Când ar putea urma alte măsuri de relaxare. Anunțul făcut de ministrul Sănătății

Nelu Tataru
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că după această a treia relaxare a restricţiilor de prevenire a răspândirii COVID-19, este de aşteptat o creştere a cazurilor în.

Tătaru speră că aceasta nu va fi exponenţială şi că evoluţia în următoarele două săptămâni va fi favorabilă, astfel încât pentru 1 iulie să se poată avea în vedere şi alte măsuri de relaxare.

"Putem vorbi de cazuri noi apărute într-o comunitate, pe transmitere comunitară. Sunt diverşi agenţi economici care şi-au testat angajaţii odată cu reluarea lucrului şi atunci s-au găsit mulţi pozitivi, ca atare a crescut şi numărul de internări în judeţul Braşov. (...) Dacă gestionăm un număr de cazuri sub 200, uneori au fost şi sub 150, de cinci zile am avut 196 de cazuri, 237, 222, 275, 320 ieri. Am gestionat şi două weekenduri prelungite, am gestionat şi două perioade cu măsuri de relaxare, astăzi este o a treia zi când dăm măsuri de relaxare - va creşte în următoarea perioadă numărul de cazuri, sper că nu exponenţial, ci doar progresiv, în măsura în care aceste măsuri de relaxare sunt apreciate pozitiv şi în concordanţă cu regulile pe care le-am impus. (...) În măsura în care vom avea respectarea precauţiilor distanţării sociale şi a celor noi pe care le-am impus, vom avea o creştere progresivă, dar gestionabilă de către noi. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă în următoarele două săptămâni, putem gestiona să ne gândim şi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie. Asta înseamnă o creştere mică a numărului de cazuri de la o zi la alta, adică 50, nu mai mult, şi să le putem gestiona alternativ, urmând ca după aceste două săptămâni să avem o constanţă a numărului de cazuri noi, chiar scădere", a afirmat ministrul Tătaru, într-o declaraţie la postul tv Antena 3, citat de Agerpres.

El a menţionat că pentru perioada următoare se va avea în vedere transmiterea comunitară a virusului, de care depinde cel mai mult evoluţia măsurilor de relaxare.

"Tot ce am relaxat până acum sunt măsuri care pot fi gestionate uşor, contracarate ca efecte negative, iar dacă aceste măsuri vor merge favorabil, putem să ne gândim şi alte măsuri după 1 iulie. După cum ştiţi, la evenimente private aveam 8 într-o locuinţă, acum sunt 20, în exterior erau 16, acum sunt 50. Mergem progresiv pentru a tatona transmiterea comunitară, ea este şi cea care ne dă şi evoluţia măsurilor de relaxare", a declarat Tătaru.

Citește și
Ludovic Orban
Ludovic Orban a anunțat când va fi prelungită starea de alertă. Ce măsuri va conţine hotărârea

99 de puncte de testare în întreaga țară

 

Potrivit ministrului Sănătăţii, în ţară cinci centre de testare funcţionează, în acest moment, la capacitate maximă, însă funcţionale la nivelul ţării sunt în total 99 de puncte de testare, cu o capacitate cumulată de 15.500 de teste pe zi.

"Testele - noi în acest moment avem 99 de puncte de testare cu o capacitate de 15.500 de teste pe zi. Sunt cinci centre mari care au rutină, până la maximul aparatelor, restul centrelor sunt apărute în timp sau după panta descendentă a pandemiei. (...) În acest moment avem teste care se fac în timpul săptămânii, în weekenduri. Aceste testări sunt corespondent cu numărul de testări făcute sau cu numărul de prezentări la UPU. Ştim bine că sâmbăta şi duminica aceste prezentări sunt în număr mai scăzut, iar recoltările de la Direcţiile de Sănătate Publică şi de la spitale se fac mai reduse, de asta aveam astăzi 166 de cazuri noi, după testările de ieri. Vedem în zilele următoare. Noi gestionăm zilnic fiecare rezultat, dar şi la o săptămână. Suntem totuşi după 6-7 săptămâni, la o săptămână care a fost în creştere. Vedem ce va urma în această săptămână", a evidenţiat Tătaru.

Transmiterea comunitară în România, mult sub Italia, Franța și Marea Britanie

 

De asemenea, ministrul Sănătăţii a menţionat că în România transmiterea comunitară a virusului este de o frecvenţă joasă faţă de alte ţări europene, iar ţara noastră este "undeva la mijloc" în privinţa răspândirii virusului faţă de alte state din Europa. El a arătat că renunţarea la restricţiile de circulaţie în relaţiile cu ţările europene se va putea extinde şi la alte state, după următoarea evaluare, care se va face peste 7 zile, însă se pot şi impune noi restricţii dacă evoluţia din unele ţări sau din România nu este favorabilă.

"În acest moment noi suntem la acel indice de 8,50, sunt ţări ca Italia, Franţa, Spania, Belgia, Suedia, Marea Britanie, care sunt cu mult peste noi. Noi suntem undeva la mijloc, cu o transmitere comunitară joasă în acest moment, dar trebuie să gestionăm foarte bine măsurile de relaxare, putem ajunge la o transmitere comunitară accentuată", a subliniat ministrul Tătaru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Orban se gândește și la a treia stare de alertă. Mesaj pentru Ciolacu: ”O prostie și o enormitate”
Orban se gândește și la a treia stare de alertă. Mesaj pentru Ciolacu: ”O prostie și o enormitate”

Premierul Ludovic Orban afirmă că atacul lansat de Marcel Ciolacu pe tema redeschiderii bisericilor este  ”o enormitate și o prostie”.

Ludovic Orban a anunțat când va fi prelungită starea de alertă. Ce măsuri va conţine hotărârea
Ludovic Orban a anunțat când va fi prelungită starea de alertă. Ce măsuri va conţine hotărârea

Hotărârea de Guvern prin care va fi prelungită starea de alertă şi măsurile aferente pe următoarele 30 de zile va fi elaborată luni sau marţi, a declarat, duminică seara, premierul Ludovic Orban.

PSD vrea o stare de alertă ”de maximum 15 zile”, nu de 30 de zile cum a anunțat Orban
PSD vrea o stare de alertă ”de maximum 15 zile”, nu de 30 de zile cum a anunțat Orban

PSD susţine o stare "intermediară" de alertă, pe o perioadă strict limitată în timp, de 15 zile.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.