De 30 ani, educația vrea mărire de notă, dar tot corigentă rămâne. 40% din absolvenți sunt analfabeți funcțional

Legile educației au fost modificate de zeci de ori, s-au introdus și scos examene și manuale și fiecare ministru, din cei 27, a visat să rămână în istorie prin reforme revoluționare. 300.000 de copii nu merg la școală din cauza sărăciei.

Aproape cinci milioane de vlăstare ale țării stăteau cuminți în bănci în ultimii ani ai comunismului. De deasupra catedrei și din Abecedare zâmbea conducătorul iubit, Nicolae Ceaușescu. Înregimentați într-un sistem de învățământ rigid, dar performant, producând absolvenți cu cultură generală. Pionieri sau UTC-isti, elevii erau viitoarele cadre de partid, iar disciplina se învăța și în școală.

Meseria de profesor era respectată și bine plătită. Învățământul era însă rigid, bazat pe memorare, fără să fie învățați să aibă gândire critică. După opt clase, copiii dădeau examenul de treaptă, iar la finalul clasei a X-a încă o examenire îi departaja. Cine nu o lua, ajungea la Profesională.

Îmbrăcați în uniforme, cu matricole pe braț, elevii care absolveau intrau în câmpul muncii. Meseriile învățate în liceu le erau traseu, iar absolvenții erau buni profesioniști. La facultate erau iși puțini din cauza locurilor reduse, iar la final primeau repartiții în funcție de note. La oraș rămâneau doar elitele, restul ocupau posturile de la țară. Să fii membru de partid nu era obligatoriu, dar esențial totuși în carieră.

Școala nu era o opțiune, ci o obligație, iar severitatea, cuvânt de ordine. Corecțiile fizice făceau din elevul român unul model, obedient. Cuminte.

Toată această construcție bazată pe reguli clare s-a dărâmat în 1989, iar românii și-au luat libertatea de a privi școala că pe o opțiune. Adio uniforme, reguli, examene de treaptă, bun venit în noul învățământ plin de greșeli, incertitudini, lecții neînvățate și, mai ales, lipsa de viziune. De 30 ani, învățământul nostru tot încearcă o mărire de notă, dar tot corigent rămâne.

În 1997, reforma lui Marga schimbă tot

În 1997 are loc prima reformă. Ministrul învățământului de atunci, Andrei Marga anunță că schimbă tot: examene, programă, directori, inspectori, structura anului școlar. Ceea ce se dorea o intenție bună s-a transformat într-un lung șir de neajunsuri, pentru că sistemul nu era pregătit să învețe lecția schimbării.

Un an mai târziu, notele sunt înlocuite cu calificative în ciclul primar, iar bacalaureatul se susține din șase probe. A fost pentru prima dată când n-au mai promovat 99% dintre elevi, ci doar 70 de procente.

Anul 2000 debutează cu o uriașă grevă a profesorilor, nemulțumiți că ajunseseră să primească printre cele mai mici salarii din țară. O lună de zile n-au intrat la clasă.

Acesta e momentul în care mulți aleg să plece din sistem. Unii părăsesc România ca să muncească în străinătate meserii necalificate. Cei rămași erau profesorii de modă veche sau cei deprofesionalizati, ajunși în școli pentru că nu găsiseră altceva de lucru. Profesori căzuți la titularizare cu note de 1 au ajuns să predea copiilor în sălile de clasă. În 2002, 70% dintre profesori au picat examenul de titularizare și aproape 10.000 de dascăli au luat note între 1 și 5.

Începutul anilor 2000 avea să aducă schimbări și la iterea în liceu. Treapta e înlocuită cu examenul de capacitate. Haosul se intalează rapid la iterea în liceu. Sute de copii cu note mari au ajuns în licee slabe, pentru că părinții nu au priceput noile reguli de înscriere.

În același an, învățământul privat, apărut în primii ani după Revoluție, cade primul exament de seriozitate și rigoare. Prima universitate, cea Ecologică, deschisă în 1993, întră în vizorul anchetatorilor. O alta, la Iași e acuzată că a transformat 63 de studenți italieni în stomatologi fără să fi mers la școală. 19 universități sunt închise și, pentru prima dată, controalele iau la rând aceste instituții de livrat diplome.

