Vocea României, lider incontestabil de audiență! Peste 1.2 milioane de români au urmărit, aseară, emisiunea

ana suruniuc vocea romaniei
PRO TV

Încă de la primele acorduri, scena de la Vocea României a vibrat, aseară! Antrenorii nu au ezitat să apese butoanele, iar 9 concurenți merg mai departe în competiție!

Mie nota aia, prima, mi s-a părut nepământească. Ceva diferit de ce am mai auzit vreodată cu urechile astea două. Sunt foarte curioasă dacă o mai poți repeta, mi-ar plăcea să o mai aud pentru că mi-a adus furnicături pe șira spinării”, i-a spus, aseară, Theo unei concurente care a întors toate scaunele.

Vocea României a a fost lider absolut de audiență aseară, în intervalul 20:28 – 23:36, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Emisiunea a înregistrat 6.7 puncte de rating și 22.3% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 5.4 puncte de rating și 18.0% share.

Peste 1.2 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit emisiunea, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:07, aproape 1.5 milioane de români se uitau la Vocea României.

Tudor Chirilă a reușit, aseară, să câștige în echipa sa trei voci feminine care au surprins prin interpretare: Anastasia Sandu, Maria Delureanu și Ana Suruniuc.

Citește și
Vocea Romaniei
”Vocea României” a fost lider absolut de audiență. Peste 1.1 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit show-ul

Smiley a simțit potențialul din vocea lui Giannis Romanos și nu a ezitat să apese butonul și să-l ducă, astfel, în echipa sa.

Jorick Bronius, Alexandru Ștefan și Ștefan Suciu sunt cele trei voci masculine care au făcut spectacol pe scenă și continuă drumul la Vocea României alături de Irina Rimes.

Concurentele Bianca Bîsceanu și Mădălina Tacu, care au avut momente senzaționale, au ales să meargă mai departe cu doi antrenori: Theo Rose și Horia Brenciu.

Echipele nu sunt complete, așa că vinerea viitoare, de la 20:30, vedem ce voci îi vor mai determina pe antrenori să lupte în etapa audițiilor pe nevăzute. Emisiunea Vocea României poate fi urmărită, în avans, pe VOYO. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
O nouă ediție Vocea României aduce momente uluitoare. Theo Rose: „A fost, în cel mai pur sens al cuvântului, orgasmic”
O nouă ediție Vocea României aduce momente uluitoare. Theo Rose: „A fost, în cel mai pur sens al cuvântului, orgasmic”

Voci explozive vor răsuna vineri, de la 20:30, de pe scena Vocea României.

”Vocea României” a fost lider absolut de audiență. Peste 1.1 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit show-ul
”Vocea României” a fost lider absolut de audiență. Peste 1.1 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit show-ul

Voci surprinzătoare au răsunat, vineri seară, la Vocea României, iar antrenorii și-au folosit toate atuurile pentru a avea concurenții favoriți în echipele lor.

Primele scaune s-au întors la Vocea României. Antrenorii sunt în căutarea talentelor
Primele scaune s-au întors la Vocea României. Antrenorii sunt în căutarea talentelor

Au început să se întoarcă primele scaune la Vocea României. Filmările pentru sezonul cu numărul 12 sunt în plină desfășurare, iar cei care s-au înscris în competiție și au trecut de preselecții, fac scena să vibreze.

 

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.