Horoscop lunar cu Neti Sandu, 19 aprilie – 20 mai. Zodiile care vor avea noroc la bani și în dragoste în următoarea lună

×
Codul embed a fost copiat

Neti Sandu și Andreea Marinescu au analizat horoscopul perioadei 19 aprilie – 20 mai 2025. Aflăm care sunt influențele astrologice ce ne vor contura parcursul în luna ce urmează.  

Intrăm în luna Taurului. Pe 19 aprilie, Soarele intră în zodia Taur și va rămâne acolo până pe 20 mai. Chiar cu o zi înainte, pe 18 aprilie, Marte intră în zodia Leului – unde a mai fost și toamna trecută. Atunci ne-a provocat să facem anumite lucruri. Dacă le-am dus la capăt, e foarte bine. Dacă nu, acum e momentul unei a doua șanse. E ca și cum ne invită din nou să încercăm, poate de data asta ne iese.

Odată cu intrarea Soarelui în Taur și cu pătrunderea lui Marte în Leu se formează o cuadratură. Asta aduce o presiune, o provocare – ceva ce ne cere toată energia și bunăvoința ca să ne atingem obiectivele. Avem parte și de alte mișcări astrale interesante: Venus și Mercur, care au retrogradat recent, revin în zodia Peștilor. Venus rămâne acolo o vreme, în timp ce Mercur pornește din Berbec și trece în Taur, în jur de 10 mai.

Ziua de 1 Mai va avea o energie frumoasă – relaxantă. Neptun și Venus se întâlnesc, aducând o stare de bine, bucurie și dorință de a crea o atmosferă plăcută, atât pentru noi, cât și pentru cei din jur. Picnicul, cadourile, ieșirile în aer liber – toate sunt susținute astral. Energia adunată atunci ne va prinde bine pentru ce urmează. Să o folosim cu grijă!

Horoscop lunar – Taur

Anul trecut a fost anul Taurului, iar el a profitat din plin până pe la jumătatea anului. De atunci și până acum, Taurul are de bifat capitolul bani. Poate să găsească contracte, poate primi bani — fie din salariu, fie din activități independente. O să fie un cumul de sume, de care ar trebui să profite la maximum. Accentul e pe bani în această perioadă. Jupiter, marele benefic, „bancherul zodiacului”, îl susține, oferindu-i resursele necesare, iar Taurul — fiind casa banilor — are și sprijinul lui Venus, planeta care îl guvernează. Venus a fost retrograd, dar acum va aduce lucruri bune pentru Taur. Mercur a fost retrograd, dar acum își reia mersul direct.

Citește și
Neti Sandu
Horoscop 15 aprilie 2025, cu Neti Sandu. Zodia pentru care pot ateriza niște bani în conturi

Mercur va ajunge și el în zodia Taurului, ceea ce îl va ajuta pe nativ să comunice mai clar și eficient. De obicei, Taurul nu excelează în comunicare, dar acum se deschide. Jupiter va intra și el în zona comunicării.

Horoscop lunar - Gemeni

Suntem încă în anul astrologic al Gemenilor, cu Jupiter în zodia lor din mai-iunie anul trecut. A fost o perioadă în care au avut libertatea să aleagă tot ce și-au dorit, cu potențial pe plan profesional, personal și sufletesc. O perioadă benefică. Există posibilitatea pentru Gemeni să înceapă o viață nouă. Din iunie, Jupiter va ieși din zodia lor și va intra în Rac. Începe o nouă etapă: capitolul financiar. Pot apărea venituri din proiecte importante, exact cum se întâmplă acum pentru Tauri.

În viitor, Gemenii vor găzdui planeta Uranus timp de 7 ani, o tranziție care va aduce schimbări majore, poate chiar o transformare radicală a vieții. Este bine să aibă grijă și de sănătate. Marte va intra în zona comunicării, ceea ce înseamnă că vor fi mai activi în discuții, mai vizibili, poate chiar implicați în prezentări sau călătorii scurte. Totuși, cu Soarele aflat încă în Taur, e bine să-și verifice starea de sănătate.

Horoscop lunar - Rac

Pentru Rac lucrurile stau bine. Din 18 aprilie, Marte nu mai e în zodia lor. Pleacă și se duce în casa banilor. Pot primi sume importante, pot vinde sau investi în ceva valoros – un apartament, o mașină – ceva din care vor scoate bani. Urmează anul lor. Deocamdată, Soarele din Taur și cu celelalte planete îl ajută pe Rac să își consolideze poziția, să-și traseze mai bine traiectoria de viață profesională și personală. Urmează un an promițător începând cu șuna iunie. Racii ar trebui să facă toate acele lucuri pentru care până acum nu au avut curaj.

