Theo Rose și Horia Brenciu, în lacrimi la Vocea României. Irina s-a emoționat și ea. VIDEO

theo rose

Leon Mureșan, Alexandra Sîrghi și Marinică Burcea au fost cel de-al treilea trio care a urcat vineri pe scena „Vocea României”.

Primul care a urcat pe scenă a fost Leon Mureșan, care a interpretat piesa ”I Can't Dance”, fiind urmat de Alexandra Sîrgi, cu melodia ”Bang Bang”. Ultima prestație a fost a lui Marinică Burcea, care a cântat melodia ”The Show Must Go On”, lăsându-I în lacrimi pe Theo și pe Horia. Irina s-a emoționat și ea, lăcrimând alături de ei.

Theo Rose și Horia Brenciu au izbucnit în lacrimi atunci când au trebuit să i se adreseze lui Marinică.

„Îmi place mult de tine, mult! Tu habar nu ai câte poți să faci în viața asta și sunt convinsă că, dacă aici nu te-ai descurcat tot timpul la nivelul maxim la care te-ai putea descurca, e pentru că tu, până acum, nu ai fost obișnuit să speri la foarte mult, dar eu cred că, de azi înainte, ar trebui să înveți!”, a spus Theo.

Citește și
tup voyo
Paula Herlo, una dintre vocile din „ȚUP”, prima serie animată VOYO: „Nu puteam refuza provocarea lui Alex Donovici”

Horia Brenciu: „Toți trei v-ați descurcat senzațional! Marinică, dragă, tu ești băiatul nostru. Vei fi mereu băiatul nostru”.

Theo Rose și Horia Brenciu au ales să meargă, în etapa live-urilor, cu Alexandra Sîrghi.

Vezi momentul integral pe protv.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Paula Herlo, una dintre vocile din „ȚUP”, prima serie animată VOYO: „Nu puteam refuza provocarea lui Alex Donovici”
Paula Herlo, una dintre vocile din „ȚUP”, prima serie animată VOYO: „Nu puteam refuza provocarea lui Alex Donovici”

Cioc, picioare, aripioare... vă sună cunoscut? Dacă nu, puteți să aflați de acum, exclusiv, pe VOYO, din primul serial de animație românesc bazat pe îndrăgita serie de cărți pentru copii, scrisă de colegul nostru Alex Donovici.

UNTOLD marchează 10 ani cu o inițiativă unică în Europa. O lojă senzorială pentru copiii cu autism, pe Cluj Arena
UNTOLD marchează 10 ani cu o inițiativă unică în Europa. O lojă senzorială pentru copiii cu autism, pe Cluj Arena

Ediția aniversară UNTOLD aduce o premieră pentru România și Europa. În parteneriat cu Fundația Neuroatipic, va fi amenajată o lojă senzorială pe Cluj Arena, destinată copiilor și tinerilor cu tulburări de neuro-dezvoltare.

Cursă contracronometru pentru a prinde un bilet la concertul Metallica din 2026. Câți fani s-au pus în „coada virtuală”
Cursă contracronometru pentru a prinde un bilet la concertul Metallica din 2026. Câți fani s-au pus în „coada virtuală”

Aproape toată ziua a fost o cursă contracronometru pentru cei care au sperat să prindă un bilet la concertul pe care trupa Metallica îl va susține anul viitor în București.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30
Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avuta loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului. La ora 15:30, șeful statului va face declarații de presă.