Ministrul Educației: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, principalul motor pentru o implementa o educaţie bazată pe dovezi

daniel david
Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, înfiinţat în baza unei hotărâri de guvern adoptată în această săptămână, trebuie să fie principalul motor care să ne ajute să implementăm în ţară o educaţie bazată pe dovezi, a declarat, ministrul Daniel David.

 

Într-o postare făcută pe blogul personal, ministrul Educaţiei arată că înfiinţarea institutului reprezintă "o motivaţie reparatorie istorică".

"Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei trebuie acum susţinut pentru dezvoltare - mai ales când vom trece de blocajele economico-financiare din prezent -, deoarece acesta trebuie să fie principalul motor care să ne ajute să implementăm în ţară o educaţie bazată pe dovezi/validată ştiinţific, nu pe păreri adesea (prea) puţin informate sau pe pseudoştiinţă", a scris Daniel David.

Ministrul prezintă, de asemenea, istoria Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei. Potrivit acestuia, în 1956, se înfiinţa în cadrul Academiei Române (Academia Republicii Populare Române) Institutul de Psihologie, psihologia fiind atunci o ştiinţă în plină dezvoltare la nivel naţional şi internaţional. Însă, din anii '70 ai secolului trecut, psihologia a început să fie persecutată de regimul comunist, simplu şi direct spus, mai ales pentru că nu se alinia şi nu ajuta suficient de mult la formarea omului nou, omul comunist. Astfel, pentru un control mai puternic, Institutul a fost mutat (în 1970) în cadrul Academiei de Ştiinţe Social-Politice "Ştefan Gheorghiu".

Manualele de psihologie au fost scoase din şcoli din 1972, iar din 1977 specializarea de psihologie a fost interzisă în universităţi. În 1978, Institutul a fost mutat direct sub controlul Guvernului, prin Ministerul Învăţământului, în cadrul Institutului de Cercetări Pedagogice şi Psihologice; din păcate, asocierea pedagogiei cu psihologia (un domeniu deja persecutat şi aflat sub lupa autorităţilor comuniste) a fost fatală ambelor, Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice fiind desfiinţat în 1982, ca urmare a evenimentului legat de psihologie, şi anume "meditaţia transcedentală". După Revoluţia Anticomunistă din 1989, Institutul dedicat ştiinţelor educaţiei se reînfiinţează în cadrul Ministerului Învăţământului, iar Institutul dedicat psihologiei, în cadrul Academiei Române, unde se află şi astăzi, împreună cu componenta de filosofie, evidenţiază Daniel David, în postarea de pe blog.

Citește și
viza flotant
Românii care își înscriu copiii la școală pe baza vizei de flotant, luați în vizor de ministrul Educației

"În 2019, din motive istrative, Institutul dedicat ştiinţelor educaţiei este reorganizat ca unitate în cadrul Ministerului Educaţiei. Ţinând cont de legătura istorică strânsă cu psihologia, am acceptat ulterior să devin preşedintele consiliului ştiinţific al Unităţii de Cercetare în Educaţie (fostul Institut de Ştiinţe ale Educaţiei), iar acum, ca ministru, mă bucur că am putut iniţia Hotărârea de Guvern pentru reînfiinţarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei (am susţinut ca rector/expert, când am fost întrebat în diverse contexte, ideea reînfiinţării de când s-a lucrat la legea învăţământului preuniversitar - Legea 198/2023)", a mai menţionat ministrul Daniel David.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

Potrivit hotărârii, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei preia activităţile şi structurile specializate de la Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), care se desfiinţează.

"Atribuţiile IŞE constau în realizarea şi promovarea de studii şi cercetări obiective şi independente care să contribuie la avansarea cunoaşterii printr-o mai bună înţelegere a contextelor, fenomenelor şi proceselor educaţionale, în vederea fundamentării deciziilor de politici publice în domeniul educaţiei", se arată într-un comunicat transmis.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Românii care își înscriu copiii la școală pe baza vizei de flotant, luați în vizor de ministrul Educației
Românii care își înscriu copiii la școală pe baza vizei de flotant, luați în vizor de ministrul Educației

Ministrul Educației anunță că va căuta împreună cu specialiști din Ministerul de Interne soluțiile prin care părinții care locuiesc permanent în circumscripția fiecărei școli să aibă întâietate la înscrierea copiilor, în clasa pregătitoare.

Structura Evaluării Naționale s-ar putea schimba. Examenul de la final de gimnaziu ar putea include acum 5 discipline
Structura Evaluării Naționale s-ar putea schimba. Examenul de la final de gimnaziu ar putea include acum 5 discipline

200 de mii de elevi care termină clasa a șaptea îşi fac acum calcule cu un examen de final de gimnaziu care ar putea include cerințe din 5 discipline.

Cum vrea să rezolve Daniel David problema inspectorilor numiți politic: „Este o ipocrizie de care trebuie să scăpăm”
Cum vrea să rezolve Daniel David problema inspectorilor numiți politic: „Este o ipocrizie de care trebuie să scăpăm”

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, afirmă că îşi doreşte ca în termen de zece ani Inspectoratele Şcolare judeţene să fie desfiinţate şi în locul acestora să existe centre regionale.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.