Ce aduc astrele în zodia Scorpionului. Cristina Demetrescu: O zodie care scoate din noi ce-i mai rău

×
Codul embed a fost copiat

Astrologul Cristina Demetrescu a vorbit la Vorbește Lumea de la ProTV despre ce se întâmplă din punct de vedere astral în ultimele două săptămâni din octombrie. Este perioada în care intrăm în zodia Scorpionului.

Am venit cu vești bune. Dincolo de faptul că ne apropiem de zodia Scorpionului cu vreo trei planete, adică este Marte deja acolo în domiciliu și este puternic, intră Mercur și o să intre și Soarele.

Scorpionul este o zodie a transformărilor, a schimbărilor. Atenție, cei care poate nu înțeleg ce înseamnă această schimbare, pur și simplu sunt schimbări care se produc de la sine sau schimbări pe care le putem coordona noi. Dar planetele din zodia Scorpion ne vor face mai mai atenți, mai exacți, mai preciși, mai intuitivi, mai curioși, mai iscoditori, mai geloși, se joacă cu mintea noastră așa prin tot felul de culoare ale tenebrelor. Uneori avem dreptate, alteori n-avem dreptate, alteori bănuim pur și simplu ca să vedem reacția celui de lângă noi.

Este este o zodie despre care se spune că scoate din noi ce-i mai rău, dar în sensul bun al cuvântului. Până la urmă fiecare trebuie să-și conștientizeze demonii.

Vești bune de la astre în următoarele două săptămâni

Veștile bune sunt legate de faptul că aceste 2 săptămâni sunt marcate de aspecte pozitive: se numesc trigoane.

Citește și
bagaj aeroport
Campanie europeană împotriva taxelor ascunse ale companilor low-cost aplicate bagajelor de mână. Ce vor ONG-urile

În primul rând între planete benefice: Venus pe de o parte în Fecioară și Jupiter și Uranus în zodia Taurului pe de altă parte. Cele două împrumută Venus, pentru că Jupiter și Uranus sunt în domiciliul lui Venus.

Sunt mulți oameni care vor succes peste noapte, bani peste noapte, reușită peste noapte și lucrurile să meargă de la sine. Venus din Fecioară le explică și le transmite ideea că fără muncă, fără efort, fără sacrificiu și fără puțină smerenie și implicare în toate aceste procese este aproape imposibil doar să visăm și să așteptăm din altă parte, dar se creează oportunități.

Alte trigoane, alte aspecte frumoase, se formează pe semnele de apă între malefici. Maleficii aceștia în relație bună pe semne de apă, care ne fac mai fluenți, mai conștienți de emoțiile noastre. Aceste aspecte bune pe semne de apă ne ajută în mod fluid să conștientizăm unde este răul, ca să îl putem vindecăm. La nivel astral, trebuie să conștientizăm că undeva ducem cu noi tot felul de lucruri toxice, și din când în când astrele ne permit să le mai eliberăm.

Pe data de 29 octombrie va fi o eclipsă parțială de Lună pe zodia Taur. E un fel de codiță de la eclipsele din anii anteriori. Și asta ne ajută să rectificăm calcule greșite. O să mă refer aici doar la bani la buget, la viziune, la naivitate, la felul în care pierdem, dar nu ne dăm seama că pierdem. Acum, ar trebui să facem cumva să și câștigăm.

 
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Campanie europeană împotriva taxelor ascunse ale companilor low-cost aplicate bagajelor de mână. Ce vor ONG-urile
Campanie europeană împotriva taxelor ascunse ale companilor low-cost aplicate bagajelor de mână. Ce vor ONG-urile

Mai multe organizații europene pentru protecția pasagerilor cer autorităților de la Bruxelles să intervină în disputa privind taxele pentru bagajele de mână impuse de companiile aeriene low-cost.

Ce face Meta cu datele utilizatorilor și cum își pot proteja intimitatea: „Ce nu faci pe stradă, nu faci nici pe internet”
Ce face Meta cu datele utilizatorilor și cum își pot proteja intimitatea: „Ce nu faci pe stradă, nu faci nici pe internet”

Meta, compania care deține Facebook și Instagram, va începe să folosească postările publice ale utilizatorilor pentru a antrena propriul model de inteligență artificială.

Copil de 2 ani, atacat de un câine pe o stradă din Medgidia. Are multiple răni la față, spate, mâini și picioare
Copil de 2 ani, atacat de un câine pe o stradă din Medgidia. Are multiple răni la față, spate, mâini și picioare

Un copil de 2 ani a fost transportat la spital, luni, după ce a fost muşcat de câini, pe o stradă din Medgidia. El are răni la nivelul feţei, spatelui, pe mâini şi pe picioare.

Recomandări
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor
Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a explicat că execuţia bugetară din primele 4 luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru investiții şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă.

Ce urmează pentru Călin Georgescu, după ce procurorii au extins urmărirea penală pe numele său. A strâns deja 3 dosare penale
Ce urmează pentru Călin Georgescu, după ce procurorii au extins urmărirea penală pe numele său. A strâns deja 3 dosare penale

Procurorii Parchetului General au decis să extindă urmărirea penală împotriva lui Călin Georgescu, pentru că a promovat în public doctrine legionare. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost citat pentru a afla noile acuzații.