Accident groaznic în Vâlcea. Patru tineri au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un microbuz

×
Codul embed a fost copiat

Un accident groaznic s-a petrecut aproape de miezul nopții, pe DN7, între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe raza localității Bujoreni.  

Patru oameni au pierit, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un microbuz de pasageri și un autocamion. Este vorba despre un copil de 14 ani și trei adulți, cu vârste între 25 și 32 de ani,

La fața locului au fost trimise o autospecială pentru victimele multiple, un echipaj SMURD, 3 ambulanțe și descarcerarea. Pentru cei din autoturism nu s-a mai putut face însă nimic.

Pasagerii din microbuz au scăpat nevătămați

În microbuz erau 5 pasageri, care au scăpat teferi, la fel și șoferul. Nici conducătorul autocamionului - încărcat cu piese auto - nu a fost rănit.

Citește și
accident Mexic
Accident cu cel puţin 20 de morți și 16 răniți. Autobuzul în care se aflau s-a prăbuşit într-o râpâ, în Mexic

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele cumplitului accident. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Vâlcea: Un tren de marfă a lovit o mașină pe calea ferată. Incidentul a fost filmat
Vâlcea: Un tren de marfă a lovit o mașină pe calea ferată. Incidentul a fost filmat

Un accident feroviar a fost surprins de pasagerii unei mașini în localitatea Popești din Vâlcea.

Accident cu cel puţin 20 de morți și 16 răniți. Autobuzul în care se aflau s-a prăbuşit într-o râpâ, în Mexic
Accident cu cel puţin 20 de morți și 16 răniți. Autobuzul în care se aflau s-a prăbuşit într-o râpâ, în Mexic

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, miercuri, într-un accident de autobuz în sudul Mexicului, a informat un purtător de cuvânt al parchetului, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Un copil de 7 ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o mașină, pe DN66. Șoferul a făcut o depășire neregulamentară
Un copil de 7 ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o mașină, pe DN66. Șoferul a făcut o depășire neregulamentară

Un copil de 7 ani a fost rănit şi transportat la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe DN66, în apropierea localităţii Merişor. Accidentul s-a produs după ce un şofer a făcut o depăşire neregulamentară.

Accident cu cinci răniți, printre care și un bebeluș, în Gorj. Cine ar fi fost de vină
Accident cu cinci răniți, printre care și un bebeluș, în Gorj. Cine ar fi fost de vină

Cinci persoane, între care și un bebeluș de 7 luni, au ajuns cu răni la spital după un accident rutier, în Gorj.

O mașină de poliție, cu girofar și sirenă pornite, a produs un accident, în Brăila. De ce i s-a reținut polițistului permisul
O mașină de poliție, cu girofar și sirenă pornite, a produs un accident, în Brăila. De ce i s-a reținut polițistului permisul

O mașină de poliție în misiune a intrat pe roșu într-o intersecție din Brăila și a lovit un alt autoturism, pe care l-a proiectat în altul, parcat.

Recomandări
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a ”condamnat ferm”, duminică, într-un comunicat de presă, ultimele ”atacuri masive teroriste” ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene, care au avut loc în data de 24 și 25 mai 2025.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.