Cod galben de ploi torențiale în mai multe județe, până miercuri. HARTA cu zonele vizate

ploaie
Shutterstock

istraţia Naţională de Meteorologie a emis, marți dimineață, o atenţionare Cod galben de ploi în Dobrogea și sud-estul Munteniei, valabil până miercuri seară. În Bucureşti, vor mai fi ploi însoţite de descărcări electrice.

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de la ora 18.00, până joi, la ora 20.00, vizând ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului.

Astfel, în intervalul menţionat, local şi temporar va ploua în centrul, sudul şi estul ţării. Se vor acumula cantităţi de apă de 10...15 l/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte. Pe arii restrânse, mai ales pe parcursul zilei de joi, vor fi descărcări electrice şi grindină.

În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea unele intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45...55 km/h.

Citește și
canicula termometru
Luna mai din 2025 a fost a doua cea mai fierbinte din istorie. Groenlanda, lovită de un val de căldură fără precedent

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ valabilă de marţi, de la ora 22.00, până miercuri la ora 18.00. Conform prognozei de specialitate, în intervalul menționat, local și temporar va ploua în centrul, sudul și estul țării. Se vor acumula cantități de apă de 10...15 l/mp îndeosebi în zonele de deal și de munte. Pe arii restrânse mai ales pe parcursul zilei de joi (20 aprilie) vor fi descărcări electrice și grindină.

În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1700 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă.
Vântul va avea unele intensificări în estul și sud-estul teritoriului, precum și în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45...55 km/h.

Cum va fi vremea în Bucureşti

Cerul va avea înnorări, temporar va mai ploua și se vor acumula cantități de apă în medie de 5...10 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar mai ales în după-amiaza zilei de joi vor fi posibile și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi de 16...18 grade, iar cele minime de 6...9 grade.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Luna mai din 2025 a fost a doua cea mai fierbinte din istorie. Groenlanda, lovită de un val de căldură fără precedent
Luna mai din 2025 a fost a doua cea mai fierbinte din istorie. Groenlanda, lovită de un val de căldură fără precedent

Luna mai a acestui an a fost a doua cea mai caldă din istorie, spun oamenii de știință, într-o perioadă marcată de un val de căldură record în Groenlanda, alimentat de schimbările climatice.

Vremea de azi, 11 iunie. Temperaturile cresc în toată țara. Pe litoral se vor înregistra cele mai scăzute valori
Vremea de azi, 11 iunie. Temperaturile cresc în toată țara. Pe litoral se vor înregistra cele mai scăzute valori

Miercuri temperaturile cresc în toată țara. În vest, în sud și pe partea estică, vremea devine călduroasă și se ating 31-32 de grade.

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

LIVE TEXT | Italia - România: „tricolorii mici” debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: „tricolorii mici” debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.