Manualele alternative, o uriașă afacere. Andronescu reformează reforma lui Marga

În anul 2000, Ministerul Educației anunță că toți elevii vor învăța după manuale alternative, ceea ce transformă tipărirea și elaborarea lor într-o uriașă afacere.

Un an mai târziu, numărul lor era redus printr-o hotărâre a guvernului Năstase dovedind încă o dată că învățământul ajunsese să învețe pe de rost cuvântul haos. Profesorii erau debusolați. Copiii, la fel. Pe acest fond, ministerul lovește iar: iterea se face computerizat. Părinții nu înțeleg că trebuie să completeze cât mai multe opțiuni așa că, din nou scandal.

Ecaterina Andronescu ajunge ministru al Educației și lansează o reformă la reforma lui Marga. Impune prima schimbare: învățământul obligatoriu de nouă ani și introduce clasa pregătitoare. Noua lege a educației impune amenzi de până la 200 de lei pentru cei ce abandonează școală, dar nimeni nu o ia în seama, având în vedere că și azi 300.000 de copii nu merg la școală din cauza sărăciei.

În satele românești există încă 1.500 de școli cu toaleta în curte, iar 150.000 de copii merg la cursuri flamânzi. Andronescu e hotărâtă să rămână în istoria învățământului românesc și mai provoacă un haos în 2009, când decide să taie cifra de școlarizare la clasa a IX pentru școlile de arte și meserii, elevii fiind repartizați la licee tehnologice.

Ecaterina Andronescu a avut patru mandate de ministru. Ultimul o găsește în postura în care provoacă 10 modficari în șase luni.

Schimbări haotice și fără o privire în viitor. Rezultatul: 40% dintre absolvenți sunt analfabeți funcțional

În 2010 ministrul Daniel Funeriu anunță introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă la bacalaureat și declară toleranță zero fraudelor. Doar 44,47 la sută promovează examenul, aproape la jumătate față de anul precedent, arătând pentru prima dată imaginea reală a dezastrului din învățământ.

Pe acest fond apar școlile private care se întrec în oferte privind învățămâtul de tip finlandez. 700 de școli atrag părinții promovând un învățământ altfel, în care elevul să fie ajutat să-și atingă potențialul maxim. Inspirați de aceste povești, în sălile de clasă de la stat apar primii profesori altfel.

Pașii timizi spre un învățământ adaptat nevoilor vremii se simt prea puțin în rezultate. 40% dintre absolvenți sunt analfabeți funcțional, adică știu să citească un text fără să-i înțeleagă însă sensul.

Schimbările din sistem s-au făcut haotic, fără o analiză clară, fără o privire în viitor. Niciun ministru din cei 27, câți s-au așezat la catedra Educației nu a mers la rădăcina problemei: schimbarea mentalității profesorilor, ca să nu-i mai scape din mână pe elevii care vor altceva, vor o școală care să-i provoace, să nu-i mai plictisească.

Avem două legi ale educației și fiecare a fost modificată de zeci de ori, ca și când cei aleși să scrie își uitaseră notițele acasă.

150.000 de absolvenți nu știu încotro s-o apuce după liceu, iar cei care ajung în școli sunt din ce în ce mai puțini. De la 5 milioane în comunism, am ajuns la 2,9 milioane. Absolvenții pleacă la studii afară. Anul trecut, 44.000 de absolvenți, majoritatea cu medii foarte mari, au ales să învețe în străinătate. Lor li se adaugă copiii milioanelor de români plecați spre țări în care civilizația e dată de educație.

Suntem spre coada clasamentului și nici măcar olimpicii premianți nu ne mai spală rușinea. După 30 de ani, România ar trebui să repete toate clasele și s-o ia de la zero. Să învețe profesorii să predea după metode moderne, să atragă copiii în școli, să schimbe paradigma. Pentru că trăim vremuri în care vlăstarele țării nu mai vor să dea raportul nimănui. Vor să învețe de plăcere, să cunoască lumea în care s-au născut liberi. Iar educația e singura care ne mai poate salva.