(P) Ce prevede Legea funerară în vigoare cu privire la serviciile de repatriere decedați?

advertorial

Moartea unei persoane apropiate, fie că vorbim despre o rudă sau un prieten, este o încercare extrem de dificilă, prin care fiecare om trece cel puțin o dată în viață.

Însă acest necaz este cu atât mai mare cu cât decesul are loc în străinătate, iar cel trecut în neființă nu poate fi consolat în ultimele clipe sau vegheat în momentele de după ce își dă ultima suflare.

Pentru aceasta, există firmele de repatriere decedați, care se vor ocupa cu aducerea în țară a sicriului cu trupul neînsuflețit și organizarea înmormântării în cele mai mici detalii.

Un exemplu relevant în acest caz este Casa Funerară Bucur din Capitală, care, pe lângă îmbălsămare / tanatopraxie, înhumare / incinerare și consultanță funerară predeces, oferă și servicii de repatriere decedati.

Fiind vorba despre o firmă de pompe funebre cu program non-stop, puteți apela la aceasta de îndată ce primiți vestea tragică a decesului unei persoane dragi din străinătate, indiferent de ora la care se produce nedoritul eveniment. În acel moment, Casa Bucur va demara toate procedurile specifice, pe care le vom descrie pe scurt în continuare.

Citește și
(P) Mega Image aduce sănătatea mai aproape de angajați prin Caravana de Screening Abdominal
(P) Mega Image aduce sănătatea mai aproape de angajați prin Caravana de Screening Abdominal

În primul rând, firma de repatriere decedați va lua legătura cu omologii din țara în care s-a produs tragedia, pentru ca aceștia să pregătească transportul special. Între timp, Casa Bucur va întocmi toată documentația necesară pentru ca trupul neînsuflețit să fie adus în deplină legalitate în țară.

Odată ce sicriul va ajunge în zona cargo a Aeroportului Internațional Henri Coandă din Otopeni, acesta va fi preluat, apoi transportat la capelă și ulterior la cimitir. Pe tot parcursul zilei sau zilelor respective, vă vor fi furnizate, pe lângă servicii funerare, și produse specifice: pachete pentru pomană și parastas, coroane și jerbe funerare etc.

Iata, în continuare, care sunt unele dintre prevederile Legii Funerare privind Transportul persoanelor decedate (Secțiunea a 9-a):

Art. 28, alin. 1 - Pentru repatrierea decedaților, este necesar acordul autorităților, dar și al instituției de sănătate publică din țara respectivă (în care s-a produs decesul);

Art. 28, alin. 2 - Pentru aducerea în România, este necesară aprobarea oficiului consular al României din țara respectivă (...), dar și declarația de primire din partea istrației cimitirului în care va avea loc înhumarea;

(...)

Art. 28, alin. 4 - Transportul persoanei decedate în afara localității în care s-a produs decesul, în vederea finalizării procesului de repatriere decedați, se face după îmbălsămare, într-un sicriu impermeabil și închis etanș, al cărui fund este acoperit cu materiale absorbante.

Atenție! Având în vedere contextul internațional, este foarte probabil ca mare parte a serviciilor de repatriere decedați din perioada următoare, în special din Italia, Spania, Franța, Germania și Marea Britanie, să aibă ca obiect conaționali decedați din cauza Coronavirusului. În acest caz, trebuie luate măsuri speciale, întrucât vorbim despre decese în urma unei boli contagioase.

Această situație specifică intră sub incidența Alineatului 3 din Articolul 28 al Legii Funerare, impunându-se măsuri de precauție speciale. Mai exact, vorbim despre necesitatea obținerii unui aviz sanitar, prin care să se asigure toate măsurile de prevenție împotriva răspândirii infecției.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Mega Image aduce sănătatea mai aproape de angajați prin Caravana de Screening Abdominal
(P) Mega Image aduce sănătatea mai aproape de angajați prin Caravana de Screening Abdominal

Mega Image desfășoară, în lunile mai și iunie, o nouă Caravană de Screening abdominal gratuit, dedicată angajaților din toate zonele de lucru.

(P) Primul tramvai Bozankaya de 22 de metri a ajuns la Iași. Lansarea a avut loc în fața Palatului Culturii
(P) Primul tramvai Bozankaya de 22 de metri a ajuns la Iași. Lansarea a avut loc în fața Palatului Culturii

Pe 26 mai 2025, în fața Palatului Culturii din Iași, a fost prezentat primul tramvai cu lungimea de 22 de metri dintr-un total de 18 achiziționate de Primăria Municipiului Iași.  

(P) Pregătire cu AI pentru Evaluarea Națională: Digitaliada, platforma gratuită folosită de mii de elevi și profesori
(P) Pregătire cu AI pentru Evaluarea Națională: Digitaliada, platforma gratuită folosită de mii de elevi și profesori

Elevii care urmează să susțină Evaluarea Națională au la dispoziție o platformă gratuită care îi ajută să învețe mai eficient: Digitaliada, dezvoltată de Fundația Orange.

 

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.