Vremea azi, 6 februarie. Temperaturile se mențin ridicate în majoritatea zonelor

×
Codul embed a fost copiat

Marți temperaturile se menţin ridicate în majoritatea zonelor şi vor fi de la 10 grade în depresiuni până la 19 grade în ţinuturile sudice. Avem vreme frumoasă aproape peste tot, însă vântul continuă să agite atmosfera în majoritatea zonelor.

În Dobrogea şi Bărăgan cerul rămâne curat toată ziua. După prânz maximele ating valori de primăvară: 17-18 grade. Vântul, însă, bate destul de tare şi ajunge la 50...60 de km/h.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem atmosferă însorită şi un vânt destul de insistent. Aerul cald persistă, aşa că, pe la amiază, temperaturile urcă până la 19 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina găsim vreme caldă pentru această perioadă şi până la 16 grade în termometre. În zona Bucovinei va fi cam înnorat şi s-ar putea să picure trecător, iar vântul sufla destul de tare pe parcursul zilei. Pe crestele Orientalilor ajunge la 100 de km/h.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim temperaturi ridicate: la orele amiezii vor fi în jur de 15 grade. Domină atmosfera însorită şi doar în Maramureş se înnorează din când în când şi e posibil să vină câţiva stropi de ploaie. Vântul se intensifică şi în această zonă.

Citește și
vant puternic
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

În vestul României nu prea vedem norii, însă vântul mai are unele porniri. Vremea rămâne foarte caldă pentru acest moment al anului şi se ating 16 grade în sudul Banatului, pe la Reşita.

În Transilvania avem tot atmosferă însorită şi temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal, care ajung la 16 grade în sudul provinciei. Avem încă o zi agitată din cauza vântului, care poate ajunge la 60 de km/h în zonele joase.

În Oltenia urmează o zi de primăvară, cu cer senin şi atmosferă foarte plăcută la orele prânzului. Vântul rămâne destul de activ, iar temperaturile se apropie de pragul de 20 de grade.

Şi în ţinuturile sudice va fi foarte cald pentru data din calendar. Cerul se înseninează şi în această zonă, iar maximele pot să atingă şi pe-aici 20 de grade.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti avem o zi însorită, cu temperaturi exagerat de mari pentru această perioadă. Se ating 19 grade - cu vreo 14 grade mai mult decât ar trebui. Vântul rămâne insistent şi suflă cu până la 50 de km/h, iar la noapte minima ajunge la 6 grade.

Vremea azi, la munte

La munte se încălzeşte simţitor. În masivele nordice se adună norii şi pot să apară precipitaţii slabe. În rest cerul se păstrează curat toată ziua, dar vântul bate cu putere. Ajunge la viteze de 80 km/h, iar în zonă înaltă din Carpaţii Orientali vor fi rafale de 100 km/h.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, miercuri rămânem cu vremea însorită. Vântul continuă să agite atmosfera, iar temperaturile se menţin foarte ridicate pentru această perioadă. Ajung pe la 18 grade.

Ziua de joi ne-aduce tot soare şi vreme bună. Se mai domoleşte vântul şi se face din nou mult mai cald decât ar fi normal.

Vineri - aproape nicio schimbare: cer senin şi temperaturi mai potrivite pentru luna aprilie.

La munte, temperaturile se menţin ridicate şi miercuri. În Occidentali şi în nordul Orientalilor se mai adună norii şi vin precipitaţii slabe: ploi în zonele mai joase şi lapoviţă şi ninsoare la altitudini mari. În rest avem cer senin şi un vânt destul de insistent.

Şi joi o să fie mult mai cald decât ar fi normal. Norii se înmulţesc, iar în Orientali şi în Apuseni apar, trecător, alte precipitaţii. Vântul mai are unele intensificări pe creste.

Vremea se păstrează nefiresc de caldă şi vineri. Domină atmosfera însorită şi doar în masivele nordice mai vin câţiva stropi de ploaie.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.

Vremea azi, 25 mai. Ploi abundente, frig și vijelii în aproape toată țara. Ninsori la final de mai
Vremea azi, 25 mai. Ploi abundente, frig și vijelii în aproape toată țara. Ninsori la final de mai

Ziua de astăzi ne-aduce averse cu descărcări electrice în sud și în est, de asemenea, în sud-est. Tot în aceste zone temperaturile rămân la valori apropiate de normal, dar în rest se mai răcește.  

Cod roșu în județul Vaslui: 11 localități se află sub avertizare meteo de grindină, vânt tornadic și ploi torențiale
Cod roșu în județul Vaslui: 11 localități se află sub avertizare meteo de grindină, vânt tornadic și ploi torențiale

11 localităţi dn judeţul Vaslui se află, sâmbătă seară, sub avertizare cod roşu meteorologic fiind anunţate grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vânt cu aspect tornadic, ploi torenţiale şi descărcări electrice.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.