Când se pune grâul la încolţit pentru Sfântul Andrei

Grau incoltit de Sfantul Andrei

Pe 30 noiembrie romanii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei. Unul dintre obiceiurile tradiţionale este punerea graului la încolţit. Tradiţia spune că în dimineaţa de Sfântul Andrei este bine ca romanii să pună grau la încolţit într-un vas

Sfântul Andrei. Grâul este un simbol în tradiția folclorică, dar și în cea religioasă. Bobul de grâu încolțit este simbolul vieții care biruiește moartea. În lumea ortodoxă, este privit drept simbol dumnezeiesc, al creștinilor care îl poartă mereu pe Dumnezeu în suflet. Este un simbol al belșugului, dar și un prevestitor al recoltelor de anul viitor. 

La miezul nopții din ziua precedentă celei a Sfântului Andrei, oricine se poate pregăti să afle cum îi va fi tot anul următor. Într-un ghiveci sau, pur și simplu, pe un strat de vată umedă, se pun la încolțit boabe de grâu. Se folosește câte un recipient pentru fiecare membru al familiei.

Sfântul Andrei. Se spune că aceluia al căruia vă fi mai frumos și mai bogat de Anul Nou, va avea parte de împliniri și de belșug. Tot grâul aduce și ursitul în vis. Trebuie doar să pui sub pernă 41 de boabe.

Dacă visezi că cineva îți ia grâul, sigur cu acela te vei mărita.

Citește și
politie
Mii de femei sunt abuzate anual în România. Campanie națională împotriva violenței domestice

Sfântul Andrei. Fetele obișnuiau să pieptene grâul, de când apăreau primele fire, pentru a avea un păr frumos și bogat, irat precum grâul încolțit. Bătrânii spun că aspectul grâului pus de Sfântul Andrei spune ceva şi despre recoltele anului agricol ce urmează.

Firele de grâu frumoase și stufoase înseamnă o recoltă bogată. Se mai crede că firele de grâu încolțit, consumate în salată în Ajunul Bobotezei, aduc în vis chipul ursitului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Mii de femei sunt abuzate anual în România. Campanie națională împotriva violenței domestice
Mii de femei sunt abuzate anual în România. Campanie națională împotriva violenței domestice

Mii de femei sunt bătute sau abuzate sexual în fiecare an. Agresorii sunt tocmai partenerii lor, însă, potrivit poliţiştilor, cele care suferă astfel de traume, nu ştiu de fiecare dată ce drepturi au, sau se tem să apeleze la autorităţi.

Eurostat: Copiii bulgari, spanioli şi români sunt cei mai expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE
Eurostat: Copiii bulgari, spanioli şi români sunt cei mai expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE

Aproximativ 19,5 milioane de copii din Uniunea Europeană erau expuşi, anul trecut, riscului de sărăcie şi excluziune socială, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

 

Cod portocaliu de viituri. Cele opt județe în care vor avea loc inundații | HARTĂ
Cod portocaliu de viituri. Cele opt județe în care vor avea loc inundații | HARTĂ

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod portocaliu de viituri, valabilă până duminică la ora 16:00, pe râuri din opt judeţe.

 

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.