ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah

rafah
AFP

Secretarul general al ONU se declară luni ”îngrozit” de uciderea prin împuşcare, duminică, a cel puţin 31 de persoane de către militari israelieni la un centru de distribuire de ajutor umanitar de la Rafah.

 

Apărarea Civilă palestiniană acuză armata israeliană de acest masacru.

„Cer să se deschidă imediat o anchetă independentă cu privire la aceste evenimente şi ca autorii să fie traşi la răspundere”, solicită într-un comunicat secretarul general al ONU Antonio Guterres.

Cel puţin alte 14 persoane au fost ucise luni într-un bombardament israelian ţintind o locuinţă, la Jabalia, un oraş situat în n ordul enclavei palestiniene, anunţă Apărarea Civilă din Fâşia Gaza.

„Numărul martirilor a crescut la 14, inclusiv şase copii şi trei femei, în afară de cele peste 20 de persoane care se află în continuare sub dărâmături”, a declarat AFP un purtător de cuvînt al Apărării Civile, Mahmud Basal.

Citește și
militari israel
Israelul a aprobat propunerea SUA pentru armistițiu în Gaza. Ce a răspuns Hamas
Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Hamas răspunde propunerii de armistițiu, după ultimatumul dat de Israel. 10 ostatici pentru prizonieri palestinieni
Hamas răspunde propunerii de armistițiu, după ultimatumul dat de Israel. 10 ostatici pentru prizonieri palestinieni

Mişcarea Hamas a transmis sâmbătă răspunsul la propunerea americană pentru armistiţiu în Fâşia Gaza, care include eliberarea a 10 ostatici răpiţi în timpul atacului din 7 octombrie 2023.

Israelul a aprobat propunerea SUA pentru armistițiu în Gaza. Ce a răspuns Hamas
Israelul a aprobat propunerea SUA pentru armistițiu în Gaza. Ce a răspuns Hamas

Israelul a aprobat ultima propunere americană de încetare a focului în Gaza înainte ca aceasta să fie trimisă grupării palestiniene Hamas, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Netanyahu a acceptat noul plan al SUA de încetare a focului în Gaza. Hamas încă nu și-a anunțat poziția
Netanyahu a acceptat noul plan al SUA de încetare a focului în Gaza. Hamas încă nu și-a anunțat poziția

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor reţinuţi în Gaza că Israelul a acceptat o nouă propunere de încetare a focului prezentată de trimisul lui Donald Trump în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.