Vreme neobișnuit de caldă. Vântul va atinge 65 km/h în Dobrogea

×
Codul embed a fost copiat

Marți avem vreme neobişnuit de caldă în majoritatea regiunilor. Ploile apar mai întâi în vest, dar până seară vor cuprinde nordul, centrul şi sudul ţării. Vântul se înteţeşte în Transilvania, în Dobrogea, dar şi în regiunile montane.

În Dobrogea şi Bărăganul soarele străluceşte aproape toată ziua. Se face foarte cald pentru dată din calendar, iar temperaturile ajung până la 17 grade Celsius. În prima parte a zilei se porneşte vântul, care va sufla cu viteze de până la 65 de km/h.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei se anunţă o zi deosebit de caldă şi însorită pe la câmpie. În zonele mai înalte se adună norii, iar în Carpaţii de Curbură vântul va avea intensificări de peste 90 de km/h.

În jumătatea de nord a Moldovei şi în Bucovina găsim vreme închisă. Până la orele prânzului o să mai cadă lapoviţa şi se va forma polei, aşa că mare atenţie dacă plecaţi la drum cu maşina! La munte vin precipitaţii sub toate formele, iar în nordul Carpaţilor Orientali se pot strânge până la 15 litri de apă pe metru pătrat.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş vor fi înnorări, iar pe seară şi la noapte o să plouă şi se pot acumula cantităţi importante de apă. Va fi destul de cald pentru această perioadă, iar maximele ating 8...9 grade Celsius.

Citește și
vant puternic
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

Şi în ţinuturile vestice se anunţă o zi mohorâtă. O să plouă, iar în Apuseni se pot strânge până la 15 litri de apă pe metru pătrat. Cu toate acestea, vremea rămâne deosebit de caldă, iar temperaturile urcă până la 14...15 grade.

În Transilvania se adună norii, dar vor fi şi scurte momente însorite până spre seară, când va începe să plouă. În prima parte a zilei, vântul se înteţeşte în sudul provinciei şi pe crestele montane, pe unde va sufla cu peste 60...70 de km/h.

În Oltenia prindem atmosfera închisă. Va ploua în cea mai mare parte a zilei, însă vremea va fi neobişnuit de caldă pentru această perioadă. La amiază, maximele ajung la 14...15 grade.

Norii se înmulţesc şi în ţinuturile sudice, dar pe aici zărim şi soarele din când în când. Vremea se mai încălzeşte şi, după prânz, se vor înregistra 17...18 grade în Lunca Dunării. Pe seară şi la noapte, ploile ajung şi pe-aici.

În Bucureşti, vremea devine deosebit de caldă. Vântul se menţine activ în prima parte a zilei şi va atinge viteze de 45 de km/h, iar, pe seara, se adună norii şi s-ar putea să mai apară câteva ploi slabe. Maximă va fi de 15...16 grade Celsius. La noapte vor fi înnorări, o să plouă, iar temperatura coboară până la 6 grade.

La munte prindem vreme închisă. Precipitaţiile apar în masivele vestice, dar, după orele prânzului, vor cuprinde toată zona montană: se anunţă ploi, ninsori şi lapoviţă, iar în Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali se pot acumula până la 15 litri de apă pe metru pătrat. Vântul are intensificări în zonele de creastă, dar şi în Carpaţii de Curbură, pe unde va atinge viteze de până la 90 de km/h.

Miercuri avem încă o zi foarte caldă în cea mai mare parte a ţării. În zona intracarpatică o să plouă, iar la altitudini mari se anunţă ninsori şi lapoviţă. În Moldova se poate forma polei.

Joi temperaturile ajung la normal în ţinuturile nordice, dar, în restul zonelor, vom avea tot maxime de primăvară. Noaptea, vremea se răceşte, iar în vest, în nord şi în centru va fi ger. Ploile apar în jumătatea de vest, dar seara şi noaptea se vor transforma în ninsori. Vântul se înteţeşte în toate zonele, iar la munte se anunţă viscol.

Vineri, vremea devine deosebit de rece peste tot. În nord-vest, în nord şi în centru o să ningă pe spaţii mici, iar vântul rămâne activ în toate regiunile. La munte va fi iarăşi viscol, iar noaptea se anunţă geroasă în cea mai mare parte a ţării.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.

Vremea azi, 25 mai. Ploi abundente, frig și vijelii în aproape toată țara. Ninsori la final de mai
Vremea azi, 25 mai. Ploi abundente, frig și vijelii în aproape toată țara. Ninsori la final de mai

Ziua de astăzi ne-aduce averse cu descărcări electrice în sud și în est, de asemenea, în sud-est. Tot în aceste zone temperaturile rămân la valori apropiate de normal, dar în rest se mai răcește.  

Cod roșu în județul Vaslui: 11 localități se află sub avertizare meteo de grindină, vânt tornadic și ploi torențiale
Cod roșu în județul Vaslui: 11 localități se află sub avertizare meteo de grindină, vânt tornadic și ploi torențiale

11 localităţi dn judeţul Vaslui se află, sâmbătă seară, sub avertizare cod roşu meteorologic fiind anunţate grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vânt cu aspect tornadic, ploi torenţiale şi descărcări electrice.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.