Vremea azi, 11 februarie. Gerul a cuprins aproape toată țara și nu se lasă ușor dus. Când se așteaptă încălzirea vremii
Este foarte frig, în continuare, în majoritatea zonelor, şi avem vreme geroasă în Transilvania şi în Moldova. Norii persistă în Dobrogea şi în zona Moldovei, iar în centrul, în estul şi în sudul ţării mai este puţină ceaţă pe la câmpie.
Cele mai scăzute temperaturi se înregistrează în depresiunile din estul Transilvaniei. Acum sunt -14 grade Celsius la Topliţa. În schimb, în Oraviţa şi la Moldova Nouă, termometrele indică -1 grad.
Marți, temperaturile rămân scăzute în sudul şi în estul României, zone în care mai apar ceva înnorări şi condiţii de fulguială. Cel mai frig o să fie în jumătatea nordică a Moldovei. Pe acolo se vor înregistra -5 grade la orele amiezii. Atmosfera se menţine însorită în celelalte regiuni, iar temperaturile urcă până la 8...9 grade în vestul şi în nord-vestul ţării. Vântul devine mai insistent în sudul Banatului şi pe litoral. Ajunge la viteze de 45...55 Km/h.
În Bucureşti, marți găsim vreme frumoasă, dar rece. Maxima se opreşte pe la 3 grade, atmosfera se menţine însorită toată ziua, iar vântul devine un pic mai activ.
Frigul persistă şi miercuri în zona Capitalei. Vor fi cel mult 2 grade pe la amiază. Se mai aduna norii, dar nu sunt anunţate precipitaţii. Mâine-noapte se vor înregistra - 7 grade la marginea oraşului.
Şi joi o să fie frig la începutul zilei, dar atmosfera se dezmorţeşte după prânz. Mai apar ceva înnorări şi se ating 5...6 grade Celsius, valori potrivite pentru dată din calendar.
Vineri se împrăştie norii. O să avem o zi însorită şi mai caldă decât ar fi normal la această dată, cu o maximă în jur de 10 grade. În noaptea următoare o să plouă, dar trecător o să fie şi lapoviţă sau ninsoare.
La munte, găsim vreme bună şi soare în cea mai mare parte a zilei. Atmosfera rămâne însă destul de rece, iar dimineaţa este ger în majoritatea masivelor. În Munţii Banatului se intensifică vântul şi vor fi rafale de 55 Km/h.
Miercuri avem încă o dimineaţă geroasă şi o zi cu temperaturi scăzute aproape peste tot. E posibil să ningă în Carpaţii Meridionali, iar mâine-noapte vor fi ceva fulguieli în masivele din sud-vestul ţării.
Şi joi dimineaţa o să fie foarte frig, dar atmosfera se mai încălzeşte după prânz. Precipitaţiile apar sporadic, iar în zonele înalte vor domina ninsorile.
Vineri se mai încălzeşte puţin, dar ninsorile cuprind aproape toată zona montană. După lăsarea nopţii vântul prinde putere la altitudini mari.
Scanaţi codul QR de pe ecran şi aflaţi prognoza detaliată în majoritatea oraşelor din ţară.
Cam atât, deocamdată. La ultima intervenţie vă spun cum va arăta vremea în următoarele zile, la nivelul întregii ţări.
Vă spuneam că frigul persista astăzi în estul şi în sud-estul României, pe unde mai sunt ceva înnorări şi condiţii de fulguiala. În rest avem o zi însorită şi un vânt mai intens în sudul Banatului şi pe litoral.
Mâine este GER dimineaţa, în special în zona centrală. Apoi temperaturile urcă până la 9 grade în vestul şi în nord-vestul ţării. În schimb, în sud şi în est găsim vreme rece, înnorări, poate şi ceva fulguieli în unele zone.
Joi temperaturile cresc uşor, dar în vest, în nord şi în centru se adună norii. Pot să apară precipitaţii slabe şi sunt condiţii de polei. În vestul Banatului şi în sudul Moldovei se intensifică vântul.
Vineri se mai încălzeşte puţin, dar precipitaţiile cuprind majoritatea zonelor. În ţinuturile vestice o să fie lapoviţă sau ploaie, iar în nord şi în centru vor domina ninsorile. Noaptea precipitaţiile ajung şi în sudul şi în sud-estul României.