Zbor cu emoții pentru pasagerii unei curse Praga- București. Avionul s-a depresurizat, oamenii au avut nevoie de măști

Zbor cu emoții pentru pasagerii unei curse Praga- București. Avionul s-a depresurizat, oamenii au avut nevoie de măști

A fost un zbor cu emoții pentru cei 103 pasageri de la bordul unei aeronave care a decolat duminică din Praga, cu destinația Aeroportul Henri Coandă din Otopeni.

Avionul s-a depresurizat în timp ce traversa Carpații, cu aproximativ 30 de minute înainte de aterizare. Măștile de oxigen s-au desprins din plafon, iar pasagerii au fost nevoiți să pună în practică instrucțiunile însoțitorilor de zbor.

S-a dat alarma și la destinație, așa că pe aeroport au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție. Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Avionul Boeing 737 a decolat cu 45 de minute întârziere din Praga, iar aterizarea era programată la ora 18.05 pe Aeroportul Henri Coandă. Cu câteva minute să ajungă la destinatie, pasagerii au auzit un zgomot puternic, iar în scurt timp au căzut măștile de oxigen.

Răzvan Rotaru, pasager: ”Avionul a început să piardă altitudine. S-a simțiti și ceva miros de încins, a fost rece, apoi a fost cald, avionul cobora repede, ne dureau urechile”.

Citește și
avion
Călătorie cu peripeții. Un avion nu a putut ateriza în Corfu din cauza vremii și s-a întors în București

 

Unii pasageri spun că măștile de oxigen nu au funcționat

 

Aeronava a nceput să piardă altitudine imediat ce a trecut Carpații Meridionali, în timp ce se afla deasupra județului Vâlcea, potrivit platformei de monitorizare a traficului aerian Flightradar24. Pasagerii au fost liniștiți de pilotul avionului.

Pilotul avionului: ”Doamnelor și domnilor, nu aveți de ce vă teme, a fost o mică diferență de presiune, de asta au căzut și măștile. Vă rugăm să rămâneți calmi, vă mulțumim”.

Unii pasageri susțin că măștile nu ar fi funcționat, lucru infirmat de reprezentanții companiei.

Pe aeroport au venit mai multe echipaje de interventie de la Pompieri, Poliție și de la serviciul de Ambulanță, pregătite să le acorde ajutor posibilelor victime. Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Un avion s-a prăbușit în Rusia. 19 persoane au murit, iar alte trei au fost rănite
Un avion s-a prăbușit în Rusia. 19 persoane au murit, iar alte trei au fost rănite

Un avion L-410 s-a prăbuşit, duminică, în apropierea unei localităţi din regiunea Tatarstan, informează Reuters, citată de Agerpres.

Călătorie cu peripeții. Un avion nu a putut ateriza în Corfu din cauza vremii și s-a întors în București
Călătorie cu peripeții. Un avion nu a putut ateriza în Corfu din cauza vremii și s-a întors în București

Călătorie cu peripeții pentru aproape 100 de turiști plecați cu avionul de pe Otopeni, către Corfu, Grecia.

Cel mai mare avion din lume, Antonov 225, a aterizat pe Otopeni. Înălțimea e de șase etaje și e mare cât un stadion
Cel mai mare avion din lume, Antonov 225, a aterizat pe Otopeni. Înălțimea e de șase etaje și e mare cât un stadion

Pe Aeroportul Otopeni a aterizat joi cel mai mare avion din lume. Antonov-225, un gigant cât un stadion de fotbal, ajunge pentru prima dată în ţara noastră.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.