Avocatul Poporului afirmă că niciun angajat nu poate fi condiționat de angajator să se vaccineze

Renate Weber
Agerpres

Avocatul Poporului, Renate Weber, afirmă că niciun angajat nu poate fi condiţionat de angajator să se vaccineze împotriva COVID-19.

Ea susţine că ideea unui angajator de a le cere angajaţilor să se imunizeze sau să prezinte periodic teste negative pentru infecţia cu SARS-CoV-2 este „dincolo de lege”, transmite News.ro.

„Aceasta este o cerinţă care nu-şi găseşte sub nicio formă în legislaţia noastră actuală. Câtă vreme vaccinarea este o chestiune absolut bazată pe consimţământul persoanei, a impune astfel de condiţii este categoric, categoric, nu că excesiv, este dincolo de lege. Acum, întrebarea e câţi dintre cei care sunt în astfel de situaţii vor avea curajul să-şi dea angajatorii în judecată, pentru că dacă este un angajator privat, nici nu există altă soluţie”, a declarat Renate Weber duminică seară, la Antena 3.

Ea a dat ca exemplu instituţia Avocatului Poporului, unde personalul nu a fost obligat să se vaccineze, singurii care s-au imunizat fiind cei care au dorit.

Weber a afirmat, de asemenea, că instituţia pe care că o reprezintă a primit un număr mare de petiţii din partea unor oameni care s-au plâns că, după o perioadă de izolare din cauza COVID-19, au fost obligaţi de angajator să prezinte un test negativ pentru SARS-CoV-2, făcut pe banii angajaţilor.

Citește și
vaccin
Cinci state UE avertizează asupra "uriaşelor dispărităţi" în distribuţia vaccinurilor

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
O nouă tranşă de vaccin Pfizer ajunge luni în România. Câte doze primim
O nouă tranşă de vaccin Pfizer ajunge luni în România. Câte doze primim

Luni, 15 martie, sosește în România o nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech care constă în 224.640 doze.

Cinci state UE avertizează asupra
Cinci state UE avertizează asupra "uriaşelor dispărităţi" în distribuţia vaccinurilor

Cinci state UE au făcut apel la organizarea de convorbiri la nivel înalt în blocul comunitar pentru a asigura distribuţia echitabilă a dozelor de vaccin împotriva Covid-19, afirmând că actualul sistem ar crea "disparităţi uriaşe" între statele membre.

Țările care au transmis că nu opresc vaccinarea cu AstraZeneca, după evenimentele din Italia
Țările care au transmis că nu opresc vaccinarea cu AstraZeneca, după evenimentele din Italia

România a retras, temporar, peste 4.000 de doze din lotul de vaccin AstraZeneca, după evenimentele care au trezit neîncredere în Italia.

Certificatul de vaccinare, doar pentru cei care au primit un vaccin recunoscut de EMA. Vor fi scutiți de restricții
Certificatul de vaccinare, doar pentru cei care au primit un vaccin recunoscut de EMA. Vor fi scutiți de restricții

Certificatul de vaccinare împotriva Covid-19 se va elibera doar pentru persoanele care au primit dozele unui vaccin recunoscut de Agenția Europeană a Medicamentului.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.