Mărturia tulburătoare a unei concurente Survivor. „N-am participat la înmormântarea fetiței, nici a iubitului"

ramona

Ramona Crăciunescu a continuat și în această seară cu mărturia cutremurătoare. Cum și-a pierdut Războinica fetița de șase ani și iubitul, în urma unui incendiu.

„Poza asta ar fi fost întreagă dacă ar fi fost și fetița mea. Avea șase ani când am avut accidentul. Eram într-un weekend la mare, eu, iubitul și copiii. Eram parcați cu rulota. Am observat o lumină foarte puternică, iar atunci cand am iesit din baie luase foc toată rulota. Am încercat să sting focul și am fost arsă pe mână. A avut loc o explozie, a apucat să iasă fiul meu, iubitul meu a ieșit și el, ars. Am intrat de mai multe ori, am luat foc amandoi și tot n-am găsit-o. El a decedat la șapte zile după accident, eu am fost în comă, n-am participat la înmormântarea fetiței, nici a iubitului", a spus, cu ochii în lacrimi, Ramona Crăciunescu.

Concluzia șocantă a experților privind rulota care a luat foc la Constanța. O fetiță de 6 ani a murit


În 2017
, o tragedie avea să cutremure întreaga țară. O rulotă a luat foc pe un bulevard din Constanţa. Mezina familiei a ars de vie în vehiculul care s-a transformat într-o torţă, tatăl a reuşit să iasă cu hainele în flăcări, mama l-a salvat cu ultimele puteri pe băieţelul lor în vârstă de 9 ani. Din păcate, câteva zile mai târziu, bărbatul a murit.

Soții veniseră la mare cu rulota, împreună cu cei doi copii ai lor: Sofia, în vârstă de 6 ani și Alexandru, în vârstă de 9 ani. Seara, după plajă, au parcat pe bulevardul Mamaia. Mama copiilor făcea duș când flăcările au cuprins vehiculul.

Inițial s-au vehiculat mai multe variante cu privire la cauza incediului. S-a crezut că instalația de GPL a rulotei era defectă sau că un scurt circuit electric a cauzat dezastrul.

Citește și
Elena Chiriac
Faimoasa Elena Chiriac a avut nevoie de intervenția medicului

Expertiza făcută de un specialist în incendii vorbește însă de o clipă de neatenție a tatălui care a declanșat infernul.

Tatăl încerca să răcească apa dintr-o oală care se afla pe foc. Din greșeală, în loc să adauge apă rece a turnat benzină dintr-o sticlă din plastic. În momentul în care a făcut asta, spune expertul, stropi de benzină aprinsă i-au cuprins bărbatului hainele, dar și zona aragazului. Oala cu apă s-a transformat practic într-o torță, iar Sofia, care se afla chiar lângă acesta, nu a avut nicio șansă.

Survivor România, cu o zi înainte doar pe VOYO

Survivor România, show-ul fenomen care îi pune pe concurenți în fața celei mai mari provocări, se vede cu o zi inainte doar pe VOYO.

Astfel, aventurile Faimoșilor și Războinicilor, în cel mai puternic sezon, pot fi urmărite în avans, doar pe VOYO, în serile de sâmbătă (episodul care e difuzat duminică, la PRO TV) și duminică (episodul care e difuzat luni, la PRO TV). Foarte important: Fanii nu trebuie să voteze în avans, ci doar atunci când Daniel Pavel dă ”Start Vot!” în ediția difuzată luni seara la PRO TV (nu în timpul celei publicate în avans).

Episodul de marți va fi difuzat în avans pe VOYO, dar fără momentul eliminării. Rezultatul votului celor de acasă va putea fi aflat doar marți seara, în timpul difuzării pe PRO TV!

Lupta este în toi! Nu ratați sâmbătă, duminică și luni, în avans, noi ediții spectaculoase cu răsturnări de situație, lupte dramatice și confruntări în care voința este cuvântul zilei, doar pe VOYO!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Războinicii au câștigat jocul pentru comunicare
Războinicii au câștigat jocul pentru comunicare

După o competiție strânsă, Razboinicii au câștigat jocul de comunicare.

Faimoasa Elena Chiriac a avut nevoie de intervenția medicului
Faimoasa Elena Chiriac a avut nevoie de intervenția medicului

Traseul solicitant a epuizat-o pe Elena Chiriac. Colegii Faimoși au cerut imediat ajutorul medicului.  

Otilia Bilionera se confruntă cu o problemă gravă de sănătate. „Am văzut moartea cu ochii”
Otilia Bilionera se confruntă cu o problemă gravă de sănătate. „Am văzut moartea cu ochii”

Având în vedere condițiile neobișnuite cu care se confruntă, unii dintre concurenți au fost copleșiți de situație și au răbufnit. 

Spiritele s-au încins, din nou, în tabăra Războinicilor! Alexandra Duli, îndrăgostită de doi Războinici
Spiritele s-au încins, din nou, în tabăra Războinicilor! Alexandra Duli, îndrăgostită de doi Războinici

Una dintre Războinice, prinsă într-un triunghi amoros. Ana Dobrovie dă cărțile pe față și spune despre războinica Duli că ar fi îndrăgostită de Ionuț Popa, dar și de Alex Delea.  

Recomandări
Coiful din tezaurul dacic ar putea fi pierdut pentru totdeauna. Țările de Jos sunt pregătite să ne despăgubească
Coiful din tezaurul dacic ar putea fi pierdut pentru totdeauna. Țările de Jos sunt pregătite să ne despăgubească

Guvernul din Țările de Jos presupune că va trebui să ramburseze costurile pentru coiful dacic și cele trei brățări de aur furate de la Muzeul Drents. Ministerul Educației, Culturii și Științei scrie că „cel mai probabil” va trebui să plătească daunele.

Statistică oficială: În fiecare zi bugetarii primesc bonusuri, prime și premii de peste 7,5 mil. de euro din bugetul național
Statistică oficială: În fiecare zi bugetarii primesc bonusuri, prime și premii de peste 7,5 mil. de euro din bugetul național

În timp ce bugetarii sunt răsplătiți zilnic cu peste 7,5 milioane de euro din fonduri publice, ministrul Marcel Boloș cere amânarea Legii salarizării unitare, invocând presiunea deficitului bugetar.

România riscă să piardă 11,9 miliarde de euro din fondurile PNRR. „Scuzele și explicațiile” prezentate de Boloș
România riscă să piardă 11,9 miliarde de euro din fondurile PNRR. „Scuzele și explicațiile” prezentate de Boloș

România se confruntă cu riscul de a pierde aproape 12 miliarde de euro din fondurile europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) din cauza întârzierilor în implementarea proiectelor.