Faptul că Saturn este încă în zodia Pești e un mare avantaj pentru Raci. Venus e tot în Pești până pe 1 mai. Combinașia Venus-Saturn în Pești e foarte bună pentru Rac. Lucrurile sunt bune în următoarea perioadă. Cu cheltuielile apar probleme, pentru că Racii vor să păstreze bani pentru casă și pentru familie.

Horoscop lunar - Leu

Pentru Leu, perioada actuală este o provocare serioasă - o reexaminare, o reluare. Marte a trecut și revine în zodia lor, ceea ce îi provoacă să fie foarte clari în ceea ce își doresc - proiectul să fie bine conturat, să-și aleagă oamenii care trebuie, să negocieze corect. Leii sunt foarte corecți și sinceri și trebuie să facă tot ce știu ei cel mai bine pentru a obține cel mai bun proiect. Dacă e să cumpere ceva, trebuie să fie valoros. Adică dacă au o cheltuială mare, să știe de ce. Marte îi face foarte cheltuitori. Pretenția lor este cea mai bună calitate. Leul este casa aurului, deci nu se joacă cu tinicheaua.

Totodată, pot apărea probleme de sănătate, adică la inimă sau privind circulația sângelui. Corpul fizic este traversat de planeta Marte, așa că este nevoie de puțină atenție la sănătate. Trebuie evitate eforturile prea mari.

Horoscop lunar – Fecioară

Pentru Fecioară, lucrurile ar trebui să meargă ceva mai bine, pentru că Venus se află în zodia Peștilor, aflată exact în opoziție cu Fecioara, ceea ce poate aduce o relaționare mai bună cu anturajul, colegii și persoanele cu care interacționează. Se conturează o atmosferă de colaborare favorabilă, iar Fecioara, chiar dacă este pretențioasă și nu socializează ușor cu oricine, are un colectiv în care se simte bine.

Un alt aspect pozitiv este că Jupiter, marele benefic, se află în continuare în casa succesului pentru Fecioară. Chiar dacă nu se anunță un succes răsunător în perioada imediat următoare, este posibil ca, odată cu sosirea și a altor planete în aceeași zonă, să se formeze o energie suplimentară. Important este că Fecioarele nu vor avea pierderi, ceea ce este, în sine, un câștig.

Fecioarele nu vor mai fi dezamăgite, pentru că perioada eclipselor și a Lunii pline a trecut. A fost o perioadă cu energie mai scăzută, mai ales în preajma Lunii Noi, care a influențat zona lor astrologică.
Acum, ele se află într-un proces de refacere. Prezența Soarelui în zodia Taurului le este favorabilă, fiind și el un semn de pământ, la fel ca Fecioara. Această armonie elementară aduce echilibru și creează oportunități, inclusiv pentru câștiguri mai mari la locul de muncă – fie că vorbim despre bani, fie despre prestigiu.

Horoscop lunar – Balanță

Pentru Balanță, lucrurile continuă să meargă bine. Jupiter menține un echilibru, fiind în zodia Gemenilor, un alt semn de aer, compatibil cu Balanța. Sunt posibile călătorii în străinătate – fie în scop de serviciu, fie pentru vacanță.

Balanțele pot primi invitații de tipul: „Hai pe la noi!” – ceea ce le prinde bine. Au ocazia să se refacă, să se încarce cu inspirație și idei noi. E o perioadă din care pot profita la maximum, deoarece Jupiter urmează să se mute în Rac, un semn mai puțin confortabil pentru ele.

În prezent, însă, Balanțele pot savura această combinație astrală favorabilă, în special în perioada 1–3 mai, când are loc o conjuncție importantă. Venus se apropie de Neptun, iar apropierea aceasta aduce o stare de bine, visare, romantism și speranță. La Balanță are loc în casa partenerială. Fie te îndrăgostești de aceași persoană, fie apare cineva pentru cei care sunt singuri.

Pot apărea surprize plăcute. Soarele din Taur trebuie să le aducă ceva benefic și util Balanțelor.

