Vremea azi, 29 mai. Aversele apar în special în zona intracarpatică şi lasă în urmă cantităţi mari de apă

vremea
Shutterstock

Joi avem vreme destul de rece în majoritatea regiunilor, mai puţin în sud şi în sud-est. Aversele apar în special în zona intracarpatică şi lasă în urmă cantităţi mari de apă.

Vântul se înteţeşte mai ales în sud-vest şi la munte, iar maximele pleacă de la 15 grade în nord-vest şi ajung la 25 de grade în sud-est.

Vremea în fiecare regiune

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici atmosfera se menţine însorită aproape toată ziua, dar e posibil să vină şi câteva reprize de ploaie, mai ales pe seară şi după lăsarea nopţii. Temperaturile ajung la 25 de grade în Bărăgan.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem perioade cu soare, dar şi pe-aici se adună norii şi o să plouă în unele zone. Se simte puţin şi vântul, iar maximele se opresc la 24 de grade.

Citește și
vremea azi
Vremea azi, 8 iunie. Canicula revine în vest și în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de 36 de grade

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina norii se înmulţesc şi apar mai multe serii de averse abundente. Vântul se înteţeşte în timpul ploilor şi temperaturile NU trec de 22 de grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim vreme neplăcută cu mulţi nori şi mai multe reprize cu ploi zgomotoase. În intervale scurte de timp se pot strânge până la 40 de litri de apă pe metru pătrat. După-amiaza e posibil să cadă grindina şi să se formeze vijelii. Vremea rămâne rece şi vor fi CEL MULT 18 grade.

În vestul României găsim TOT atmosfera închisă, cu ploi torenţiale însoţite de manifestări de instabilitate. Temperaturile se opresc la 20 de grade - valori SUB normalul perioadei.

În Transilvania cerul rămâne acoperit şi vin averse zdravene, cu tunete şi fulgere. Cantităţile de apă vor fi însemnate, mai ales în zona montană. Sunt condiţii de grindină şi vijelii, iar maximele ajung la 20 de grade pe la Albă Iulia.

În Oltenia găsim vreme mai bună. Domina atmosfera însorită, iar ploile apar pe suprafeţe mai restrânse - în special la apropierea serii. Vântul are intensificări şi ajunge la 60 de km/h. După prânz se ating 23 de grade.

În ţinuturile sudice instabilitatea creşte treptat şi o să plouă mai ales în a doua parte a zilei. Vor fi şi tunete, şi fulgere, iar vântul bate tare în timpul ploilor şi e posibil să cadă grindină. Temperaturile ating 24 de grade - valori apropiate de normalul perioadei.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti soarele se arata trecător, iar în a doua parte a zilei apar averse cu tunete, fulgere şi vânt intens. Se mai încălzeşte puţin, iar maximă ajunge la 24 de grade. La noapte înnorările persistă şi mai vin ceva ploi, iar minimă ajunge la 13 grade.

Vremea la Munte

 

La munte găsim vreme închisă şi ploi abundente. Vor fi şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp se strâng cantităţi însemnate de apă. Temperaturile scad în masivele vestice şi în cele sud-vestice, dar în rest se mai încălzeşte.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Vremea azi, 8 iunie. Canicula revine în vest și în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de 36 de grade
Vremea azi, 8 iunie. Canicula revine în vest și în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de 36 de grade

Ziua de duminică aduce vreme însorită și o amiază fierbinte. Canicula revine în vest, sud-vest și parțial în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de până la 36 de grade la umbră.

Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ
Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ

  Meteorologiii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 – 21.00, pentru judeţe din Banat, Crişana, în sud-vestul Olteniei şi în vestul Transilvaniei.

Vremea azi, 7 iunie. Aversele apar după-amiaza la deal şi la munte, dar e posibil să vină o ploaie rapidă şi prin nord
Vremea azi, 7 iunie. Aversele apar după-amiaza la deal şi la munte, dar e posibil să vină o ploaie rapidă şi prin nord

Ziua de sâmbătă aduce soare, vreme foarte caldă şi caniculă în vestul şi în sud-vestul țării.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.