Aproape 25% dintre românii eligibili s-au vaccinat anti-COVID. Baciu: "Virusul va rămâne cu noi”

Vaccinare
Shutterstock

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat joi că acoperirea vaccinală la nivel naţional este de aproape 25% din populaţia eligibilă.

Potrivit medicului militar, cea mai mare rată de acoperire vaccinală se înregistrează în Bucureşti - aproape 45% din populaţia eligibilă - şi Cluj - cu peste 41%.

"Este important să creştem numărul de cabinete de medicină de familie în care se vaccinează. Sunt, în momentul de faţă, peste 2.360 de cabinete de medicină de familie care au activitate de vaccinare, cele mai mult primind vaccin de la compania Johnson & Johnson şi s-au istrat până la acest moment peste 167.000 de doze de vaccin în cabinetele de medicină de familie. (...) Municipiul Bucureşti are cea mai mare rată de acoperire vaccinală. Ne apropiem de 45% din populaţia eligibilă, urmat de Cluj, cu peste 41% rată de acoperire vaccinală din populaţia eligibilă şi vorbim de o rată de acoperire vaccinală la nivel naţional de aproape 25% din populaţia eligibilă", a spus Valeriu Gheorghiţă la conferinţa online "Pandemia COVID-19: Vaccinuri. Vaccinare", organizată de Academia de Ştiinţe Medicale, potrivit Agerpres.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a arătat că vaccinarea reprezintă soluţia la "îndemână" până la o eventuală apariţie a unui tratament "care să îşi facă efectul".

"Virusul va rămâne cu noi. Vaccinarea este soluţia la îndeamnă până la o eventuală apariţie a unui tratament care să îşi facă într-un fel sau altul efectul. (...) Vaccinarea cu AstraZeneca, din cauza unor percepţii care au evoluat negativ, a ajuns să scadă. (...) Raportarea la corpul medical este principalul element la care trebuie să ne gândim în perioada următoare. (...) Dacă vorbim de auditoriu - în România ştim că a fost întotdeauna o oarecare percepţie mai slabă faţă de media europeană cu privire la vaccinare. Avem câteva zone unde vaccinarea nu era la cotele cele mai ridicate. Vorbim de etapele pre-COVID-19. (...) Faptul că a fost o acţiune şi o campanie de vaccinare sprijinită de toate autorităţile şi de mediul privat în egală măsură şi-a spus cuvântul", a spus medicul.

Citește și
doze vaccin
România are mai multe doze de vaccin decât doritori. Guvernul ia în calcul vânzarea lor către alte state
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
70% dintre cetățenii din New York au fost vaccinați. Momentul, sărbătorit cu focuri de artificii
70% dintre cetățenii din New York au fost vaccinați. Momentul, sărbătorit cu focuri de artificii

Mai sunt trei săptămâni până pe 4 iulie, însă artificiile au luminat deja cerul la New York. Așa a fost sărbătorită o țintă ambițioasă, atinsă de metropola americană în privința vaccinării anti-Covid.

România are mai multe doze de vaccin decât doritori. Guvernul ia în calcul vânzarea lor către alte state
România are mai multe doze de vaccin decât doritori. Guvernul ia în calcul vânzarea lor către alte state

Frână bruscă în campania de vaccinare anti-COVID, derulată în România.

Vaccinul anti-COVID-19, obligatoriu pentru întreg personalul căminelor de bătrâni, în Marea Britanie
Vaccinul anti-COVID-19, obligatoriu pentru întreg personalul căminelor de bătrâni, în Marea Britanie

Vaccinul anti-COVID-19 va deveni obligatoriu pentru întreg personalul căminelor de bătrâni.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.