Premiul special pentru ”Destinația Anului 2025 în Republica Moldova„ acordat în baza acelorași criterii aplicate și destinațiilor din România, a fost decernat cu mari emoții pe scena Galei către Complexul turistic Cricova.

Mai multe detalii despre procesul de evaluare, juriu, criterii și parteneri, împreună cu lista tuturor destinațiilor finaliste sunt disponibile pe site-ul oficial:www.destinatiaanului.ro

Municipiul Sibiu, exemplu de bună practică în managementul destinației turistice

În 2025, Municipiul Sibiu a oferit un model de excelență în organizarea și implicarea comunității în turismul local. În zilele petrecute în Sibiu cu prilejul Galei, participanții s-au bucurat de tururi ghidate tematice organizate în oraș, dar și de evenimente de tip networking precum Power Breakfast-ul facilitat de Asociația Judeteana de Turism Sibiu, care a reunit reprezentanți ai destinațiilor, parteneri și presă, într-un cadru informal, deschis schimbului de idei și bune practici.

Trofeul Destinația Anului – artă locală cu semnătură unică

O altă poveste emoționantă a serii a fost cea a trofeelor oferite câștigătorilor. Acestea au fost realizate manual de artistul sibian Ion Tămâian, fondatorul Ion Art Glass, un nume de referință în domeniul sticlei artistice din România. Cunoscut pentru stilul său inconfundabil și pentru lucrările sale expuse în galerii din întreaga lume, Ion Tămâian a creat pentru ediția 2025 o serie de trofee care îmbină elementele de design modern cu simboluri ale turismului și autenticității românești. Design-ul trofeului este unicat și poartă semnătura artistului, adăugând un plus de valoare recunoașterii oferite destinațiilor.

De pe scena istorică a Sălii Thalia, către viitorul turismului românesc

Sala Thalia, o clădire cu o poveste impresionantă, inaugurată în 1787 și astăzi gazda Filarmonicii de Stat Sibiu, îmbină istoria cu modernitatea și a devenit un spațiu cultural de referință, perfect pentru a găzdui o Gală dedicată excelenței în turism. Sub cupola acestei săli încărcate de poveste, aplauzele au fost nu doar pentru câștigători, ci pentru întreaga comunitate care susține dezvoltarea durabilă a turismului în România.

Despre Destinația Anului®

O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Mamaia - Susținător principal al stațiunilor turistice românești.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Sibiu se pregătește să găzduiască Gala Destinația Anului 2025
Sibiu se pregătește să găzduiască Gala Destinația Anului 2025

După o competiție strânsă și o mobilizare impresionantă a publicului, etapa de votare pentru titlul de Destinația Anului 2025 s-a încheiat pe 25 martie, marcând un nou record de participare.

Românii au votat Destinația Anului 2025. Marii câștigători vor fi dezvăluiți pe 8 Aprilie la Sibiu, în Gala Destinația Anului
Românii au votat Destinația Anului 2025. Marii câștigători vor fi dezvăluiți pe 8 Aprilie la Sibiu, în Gala Destinația Anului

Competiția națională ajunge într-un moment-cheie, cu un nivel record de implicare publică și o Gală spectaculoasă ce urmează să dezvăluie marii câștigători.

 

Ținutul Mănăstirilor din Bucovina, din nou în lupta pentru titlul Destinația Anului 2025. Ce să vizitezi în Bucovina
Ținutul Mănăstirilor din Bucovina, din nou în lupta pentru titlul Destinația Anului 2025. Ce să vizitezi în Bucovina

Ținutul Mănăstirilor din Bucovina, una dintre cele mai reprezentative regiuni ale spiritualității românești, a fost desemnat finalist la categoria „Tărâmuri Fermecate” în competiția Destinația Anului 2025.

Sălbăticie, legendă și echilibru în inima județului Neamț. Ținutul Zimbrilor, finalist la Destinația Anului 2025
Sălbăticie, legendă și echilibru în inima județului Neamț. Ținutul Zimbrilor, finalist la Destinația Anului 2025

În inima județului Neamț, între păduri seculare și poieni cu miresme de munte, se află Ținutul Zimbrilor, o destinație cu totul specială, finalistă la categoria „Tărâmuri Fermecate” în competiția Destinația Anului 2025.

Țara Dornelor, tărâmul fermecat al Bucovinei, finalistă Destinația Anului 2025. Descoperă peisajele spectaculoase ale zonei
Țara Dornelor, tărâmul fermecat al Bucovinei, finalistă Destinația Anului 2025. Descoperă peisajele spectaculoase ale zonei

Situată în inima Bucovinei, Țara Dornelor este una dintre cele mai spectaculoase destinații naturale din România și a fost desemnată finalistă la categoria „Tărâmuri Fermecate” în competiția Destinația Anului 2025.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.