Canicula persistă în majoritatea regiunilor țării. Zonele în care sunt așteptate averse

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri căldura persistă în vest, sud şi centru, iar în Câmpia Română disconfortul termic va creşte după prânz. Ploile vin în zonele înalte, în nord-est, în centru şi doar sporadic în sudul ţării.

Maximele pleacă de la 25 de grade în depresiuni şi vor ajunge până la 34 de grade în Lunca Dunării.

Vremea pe regiuni

 

În Dobrogea şi Bărăgan vor fi multe perioade cu soare, dar sunt posibile şi averse sporadice cu fenomene electrice. Va fi foarte cald mai ales în Bărăgan, pe unde se mai ating maxime de 34 de grade şi doar pe litoral va fi mai răcoare.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, va domina atmosferă cu soare şi ploile apar doar izolat. După prânz se vor înregistra maxime de până la 32 de grade.

Citește și
vremea
Meteo azi, 10 august. Prognoza pentru București și țară - caniculă în sud și averse la munte

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se anunţă o zi plăcută în prima parte a zilei, însă spre seară vin câteva ploi iar temperaturile vor fi comparabile cu cele de ieri.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim vreme frumoasă şi maxime de până la 30 de grade.

Şi în ţinuturile vestice se anunţă soare şi atmosferă plăcută. După-amiaza şi seara apar câteva ploi în zonele de munte iar temperaturile nu trec de 32 de grade.

În Transilvania se anunţă soare mai ales în prima parte a zilei însă spre seară se adună norii şi o să plouă. Aversele vor fi mai consistente în regiunile montane iar temperaturile ajung până la 30 de grade în vestul provinciei.

În sud-vestul ţării, găsim vreme bună în ansamblu, însă mai apar averse în special în zonele de deal şi de munte iar maximele urcă spre 33 de grade.

În ţinuturile sudice atmosferă va fi însorită. Spre seară se mai aduna norii însă doar izolat va ploua. Se încălzeşte şi la amiază se vor atinge 34 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în București

 

În Bucureşti, miercuri avem încă o zi cãlduroasã cu 33 de grade în termometre. Atmosferă va fi schimbătoare şi sunt condiţii de averse şi fenomene electrice.

Joi, vremea se menţine călduroasă şi vântul va fi activ. Căldură mare se anunţă şi vineri, soarele va străluci cu putere şi maximă va ajunge pe la 34 de grade.

Sâmbătă se răcoreşte uşor, se ating 33 de grade iar în noaptea următoare se vor înregistra 17 grade. Atmosferă va fi însorita dar spre seară se înnorează şi vântul va sufla moderat.

Vremea la munte

 

La munte, se anunţă vreme frumoasã dimineaţă, însă mai târziu se adunã norii de ploaie. Se pot strânge 30 de litri de apã pe metru pãtrat şi se menţin condiţiile de grindinã.

Joi, după o dimineaţă însorită, apar alte averse, cu tunete, fulgere şi intensificări ale vântului.

Vineri, atmosferă plăcută, cu foarte puţine ploi. În noaptea de vineri spre sâmbăta, aversele revin în masivele vestice şi sud-vestice.

Sâmbătă se răcoreşte uşor şi vremea va fi schimbătoare. Vor fi perioade cu ploi torenţiale şi izolat va cădea grindinã.

Vremea pe litoral

 

Pe litoral, va predomina vremea frumoasã. Spre searã, se înnorează insã şansele de ploaie vor fi reduse. Vântul va avea intensificãri trecãtoare pe parcursul zilei.

Joi se răcoreşte, maximele nu depăşesc 27 de grade iar apa mării rămâne, însă, foarte caldă.

Vineri, temperaturile se menţin plăcute, avem vreme însorită iar, după-amiaza, pot să apară câţiva nori de ploaie.

Sâmbătă se răcoreşte şi vor fi cel mult 26 de grade pe plajă dar şi în apa mării. Se mai aduna norii, însã condiţiile de ploaie vor fi reduse şi vântul se va înteţi din când în când.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Zăpușeala și vremea caniculară persistă în România. Maximele vor atinge 35 de grade
Zăpușeala și vremea caniculară persistă în România. Maximele vor atinge 35 de grade

Marți căldura persista în zonele joase. Prin vestul ţării avem multă zăpuşeala, iar în Lunca Dunării se ating 35 de grade. 

Meteo azi, 10 august. Prognoza pentru București și țară - caniculă în sud și averse la munte
Meteo azi, 10 august. Prognoza pentru București și țară - caniculă în sud și averse la munte

Luni avem vreme foarte caldă, canicula în ţinuturile sudice şi un disconfort ridicat prin sud-vest. După prânz, aversele cuprind zonele de deal şi munte, dar apar sporadic şi prin centrul şi nord-estul ţării.

Steag roșu pe litoral. Un tânăr s-a înecat la Olimp, iar un alt turist a dispărut la Neptun
Steag roșu pe litoral. Un tânăr s-a înecat la Olimp, iar un alt turist a dispărut la Neptun

Marea este extrem de agitată. Pe litoral a fost arborat steagul roșu, care marchează pericolul de înec.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.