O femeie din Nepal a fost ucisă de un tigru

tigru
iStock

Un tigru a ucis o femeie de 48 de ani care aduna furaje pentru animale în apropierea unui parc naţional din sud-vestul Nepalului, a informat joi un responsabil local pentru fauna sălbatică, citat de DPA.

Femeia a fost transportată de urgenţă la un spital din apropiere, unde medicii au declarat-o moartă miercuri seara, a declarat Apa Nath Baral, responsabil pentru conservarea faunei sălbatice în Parcul Naţional Bardia.

"Victima a suferit răni la cap, mâini şi faţă", a precizat el.

Acest incident survine după ce în luna august, tigri sălbatici au ucis două persoane în apropierea aceluiaşi parc naţional.

Potrivit lui Baral, micşorarea habitatului acestui animal pe cale de dispariţie şi intensificarea activităţilor umane în apropierea acestei arii protejate au provocat aceste atacuri.

Citește și
Pui de tigru
Trei pui de tigru, vedetele unei grădini zoologice. De ce le-au fost schimbate numele

El a precizat că responsabilii pentru fauna sălbatică monitorizează în prezent mişcările tigrului în zonă. "Vom decide dacă-l vom captura după ce vom analiza imaginile oferite de camerele ascunse", a precizat el pentru DPA.

Nepalul găzduieşte o populaţie de 235 de tigri sălbatici, care trăiesc în ariile protejate din câmpiile sudice ale ţării, de-a lungul graniţei cu India

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
O tânără a murit sfâșiată de rechini, în Bahamas. Părinții au privit neputincioși scena
O tânără a murit sfâșiată de rechini, în Bahamas. Părinții au privit neputincioși scena

O tânără de 21 de ani a murit sfâșiată de rechini în Bahamas, în timp ce făcea scufundări.

Trei pui de tigru, vedetele unei grădini zoologice. De ce le-au fost schimbate numele
Trei pui de tigru, vedetele unei grădini zoologice. De ce le-au fost schimbate numele

Trei dintre cei mai tineri locatari ai grădinii zoologice din Hanovra au fost botezaţi miercuri.

Un tigru fugit din calea inundaţiilor a fost descoperit relaxându-se în patul unei case
Un tigru fugit din calea inundaţiilor a fost descoperit relaxându-se în patul unei case

Un tigru bengalez a evadat dintr-un parc naţional din statul indian Assam, grav afectat de inundaţii, şi a fost descoperit joi relaxându-se într-un pat din casa unui sătean, aflată la periferia rezervaţiei.

VIDEO. Un motociclist și prietenul său sunt fugăriți de un tigru în India
VIDEO. Un motociclist și prietenul său sunt fugăriți de un tigru în India

Dacă în România avem probleme cu invazia urşilor, în India oamenii sunt sub ameninţarea tigrilor.

Momentul șocant în care un motociclist e alergat de un tigru, într-un parc național. VIDEO
Momentul șocant în care un motociclist e alergat de un tigru, într-un parc național. VIDEO

Un motociclist a scăpat teafăr, ca prin urechile acului, după ce un tigru a ieșit din pădure și s-a îndreptat brusc spre el, când circula pe un drum din Parcul Național Nagarhole din India.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.