În Târgu Jiu, românii de pretutindeni s-au adunat pentru a participa la procesiunea în cinstea Sfinților Constantin și Elena
De Sfinții Constantin și Elena, peste 1,7 milioane de români își serbează onomastica. La Târgu Jiu, mii de oameni au participat la o procesiune în cinstea celor doi sfinți care sunt și ocrotitorii spirituali ai orașului.
Procesiunea a început, ca în fiecare an, de la biserica ce poartă Hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena. O icoană a fost purtată pe străzile din zona centrală.
Localnic: „E ceva destul de rar, o dată pe an trebuie văzut ”
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Localnic: „Sunt oltean, dar vin din Germania pentru prima dată. Până acum e foarte bine.”
Localnică: „Sfinții împărați Constantin și Mama Sa Elena sunt și ocrotitorii orașului Tg Jiu și pentru sănătate venim.”
Localnică: „Să cinstim pentru orașul nostru și pentru sănătate în primul rând.”
Mulți dintre cei prezenți au transmis în direct procesiunea, pentru rudele plecate din țară.
Astăzi, cei peste 1,7 milioane de români care poartă numele Constantin sau Elena își serbează onomastica.
Localnic: „De ce sa fie rău. E foarte bine. Avem și praznicul casei, dar îl facem joi, e de post.”
Procesiunea s-a încheiat cu o rugăciune în centrul orașului, rostită și de localnici, alături de preoți.
Sărbătoarea Sfinților Împărați marchează și începutul Zilelor Orașului Târgu Jiu, care se vor încheia duminică seara.
Și la Patriarhia Română, oamenii au mers să se închine la moaștele Sfinților Constantin și Elena.
Sute de oameni au urmărit de dimineață slujba oficiată de Preafericitul Patriarh Daniel în altarul de Vară al Catedralei Patriarhale. Credincioșii care au venit, aici pe dealul Patriarhiei s-au închinat la moaștele a patru sfinți.
Sunt rămășițele Sfinților Împărați Constantin și mama Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel nou.
Mulți oameni au adus copiii în brațe ori au trecut pe la racle hainele celor dragi în mâini, încredințați că îi vor ajuta spre vindecare.
Cei mai mulți s-au rugat pentru sănătate și pace între oameni, dar și pentru sufletul fiecăruia.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, peste 400 de mii de bărbați din România poartă numele Constantin sau derivate ale acestuia. Și peste 800 de mii de femei poartă numele Elena.