Horoscop lunar – Scorpion

Soarele din Taur este, în acest moment, un aliat foarte bun pentru această zodie. Scorpionii pot avea o relație mai bună cu șefii, partenerii de cuplu sau colaboratorii de afaceri. Chiar dacă nu e vorba de ceva spectaculos, atmosfera de la serviciu pare mai relaxată, ceea ce e deja un mare plus, mai ales pentru că ei, de obicei, sunt destul de suspicioși și au senzația că nu sunt suficient apreciați sau că nu primesc ceea ce li se cuvine.

De data aceasta însă, Soarele – și în curând și Mercur – le poate aduce o stare de bine și mai multă claritate. Venus și Neptun se află împreună într-un sector legat atât de muncă, cât și de sănătate. Așadar, una peste alta, e o perioadă care le poate încălzi sufletul. Pot apărea promisiuni din partea cuiva din zona profesională, poate chiar o propunere de proiect nou sau o schimbare la locul de muncă.

Singura provocare vine din partea lui Marte, aflat în Leu, care poate aduce din senin o ofertă profesională. Ar putea fi o propunere bună, însă rămâne de văzut dacă Scorpionii sunt dispuși să se decidă repede. Poate fi vorba și doar de o sugestie de colaborare, strecurată subtil de cineva.

Această casă partenerială e activată și promptă: cu Soarele și Mercur acolo, lucrurile se pot semna rapid. Dar rămâne întrebarea dacă Scorpionii sunt pregătiți emoțional. Marte, care este și guvernatorul lor, îi instigă și îi împinge spre acțiune.

Horoscop lunar – Săgetător

Pentru Săgetători, aliatul principal rămâne Jupiter, patronul lor, care le oferă în continuare protecție. Cât timp Soarele este în Taur, lucrurile merg bine. Prezența Soarelui și a lui Mercur în acest semn aduce șanse în plus la serviciu: recunoaștere, sprijin, proiecte noi.

Casa parteneriatelor este și ea bine, datorită lui Jupiter, ceea ce înseamnă relații bune cu superiorii și, mai important, oportunitatea de a semna contracte sau de a încheia înțelegeri avantajoase.

Unii Săgetători ar putea avea afaceri personale sau planuri de mutare – în alt oraș sau chiar în altă țară. Dacă vor să vândă ceva pentru a face rost de bani în acest scop, contextul îi susține. E o energie de întreținere cu care Săgetătorul poate face ceva.

Combinația astrală din 1 mai este fix în casa dragostei pentru Săgetător.

Horoscop lunar – Capricorn

Pentru Capricorn, perioada actuală vine cu promisiuni solide. De fapt, nu sunt doar promisiuni, ci chiar certitudini, pentru că avem Soarele în Taur. Avem datele ca el să facă ceva bun, să poatp semna contracte. Să își facă o listă și niște strategii pe care le va putea pune în practică de îndată ce Jupiter va pleca din Gemeni și va intra, din iunie, în casa partenerială a Capricornului, adică în Rac. Partea bună este că Marte nu mai stă în casa lor partenerială și nu îi mai instigă, nu îi mai irită.

Capricornii au stabilitate de la Taur. Atenție, totuși, la finalul lunii, pentru că e o perioadă când Soarele va trece pe lângă Uranus, iar asta poate aduce o situație neobișnuită

Horoscop lunar – Vărsător

Lucrurile arată bine pentru Vărsător. Ar trebui să fie o perioadă de recuperare financiară, pentru că Venus a retrogradat în casa banilor, iar Mercur se află și el acolo, alături de Saturn și Neptun. Deși aceste planete s-au dispersat treptat, Venus – micul benefic – a rămas în casa banilor la începutul acestei perioade. Premisele sunt bune. Pot apărea reușite legate de casă și familie, un spor în treburile gospodărești sau o îmbunătățire a atmosferei de acasă. Totuși, în partea opusă, Marte va traversa, așa cum a mai făcut-o și toamna trecută, zodia Leului – care reprezintă casa opusă Vărsătorului.

În această perioadă, Vărsătorii se află la o intersecție de decizii, pe care ar fi bine să le ia cu cap, pentru că și Pluton este în zodia lor și devine retrograd. Pot simți că le fuge pământul de sub picioare. De unde aveau niște idei foarte clare, dintr-o dată, din cauza acestei coadraturi, pot avea impresia că nu mai pot lua o decizie în care să aibă încredere. E nevoie de luciditate.

