Cod galben de vânt puternic și viscol în zonele montane din 22 de județe, până marţi dimineaţa

viscol

istraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, atenţionări Cod galben valabile pentru următoarele două zile.

ANM a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic în zona Carpaţilor Orientali, care va intra în vigoare duminică aproape de miezul nopţii şi va fi valabilă până luni dimineaţa.

Vor fi afectate de această atenţionare zone din zece judeţe, respectiv din Bacău, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Covasna, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Suceava şi Vrancea.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 2 ianuarie, ora 23:00 - 3 ianuarie, ora 8:00, în Carpaţii Orientali vântul va avea intensificări cu viteze de 60 - 80 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăşi 90 - 100 km/h.

Citește și
canicula
Vremea azi, 5 iunie. Val de căldură și disconfort termic în aproape toată țara. Unde vor fi furtuni

A doua atenționare vizează zone din 22 de judeţe, care de luni dimineața vor fi sub un Cod galben de intensificări ale vântului, ce vor putea depăşi la rafale 90 - 120 km/h, la altitudini de peste 1700 de metri, iar în restul teritoriului de 55 - 65 km/h.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 ianuarie, ora 8:00 - 4 ianuarie, ora 10:00, la munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70 - 80 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1.700 metri), rafalele vor depăşi 90 - 120 km/h şi temporar va ninge viscolit.

Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55 - 65 km/h.

Meteorologii avertizează că intensificări ale vântului, cu viteze de 45 - 55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului.

Judeţele avertizate total sau parţial sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

Vreme caldă în Bucureşti, cu temperaturi maxime de 12 grade Celsius

Vremea în Bucureşti va fi mai caldă decât în mod obişnuit în următoarele zile, temperatura maximă situându-se în jurul valorii de 12 grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise pentru intervalul 2 ianuarie, ora 23:00 - 4 ianuarie, ora 10:00.

"Valorile termice vor fi în continuare mult mai ridicate faţă de cele normale pentru începutul lunii ianuarie. Temperatura minimă va fi de 3 - 5 grade, iar cea maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade. Cerul va fi temporar noros, iar la noapte şi mâine dimineaţă se va semnala ceaţă", arată prognoza istraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În intervalul menţionat, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări luni, mai ales în orele amiezii, cu viteze de 40 - 45 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
Citește și...
Vremea azi, 5 iunie. Val de căldură și disconfort termic în aproape toată țara. Unde vor fi furtuni
Vremea azi, 5 iunie. Val de căldură și disconfort termic în aproape toată țara. Unde vor fi furtuni

Ziua de joi ne-aduce temperaturi deosebit de ridicate în cea mai mare parte a țării. Cel mai cald o să fie în Banat și în sud-vestul Olteniei, pe unde se ating 37 de grade.

Fenomenul apărut în România odată cu primul val de căldură. Medicii se așteaptă la un număr mare de pacienți
Fenomenul apărut în România odată cu primul val de căldură. Medicii se așteaptă la un număr mare de pacienți

România trece de la ploi, la temperaturi tropicale. Meteorologii au emis primul cod de caniculă din acest sezon. Mai ales în Sud, soarele a ars cu putere, iar miercuri au fost 35 de grade pe Clisura Dunării.

Furtună puternică în București. În localitățile din jurul Capitalei este „Alertă Extremă”
Furtună puternică în București. În localitățile din jurul Capitalei este „Alertă Extremă”

Capitala este vizată de o avertizare nowcasting Cod galben de furtuni, valabilă de la 18:00 până la ora 19:15, conform istraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

 

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.