18 copii intoxicați cu clor la Bazinul Rapid. Majoritatea au avut nevoie de oxigen

×
Codul embed a fost copiat

18 copii s-au intoxicat cu clor la bazinul de înot al Clubului Rapid, după ce în apă a ajuns o cantitate mai mare de clor decât limitele ise. Clorinarea este folosită pentru dezinfectare.

Cei 18 copii au ajuns la spitalul Grigore Alexandrescu din București în decursul a trei zile, a precizat purtătorul de cuvânt al unității, dr. Raluca Alexandru. 12 dintre copii au avut nevoie de internare și 10 au avut nevoie de masca de oxigen, pentru că au dezvoltat o pneumonie după expunerea la vaporii de clor.

„În decurs de trei zile s-au prezentat, în etape, 18 copii cu intoxicație cu clor, din care patru au refuzat internarea și 2 nu au necesitat internare.
Au fost internați 12 copii cu pneumonie post expunere la vaporii de clor, din care 10 au necesitat oxigen. Fiecare a stat internat în medie 3-4 zile. Evoluția a fost favorabilă, ultimii externați au fost duminică. În acest moment nu mai avem nici un copil internat din accidentul colectiv de la bazinul Rapid.
La prezentarea lor la UPU, a fost anunțată poliția evenimente la 112 (s-au prezentat cei de la secția de care aparține bazinul de înot), conducerea spitalului și DSP”
a precizat dr. Raluca Alexandru.

„Au fost declanşate cercetări, din oficiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Ulterior, aceeaşi unitate sanitară a informat subunitatea de poliţie cu privire la faptul că alţi minori au fost prezentaţi la camera de gardă, cu aceleaşi simptome", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti DGPMB.

Potrivit intoxicat cu clor pe 18 octombrie, după ce concentrația de clor din apă ar fi depășit de șase ori limita normală. Concentrația de clor din apă ar fi trebuit să fie de 0,6%, dar în schimb nivelul se ridica la 3,6%, acuză cluburile ai căror elevi s-au antrenat în bazin.

Citește și
IGSU: Trei drumuri naţionale sunt blocate temporar din cauza ploilor
IGSU: Mai multe drumuri naţionale sunt blocate temporar din cauza ploilor. Pompierii intervin în 16 judeţe şi în Bucureşti
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
IGSU: Mai multe drumuri naţionale sunt blocate temporar din cauza ploilor. Pompierii intervin în 16 judeţe şi în Bucureşti
IGSU: Mai multe drumuri naţionale sunt blocate temporar din cauza ploilor. Pompierii intervin în 16 judeţe şi în Bucureşti

Circulaţia rutieră a fost temporar blocată pe mai multe drumuri naţionale şi pe două drumuri judeţene din cauza apei şi aluviunilor acumulate, precum şi a copacilor căzuţi pe carosabil, a informat miercuri Biroul de presă al IGSU.  

Cea mai mare despăgubire din 2024 pentru un autovehicul afectat de o inundaţie a fost de 670.000 lei
Cea mai mare despăgubire din 2024 pentru un autovehicul afectat de o inundaţie a fost de 670.000 lei

Cea mai mare daună achitată anul trecut de un asigurător din România, în urma unei inundaţii, a depăşit valoarea de 670.000 lei, a anunţat Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

MAI avertizează: Un set de tactici asociate campaniilor orchestrate de Kremlin este folosit în paralel cu mesajele oficiale
MAI avertizează: Un set de tactici asociate campaniilor orchestrate de Kremlin este folosit în paralel cu mesajele oficiale

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenţia că există o campanie "susţinută" de "manipulare" şi "interferenţă informaţională străină", care are ca scop influenţarea opiniei publice din ţara noastră prin incitarea la ură.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ
Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe avertizări Cod portocaliu de ploi importante cantitativ și Cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.