Planetele nu stau pe loc – ele se mișcă ușor. Va fi bine pentru Vărsători, dar e posibil să fie tentați să își schimbe locul de muncă, mai ales dacă gândul acesta le-a tot dat târcoale. Toamna trecută, când Marte a trecut prin aceeași zonă, au fost niște provocări la care probabil Vărsătorii nu au răspuns pe moment. Acum se reiau.

E important să își dea seama dacă pot face față acelor provocări. Poate chiar apare un loc mai bun, dar să nu se lase duși de nas. Recomandarea este să rămână lucizi.

Și norocul e că Jupiter – marele benefic – este în Gemeni, zodie de aer, ca și Vărsătorul. Deci se pot baza pe acest Jupiter și vor ști să aleagă ce e mai bine pentru ei, fără să fie obligați.

Horoscop lunar – Pești

Peștiitrebuie să înceapă o viață nouă, să se bucure și să se reinventeze. Saturn mai are puțin și va părăsi zodia, eliberând Peștii. Venus rămâne pentru a le oferi o rejuvenare. E un moment bun să se gândească mai mult la ei înșiși, să se îngrijească de sănătate, pentru că acolo a existat o zonă sensibilă în ultima perioadă.

Mai sunt și alte lucruri pe care Peștii le pot valorifica de acum înainte. Jupiter, marele benefic, va intra în Rac – semn de apă, la fel ca Peștii. Asta înseamnă că vor apărea recalibrări importante. Lucruri care i-au ținut pe loc – din cauza lui Saturn – încep acum să se deblocheze. Începe o viață nouă și frumoasă.

Horoscop lunar – Berbec

Pentru Berbeci sunt noutăți importante. Planetele au retrogradat, dar acum revin. Venus și Mercur au fost în Berbec și păreau că aduc ceva bun. Apoi au retrogradat, lucrurile s-au estompat – dar acum Mercur revine primul.

Vești bune. Mercur îi ajută pe Berbeci să călătorească, să comunice mai clar, să susțină examene, să facă lucruri importante. După aceea, Mercur intră în Taur și le aduce câștiguri. Pe 1 mai, Venus se apropie de Neptun – ceea ce le va da o stare de bine, inspirație și energie pozitivă, pe termen lung. Vor ști ce să facă cu ea.

Și Jupiter le este aliat în comunicare și în călătorii. Venus va fi un companion valoros în perioada următoare. Neptun le poate aduce o stare de visare, dar și inspirație. Pot trăi o viață complet nouă, pot fi mai inventivi și mai conectați cu ceea ce simt.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Horoscop 16 aprilie 2025, cu Neti Sandu. O reușită în plan financiar pentru una dintre zodii
Horoscop 16 aprilie 2025, cu Neti Sandu. O reușită în plan financiar pentru una dintre zodii

Horoscop 16 aprilie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu rezolvări. O să dăm zor să ducem la bun sfârșit proiectele la care lucrăm și să luăm startul într-o nouă aventură – de succes.  

Horoscop 15 aprilie 2025, cu Neti Sandu. Zodia pentru care pot ateriza niște bani în conturi
Horoscop 15 aprilie 2025, cu Neti Sandu. Zodia pentru care pot ateriza niște bani în conturi

Horoscop 15 aprilie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi reușită. Scoatem la suprafață aspectele care nu ne convin și o să ne eliberăm de toate poverile, să fim stăpâni pe situație.  

Horoscop 14 aprilie 2025, cu Neti Sandu. Zodiile care au astăzi parte de reușite
Horoscop 14 aprilie 2025, cu Neti Sandu. Zodiile care au astăzi parte de reușite

Horoscop 14 aprilie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. Reușite azi. O să apelăm la resursele ascunse ca să putem face față situațiilor mai puțin comode, dar o să ne descurcăm frumos.  

Horoscop 13 aprilie: Luna Plină în Balanță aduce revelații. Mesaje karmice pentru patru zodii
Horoscop 13 aprilie: Luna Plină în Balanță aduce revelații. Mesaje karmice pentru patru zodii

Pe 13 aprilie 2025, Luna Plină în Balanță aduce un val de claritate și încheieri semnificative, în special în zona relațiilor.  

Horoscop 13 aprilie 2025, cu Neti Sandu. Lună Plină cu reușite pentru zodii
Horoscop 13 aprilie 2025, cu Neti Sandu. Lună Plină cu reușite pentru zodii

Horoscop 13 aprilie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. Luna Plină, cu reușite. O să dăm dovadă de generozitate, facem gesturi de mărinimie față de cei pe care-i avem la inimă și o să fim în armonie cu noi înșine.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.