Preot din Suceava, reclamat că pleacă la muncă în străinătate și lasă biserica pe mâna unei femei. ”Doamna ne conduce”

preot
Getty

Un preot din Suceava a fost reclamat Arhiepiscopului Calinic cu privire la faptul că pleacă des la muncă și își neglijează biserica, pe care a ajuns să o conducă acum o femeie, soția preotului de ”rezervă”, mai bătrân și cu probleme de comportament.

Un credincios dintr-o parohie suceveană și-a reclamat preotul la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pentru că pleacă des la muncă în străinătate și își neglijează biserica și enoriașii, scrie Suceava News.

Omul spune că parohul lasă în loc un preot mai bătrân, cu probleme de comportament și de sănătate, iar în cele din urmă biserica a ajuns să fie condusă de soția celui din urmă.

Avem o situație cu care ne confruntăm în parohie și se creează discuții între noi, credincioșii. Părintele nostru paroh nu stă în parohie, vine la servicii și pleacă. Dar pleacă des în străinătate la muncă și rămânem cu preotul în vârstă, care are și el probleme uneori de comportament, de sănătate și nu doar…

Vreau să vă întreb cum acceptați ca preoții care sunt la conducerea bisericilor să fie și preot și să fie și muncitor în străinătate în sâmbete, sărbători? Noi vrem să avem cu cine ne sfătui când mergem la biserică și să-l găsim la casa parohială când avem nevoie. El nu stă acolo, stă preotul celălalt, dar nici el nu este prezent, doar doamna. Doamna ne răspunde, doamna ne conduce biserica”, sună reclamația credinciosului sucevean.

Citește și
condamnare la moarte
Primul om executat prin inhalare cu azot. Condamnat la moarte după ce a fost plătit de un preot infidel să-i ucidă soția

Ce i-a răspuns ÎPS Calinic credinciosului nemulțumit

Parohia noastră este tot mai goală. Cu asemenea preoți ne ducem de râpă. Așteptăm să terminăm o biserică în ani de zile, până se sfințește se tot strică câte ceva la construcție. Mai treceți și în parohia noastră mai des, că banii noștri au fost cu folos. După ce părinții au mers cu agheasma prin sat și au încasat bani pleacă prin străinătățuri, pentru că părintele nostru nu este la biserică. Oare unde este?

Nu mai afișați imaginea smereniei Bisericii Ortodoxe pentru că realitatea și practica este alta! Sănătate, Înaltpreasfințite Părinte și vă doresc un an cu folos și realizări! Vă așteptăm cu dragoste la noi!”, a scris credinciosul către Arhiepiscopia Sucevei.

Iar Înaltpreasfințitul Calinic i-a răspuns.

Sesizarea dumneavoastră a fost trimisă spre verificare Sectorului Bisericesc. Cât despre celelalte afirmații ale dumneavoastră, le pun pe seama supărării, care face ca pe toți ceilalți să îi vedem mai prejos decât propria persoană”, i-a răspuns IPS Calinic.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
ÎPS Teodosie, noi declarații controversate. Ce spune despre preoții care îi împărtășesc pe cei care trăiesc în concubinaj
ÎPS Teodosie, noi declarații controversate. Ce spune despre preoții care îi împărtășesc pe cei care trăiesc în concubinaj

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, afirmă că gestul unui preot de a împărtăși persoane care fumează sau care sunt în relații de concubinaj este un act de „iresponsabilitate” și cere credincioșilor să se „ferească de așa ceva”.

Primul om executat prin inhalare cu azot. Condamnat la moarte după ce a fost plătit de un preot infidel să-i ucidă soția
Primul om executat prin inhalare cu azot. Condamnat la moarte după ce a fost plătit de un preot infidel să-i ucidă soția

Statul american Alabama a executat joi un bărbat condamnat la moarte prin inhalare de azot, o premieră mondială criticată de ONU, care a comparat această metodă de execuţie cu o formă de "tortură", conform AFP.

 

Un preot a legat câteva sănii de o mașină pentru a duce mai mulți copii la biserică. Ce a transmis acesta
Un preot a legat câteva sănii de o mașină pentru a duce mai mulți copii la biserică. Ce a transmis acesta

Un preot dintr-o localitate de munte din județul Bistrița-Năsăud a fost chemat să dea explicații la poliție după ce a avut o inițiativă periculoasă.

De ce a vrut preotul din Suceava să oprească înmormântarea. „Vă rog să mă credeți, s-a închis în altar”
De ce a vrut preotul din Suceava să oprească înmormântarea. „Vă rog să mă credeți, s-a închis în altar”

Înmormântare cu scandal într-un cimitir din Suceava. Un preot ortodox a fost filmat în timp ce era pe jos în fața unui cortegiu funerar.

Arhiepiscopia Sucevei, despre preotul care s-a pus pe jos în fața porții cimitirului pentru a opri o înmormântare: A alunecat
Arhiepiscopia Sucevei, despre preotul care s-a pus pe jos în fața porții cimitirului pentru a opri o înmormântare: A alunecat

Înmormântare cu scandal și poliție într-o localitate din Suceava. Un preot ortodox s-a pus pe jos, în fața cortegiului funerar, în încercarea de a-i împiedica pe oameni să ajungă în cimitir cu dricul.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.