Coduri galbene de precipitaţii, vânt puternic şi ger, valabile treptat în întreaga ţară până vineri

anm
ANM

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, trei atenţionări Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului, viscol şi polei.

Acestea sunt valabile până vineri la orele prânzului la început în judeţe din centrul, vestul şi nord-vestul ţării, iar mai apoi în întreaga ţară, potrivit Agerpres.

Potrivit meteorologilor, un prim Cod galben de vreme rea va fi valabil în intervalul 10 februarie, ora 14:00 - 11 februarie, ora 12:00, în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că pe tot parcursul intervalului menţionat se vor acumula cantităţi de apă de 20 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse 40 l/mp. Ploile vor favoriza topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă.

În aceste zone, va ploua pe arii extinse şi pe treptele de relief mai joase din jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 10 - 20 l/mp.

Al doilea Cod galben va fi în vigoare pe parcursul zilei de joi, între orele 6:00 - 12:00, în vestul şi nord-vestul ţării unde vor fi ploi şi pe arii extinse depuneri de polei. Treptat, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, vântul se va intensifica, cu viteze în general de 55 - 65 km/h, viscolind ninsoarea. De asemenea, depuneri de polei vor fi pe arii restrânse şi în nordul Moldovei.

Citește și
vremea soare
Vreme neobișnuit de caldă. Unde se vor înregistra 18 grade

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 11 februarie, ora 12:00 - 12 februarie, ora 12:00, va intra în vigoare al treilea Cod galben de vreme rea, ce va caracteriza o răcire accentuată, intensificări ale vântului, ninsori viscolite şi polei.

Astfel, în toată ţara, vremea se va răci brusc şi accentuat în toate regiunile, iar în cursul nopţii de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul şi centrul ţării.

Vor predomina ninsorile la început în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi zonele montane, apoi şi în Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local, se va semnala polei sau gheţuş.

Totodată, vântul va avea intensificări în toată ţara, amplificând senzaţia de frig, cu viteze de 55 - 65 km/h şi temporar peste 70 - 80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est şi sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70 - 90 km/h şi îndeosebi în zona înaltă vor depăşi 100 - 120 km/h. Temporar, ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

ANM notează că vremea se va menţine deosebit de rece şi pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopţilor şi dimineţilor, iar vântul va mai avea intensificări.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Vremea se schimbă radical în București. Temperaturile scad cu aproape 20 de grade
Vremea se schimbă radical în București. Temperaturile scad cu aproape 20 de grade

Valorile termice vor scădea brusc în Bucureşti, în următorul interval, de la 16 grade cât se consemnează în aceste zile, până la -2 grade, vineri, arată prognoza de specialitate publicată, miercuri, de istraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Vreme neobișnuit de caldă. Unde se vor înregistra 18 grade
Vreme neobișnuit de caldă. Unde se vor înregistra 18 grade

Miercuri avem vreme neobişnuit de caldă în majoritatea regiunilor. Ploile apar mai întâi în vest, dar până seară vor cuprinde nordul, centrul şi sudul ţării.

Vremea deosebit de caldă de pe litoral i-a dat curaj unui bărbat să facă o baie în Marea Neagră
Vremea deosebit de caldă de pe litoral i-a dat curaj unui bărbat să facă o baie în Marea Neagră

A fost o zi deosebit de caldă pe litoral. Soarele generos și razele sale s-au oglindit în marea de un albastru perfect.

Vreme neobișnuit de caldă. Vântul va atinge 65 km/h în Dobrogea
Vreme neobișnuit de caldă. Vântul va atinge 65 km/h în Dobrogea

Marți avem vreme neobişnuit de caldă în majoritatea regiunilor. Ploile apar mai întâi în vest, dar până seară vor cuprinde nordul, centrul şi sudul ţării. Vântul se înteţeşte în Transilvania, în Dobrogea, dar şi în regiunile montane.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.